O mamă și bebelușul ei, scoși din ruine de două ori într-o săptămână după cutremurul din Siria

16 02. 2023, 00:00
Sursa foto: Shutterstock

O mamă siriană și bebelușul ei nou-născut au fost salvați de două ori într-o săptămână din ruinele casei lor afectate de cutremur, anunță o organizație caritabilă.

Dima era însărcinată în șapte luni când cutremurul de lunea trecută a făcut ca o parte din casa ei din Jindayris să se prăbușească.

Ea a suferit răni ușoare și a născut ulterior un băiat, Adnan, la un spital din Afrin susținut de Societatea medicală siriano-americană (Sams). S-au întors în casă, numai că aceasta s-a prăbușit complet trei zile mai târziu.

Bebelușul a răspuns tratamentului după o deshidratare severă și icter

Adnan a fost dus de salvatori la spitalul al-Shifa din Afrin în stare critică, suferind de deshidratare severă și icter, în timp ce Dima a fost tratată pentru o rană gravă la un membru inferior. Abdulkarim Hussein al-Ibrahim, un medic pediatru, a anunțat luni că bebelușul răspunde bine la tratament.

„Starea lui Adnan… s-a îmbunătățit semnificativ. Noi doar îl hrănim și îi asigurăm restul nevoilor prin perfuzii intravenoase”, a explicat pediatrul pentru BBC.

Femeia locuiește cu familia sa într-un cort

Între timp, Dima a fost externată din nou din spital și locuiește într-un cort împreună cu soțul ei, Abdul Majid, și cu cei nouă nepoți ai lor. Ea merge în fiecare zi la Afrin pentru a-l vizita pe Adnan la spital.