Rusia a folosit în Ucraina rachete balistice și lansatoare din Coreea de Nord

07 01. 2024, 02:00
Sursa foto: Profimedia

Coreea de Nord a furnizat recent Rusiei rachete balistice și lansatoare pentru a fi folosite în războiul împotriva Ucrainei, dintre care unele au fost lansate de Rusia în Ucraina, a transmis Casa Albă, citând informații recent declasificate, scrie Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a calificat transferul de arme din Coreea de Nord către Rusia drept o „escaladare semnificativă și îngrijorătoare” și a declarat că Statele Unite vor impune sancțiuni suplimentare împotriva celor care facilitează tranzacțiile cu arme.

„Informațiile noastre indică faptul că Republica Populară Democrată Coreeană a furnizat recent Rusiei lansatoare de rachete balistice și mai multe rachete balistice”, a declarat Kirby.

Rusia intenționează să cumpere sisteme de rachete din Iran

În ultimele zile, a spus el, „forțele ruse au lansat cel puțin una dintre aceste rachete balistice nord-coreene în Ucraina”, adăugând că aceasta pare să fi aterizat în câmp deschis.

Kirby a mai spus că Washingtonul crede că Rusia intenționează să cumpere sisteme de rachete de la Iran.

Această evoluție ar urma să fie adusă în atenția Consiliului de Securitate al ONU.