Home » D:News » Rusia reacționează la „isteria” Occidentului privind arestarea lui Aleksei Navalnîi

Rusia reacționează la „isteria” Occidentului privind arestarea lui Aleksei Navalnîi

Publicat: 04.02.2021

Administraţia Vladimir Putin a respins, miercuri, ceea ce a catalogat drept „isteria” Occidentului privind arestarea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi.

„Isteria pe care am auzit-o în legătură cu procedurile legale pentru Navalnîi este, desigur, exagerată”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agenţia Reuters.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut eliberarea imediată a disidentului Aleksei Navalnîi.

Situaţia politică din Rusia este „multivalentă”

La rândul său, Preşedinţia Rusiei a comunicat că sentinţa în cazul Aleksei Navalnîi nu va influenţa situaţia politică. „Situaţia politică din ţară este multivalentă. Rusia se pregăteşte de alegeri parlamentare în septembrie, au loc diverse evenimente politice, se formează noi partide. Este un proces multivalent, deci este improbabil să existe efecte semnificative”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Tass. Dmitri Peskov a subliniat că nu ştie ca preşedintele Vladimir Putin să fi avut vreo reacţie faţă de condamnarea lui Aleksei Navalnîi.

Dmitri Peskov a subliniat că reacţia forţelor de ordine a fost proporţională cu acţiunile protestatarilor. „Reacţia poliţiei s-a datorat ameninţărilor care ar fi putut apărea de la organizarea unui astfel de protest. Provocările se referă şi la apelurile pentru organizarea de proteste”, a precizat Dmitri Peskov, subliniind că autorităţile vor ancheta un incident în care agenţi de poliţie ar fi lovit un jurnalist.

 Mii de persoane reținute în urma protestelor din Rusia

Autorităţile ruse au reţinut mii de persoane în cursul protestelor faţă de arestarea şi condamnarea disidentului Aleksei Navalnîi.

O instanţă judiciară din Moscova a decis, marţi, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Tribunalul districtual Simonovski din Moscova a decis înlocuirea sentinţei de condamnare cu suspendare, din cauza încălcării termenilor condamnării şi a acţiunilor de perturbare a ordinii publice. În acest context, instanţa judiciară a dispus anularea condamnării cu suspendare şi înlocuirea sentinţei cu o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată prin apel de Aleksei Navalnîi.

În cursul procesului, Aleksei Navalnîi a declarat că este vorba de o încercare a Administraţiei Vladimir Putin de a „provoca temeri pentru milioane de ruşi”, potrivit Mediafax.

Aleksei Navalnîi, vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar expirase pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară.

În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China