Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

După anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Imperiul Austro-Ungar în 1908, politica Rusiei în Balcani a suferit o transformare profundă, devenind mult mai activă și mai implicată. Din acest motiv, istoricii au încercat să stabilească în ce măsură politica rusă din regiune a contribuit la mecanismul care a dus la izbucnirea Primului Război Mondial. Care erau intențiile și calculele strategice ale decidenților ruși în anii premergători conflagrației mondiale?

Crearea Ligii Balcanice, alianța dintre Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, care a alungat Imperiul Otoman din Balcani, la sugestia și influența Imperiului Țarist, a fost doar un prim-pas în consolidarea influenței rusești în regiune.

„Gândirea strategică rusească privea Balcanii ca pe hinterlandul către strâmtori”

La acel moment, Imperiul Țarist urmărea două mari obiective, accesul către strâmtorile Bosfor și Dardanele, dar și menținerea unei presiuni constante asupra Imperiului Austro-Ungar.

„Gândirea strategică rusească avea tendința, între 1912-1914, să privească Balcanii ca pe hinterlandul către strâmtori, ca pe cheia care asigura controlul asupra `punctului strategic` al otomanilor în Bosfor.

În spatele acestei convingeri se afla credința, extrem de importantă pentru gândirea lui Sazonov (ministrul de Externe rus, n.r.) dinainte de izbucnirea războiului, că revendicarea strâmtorilor de către Rusia reprezenta scopul final pentru asigurarea controlului asupra Bosforului şi a Dardanelelor”, precizează Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Cum ar fi putut fi cucerite strâmtorile fără ca acest lucru să nu declanșeze un război general?

Ministrul de Externe rus, Serghei Sazonov, reprezenta doar unul dintre polii politici decizionali de la Sankt Petersburg. Tocmai din acest motiv este extrem de important de analizat o conferință convocată de Sazonov pe 8 februarie 1914, cu conducătorii principalelor instituții ce aveau responsabilități în stabilirea obiectivelor externe ale Imperiului Țarist.

„Convocată și prezidată de Sazonov – menționează Christopher Clark – (…), conferința a reconfirmat importanța pentru ruși a controlului strâmtorilor. Cu toate acestea, după cum a recunoscut și Sazonov, era greu de imaginat cum ar fi putut fi cucerite strâmtorile fără ca acest lucru să nu declanșeze `un război general în Europa`.

Discuțiile s-au concentrat asupra modalității prin care Rusia ar trebui să privilegieze două sarcini complet diferite: ocuparea Dardanelelor și câștigarea unui război european care ar necesita angajamentul tuturor forțelor armate disponibile”.

Importanța războiului de pe Frontul de Vest

La observațiile lui Sazonov a răspuns șeful statului-major al armatei țariste Iakov Zhilinski, care a subliniat faptul că, în eventualitatea unui război european, Rusia nu se va putea lipsi de trupele necesare pentru ocuparea strâmtorilor deoarece prezența acestora va fi necesară pe Frontul de Vest al Rusiei. Însă, era de la sine înțeles faptul că în cazul în care Rusia ieșea învingătoare pe Frontul de Vest, problema Dardanelelor urma a se rezolva de la sine, împreună cu alte chestiuni regionale, ca parte dintr-un conflict mai larg.

„Intendentul general, Danilov, – scrie Christopher Clark– a fost de aceeași părere. S-a opus oricărei operațiuni militare îndreptată direct către acapararea strâmtorilor:

`Războiul de pe Frontul de Vest va necesita și ultimul efort al tuturor forțelor armate ale statului; nu ne vom putea lipsi niciun detașament pe care să îl folosim pentru o altă sarcină. Trebuie să ne concentrăm ca să obținem reușita pe cea mai importantă scenă a războiului. Victoria în acest caz va atrage decizii avantajoase în ceea ce privește chestiuni mai puțin importante`”.

Strâmtorile, dușmanii și prietenii Rusiei

Totuși, căpitanul Nemitz, șeful Departamentului de Operațiuni din cadrul Amiralității rusești, a avertizat că acest scenariu prezentat de Sazonov, Zhilinski şi Danilov avea logică doar dacă inamicul care amenința Constantinopolul era același cu acela împotriva căruia lupta Rusia pe Frontul de Vest, adică Germania și Austro-Ungaria.

Rusia urma să își concentreze atenția exclusiv asupra conflictului principal, sperând că va pune stăpânire pe strâmtori la momentul cuvenit. Însă, în lupta sa pentru strâmtori, Rusia va avea și alți adversari în afară de Germania şi Austria. Nemitz a observat, făcând o referire voalată la Marea Britanie, că „flote și armate străine puteau să ocupe strâmtorile în timp ce Rusia lupta și își vărsa sângele pe fronturile germane și austriece”.

„Nemitz avea dreptate: experiențele trecute sugerau că orice încercare a rușilor de a schimba unilateral regimul în strâmtori era întâmpinată de rezistența atât a prietenilor, cât și dușmanilor”, concluzionează istoricul Christopher Clark.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cine domina financiar Bucureștiul înainte de Primul Război Mondial

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial

Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial

Cum era să izbucnească Primul Război Mondial cu doi ani mai devreme