Iată ce previziuni a făcut de fapt Nostradamus pentru anul 2024

13 12. 2023, 15:50

This browser does not support the video element.

A venit din nou acel moment din an în care diverse organizații de presă publică liste cu previziunile pe care astrologul francez din secolul XVI-lea Nostradamus le-a făcut pentru anul următor.

Pentru 2023, previziunile au inclus totul de la un dezastru pe Marte până la „un foc ceresc pe edificiul regal”, despre care adepții lui Nostradamus au susținut că astrologul ar fi făcut referire la un meteor care ar fi incendiat Palatul Buckingham. Ei bine, iată că am ajuns la finalul anului și nu s-a întâmplat nimic de acest fel. Cu toate acestea, unii continuă să susțină că va trebui să ne confruntăm în anul 2024 cu toate previziunile care nu s-au îndeplinit, și în plus cu alte dezastre globale și un război cu China.

Deși nu sună foarte promițător, trebuie să ținem minte că Nostradamus a prezis că lumea se va sfârși în anul 1999. Dar iată ce a prezis Nostradamus pentru anul 2024, la 25 de ani după așa-zisa Apocalipsă.

„Groaza va învălui Marele Ocean”

Unele publicații au susținut că Nostradamus a prezis un război iminent cu China, bazându-se pe un pasaj care spune că „un adversar roșu se va albi de teamă; Groaza va învălui Marele Ocean”. Așa-numiții analiști au transmis că țările membre NATO ar putea fi implicate, iar totul s-ar putea transforma într-un război global, însă asta este o interpretoare generoasă, potrivit IFLScience.

De asemenea, se pare că Regele Charles nu se va bucura prea mult timp de noul său rol. Un pasaj al lui Nostradamus face referire la „un rege al insulelor” care este „înlăturat cu forța” de la putere. Un alt pasaj spune că „la scurt timp după un război dezastruos, un nou rege va fi miruit, care, pentru mult timp, va liniști Pământul”.

Nostradamus era extrem de priceput la previziuni vagi

Totuși, ce a prezis cu adevărat Nostradamus pentru anul 2024? Absolut nimic!

Partea bună despre așa-zisele previziuni pentru viitor este că sunt atât de vagi încât pot fi interpretate într-o varietate de moduri. Acesta este motivul pentru care horoscoapele nu arată lucruri concrete, ci mai degrabă spun că „Soarele armonios va aduce schimbări bune în viața ta”, propoziție atât de vagă încât poți crede că ți se va întâmpla orice.

Nostradamus era extrem de priceput la previziuni atât de vagi încât cineva le-ar fi legat în cele din urmă de un eveniment din viața reală. Acestea mai sunt numite și „postviziuni”, însemnând că după un anumit eveniment poți găsi un pasaj care face referire la cele întâmplate într-un fel sau altul; chiar dacă nu este așa.

Multora le place să creadă că Nostradamus a avut dreptate

Un exemplu foarte cunoscut este pasajul care ar fi prezis venirea lui Adolf Hitler la putere: „Din adâncurile Europei de Vest, un tânăr copil va fi născut de oameni săraci, el va seduce cu graiul său o mare mulțime; faima sa va crește până în ținuturile de Est”. Descrierea poate să fie despre oricine, dar multora le place să creadă că Nostradamus a avut dreptate și a prezis cu adevărat existența liderului nazist.

Așadar, la fel ca pentru oricare alt an, Nostradamus nu a prezis absolut nimic.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce se va întâmpla cu oamenii în viitor? Previziuni pentru anul 1 milion

Ce „profeție” a făcut Nostradamus despre războiul lui Vladimir Putin?

Previziunile lui Nostradamus pentru anul 2023 nu sunt deloc optimiste

Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?