John Wilkes Booth a intrat în istorie după ce l-a asasinat pe Abraham Lincoln.
În carierasa de actor profesionist, John Wilkes Booth, în vârstă de 26 de ani, a jucat pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Statele Unite. Dar asasinul lui Abraham Lincoln a susținut ultima sa, și poate cea mai memorabilă, performanță într-un hambar de lângă Port Royal, Virginia. Acolo, la 26 aprilie 1865, un detașament din regimentul 16 Cavalerie din New York și doi detectivi l-au încolțit pe Booth și David Herold, unul dintre colaboratorii săi. Până în acea zi, Booth și Herold se erau pe fugă de 12 zile, notează History.
Luther Baker, unul dintre detectivi, le-a spus celor doi fugari că au la dispoziție cinci minute pentru a ieși, sau oamenii legii vor da foc hambarului. În acel moment, Booth și Herold nu erau nici siguri cine ar fi fost cei care îi urmăreau, având speranța că aceștia ar putea fi simpatizanți ai Sudului. Booth le-a cerut de două ori să se identifice, însă i s-a spus doar: „Este indiferent cine suntem. Știm cine sunteți și vă căutăm. Vrem să vă luăm prizonieri”.
Inițial, Booth a încercat să negocieze cu miliarii regimentului, susținând faptul că avea un picior rănit, cel mai probabil din cauza săriturii pe care o făcuse după ce îl împușcase pe Abraham Lincoln în loja sa. În cele din urmă, Harold s-a predat, în timp ce Booth a rămas în urmă, fiind pregătit pentru o potențială confruntare.
Între timp, conform propriei relatări a lui Everton Conger, cel de al doilea detectiv al misiunii de capturare, acesta s-a furișat într-un colț al hambarului și a început să incendieze fânul de pe podea. Între timp, detectivul l-a putut vedea pe Booth și următorul lucru pe care l-a auzit a fost un foc de armă.
Când Conger a ajuns la ușa hambarului, l-a găsit pe detectivul Baker alături de Booth, care suferise o rană gravă la gât. Conger a presupus mai întâi că Booth s-a împușcat, dar Baker i-a spus că nu. Cei doi bărbați l-au scos Booth din hambarul în flăcări și l-au așezat pe iarba din apropiere.
„Mi-am pus urechea aproape de gura lui”, și-a amintit Conger, „și în cele din urmă am înțeles ce încerca să spună: „Spune-i mamei că mor pentru țara mea”
În ciuda rănii, Booth avea să își găsească sfârșitul câteva ore mai târziu, după o suferință îndelungată. Soldații l-au mutat pe Booth pe veranda fermei aparținând familiei Garrett, al cărei hambar de tutun tocmai îl incendiaseră. Acolo, Booth s-a străduit să bea apă, dar a reușit să vorbească în șoaptă. din cazua durerii, el începuse să îi roage pe cei care l-au capturat să îi curme suferința și să îl omoare.
Cum am scris mai sus, atunci când Booth a fost evacuat din hambarul în flăcări acesta avea o rană la gât și niciunul dintre cei doi detectivi nu era răspunzător. După cum suspectase detectivul Baker, glonțul fatal nu venise din arma lui Booth, ci de la unul dintre soldații Uniunii, un sergent pe nume Boston Corbett.
Corbett a mărturisit mai târziu că îl urmărea pe Booth printr-o crăpătură din hambarul aprins. „L-am putut vedea, dar el nu m-a putut vedea”, a spus el. „Nu l-am împușcat deloc din frică, ci pentru că am avut impresia că era timpul ca bărbatul să fie împușcat, pentru că am crezut că va face rău oamenilor noștri …”
Decizia mai mult sau mai puțin inspirată a lui Corbett a făcut imposibilă capturarea lui Booth și interogarea lui cu privire la amploarea conspirației din spatele asasinatului, așa cum sperau mulți din Washington. Cu toate acestea, detectivul a primit ulterior o recompensă de 1.653,85 dolari pentru eforturile sale.
Corpul lui John Wilkes Booth a fost dus la bordul USS Montauk, o navă a Marinei SUA, pentru examinare din partea către medicilor militari. Pe baza unor dovezi precum o cicatrice de la o intervenție chirurgicală anterioară și inițialele JWB de pe mâna stângă, au ajuns la concluzia că corpul din fața lor era „fără dubii” al lui Booth, notează Michael W. Kauffman în biografia din 2004, ””American Brutus.
Dar cu națiunea aflată încă neliniștită cu privire la asasinarea președintelui Lincoln, nu toată lumea a fost mulțumită. Unii conspiraționiști au susținut că Booth, un actor profesionist și un maestru al deghizării, scăpase de fapt rapitorii înainte de înfruntarea din hambarul de tutun și că un oarecare ar fi fost cel care murise împușcat.
În scurt timp, poveștile din ziare îl plasau pe Booth în Mexic, India, Cuba, Brazilia, Italia, Germania, Turcia, China și Insulele Pelew, pentru a numi doar câteva „destinații”. Într-un articol acesta se apucase de minerit în America de Sud. Într-un altul, ar deveni cel mai important actor din Australia sub numele de Senor Enos. În altul, el era în slujba unui sultan din Egipt și deținea peste 100 de cămile. Alte relatări susțineau că nu părăsise deloc SUA, ci devenise pastor episcopal în Atlanta sau tâmplar în Tennessee. În 1907, o carte populară susținea că un bărbat care mărturisea că este Booth a murit cu doar patru ani mai devreme, în Enid, Oklahoma.
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor