Creștere îngrijorătoare a focarelor COVID-19. Statele europene trebuie să se pregătească

26 07. 2022, 03:00
Sursa foto: Shutterstock

Statele UE ar trebui să înceapă să se pregătească de pe acum pentru un nou val al pandemiei COVID-19 în toamnă și iarnă, a declarat luni comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentară, Stella Kyriakides. Există o „creștere îngrijorătoare” a numărului de focare.

Stella Kyriakides a avertizat, de asemenea, că nu există loc de relaxare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, scrie Reuters.

„Din nefericire, pandemia COVID-19 a înregistrat o creștere îngrijorătoare în mai multe țări”, a declarat aceasta pentru radioul de stat din Cipru.

„Aceste luni ar trebui să fie luni pregătitoare”

„În ultimele două luni ne-am pregătit pentru toamnă și iarnă, pe deplin conștienți că următorul val pandemic nu poate și nu ar trebui să ne împovăreze și mai mult economiile sau societățile, în special într-un moment în care este afectată de războiul și invazia Ucrainei, precum și de inflație”, a spus ea.

Comisia a cerut statelor membre să accelereze acum vaccinurile de rapel împotriva COVID-19 pentru persoanele de peste 60 de ani și pentru cele vulnerabile.

„Aceste luni ar trebui să fie luni pregătitoare … Astfel încât sistemele noastre de sănătate să fie pregătite pentru posibile noi valuri care ar putea, de exemplu, să fie combinate cu gripa sezonieră”, a spus ea.