Cum a pierdut Sharon Stone custodia fiului din cauza unei scene din „Basic Instinct”?

12 03. 2023, 08:00
Sharon Stone în „Basic Instinct” (1992). Sursa foto: Profimedia

Actrița Sharon Stone declară că scena celebră din „Basic Instinct” în care pune picior peste picior a dus la pierderea custodiei fiului său după ce judecătorul de la procesul de divorț din 2004 l-a întrebat pe copilul ei de 4 ani dacă știa că mama sa face „filme cu sex”.

Stone a vorbit în cadrul podcastului Table for Two și a susținut că rolul ei din „Basic Instinct” din 1992 al lui Paul Verhoeven a fost „folosit ca armă împotriva ei” în lupta pentru custodia fiului, Roan, pe care l-a adoptat împreună cu soțul ei de atunci, Phil Bronstein, în 2000, relatează The Guardian.

„Am pierdut custodia copilului meu”, a declarat Sharon Stone. „Atunci când judecătorul l-a întrebat pe copilul meu – băiețelul meu micuț: Știi că mama ta face filme cu sex?”. Ca un fel de abuz din partea sistemului, am fost judecată ce fel de părinte am fost, pentru că am făcut acel film”.

Scena din „Basic Instinct” în care Sharon Stone pune picior peste picior

Stone a continuat, făcând referire la scena de interogatoriu din „Basic Instinct”, în care pune picior peste picior: „Oamenii se plimbă fără haine pe ei deloc la televiziunea obișnuită acum, iar voi ați văzut poate cam o șaisprezecime de secundă de posibilă nuditate a mea – și am pierdut custodia copilului meu”.

Stone a primit dreptul de vizitare a fiului ei, care are acum 22 de ani. Decizia judecătorului a contribuit la faptul că a fost internată în spital mai târziu în acel an cu probleme cardiace, a spus ea. „Mi-a frânt inima”, a spus Stone. „Mi-a frânt inima la propriu”.

Anul trecut, Stone a publicat o carte de memorii, „The Beauty of Living Twice”, în care și-a reiterat convingerea că Verhoeven a păcălit-o să se expună în scena respectivă, spunând că nu a avut nicio idee că o astfel de scenă va fi folosită până când nu a fost la o proiecție alături de agenți și avocați.