Unde trăiește cea mai ciudată pisică din lume?

Servalul negru (Leptailurus serval) este o versiune neobișnuită, melanistică, a servalului african, o pisică sălbatică de mărime medie, originară din Africa. Servalii obișnuiți sunt uimitori; cu picioare lungi ca un supermodel, pătați ca un ghepard, cu gâtul lung și urechi supradimensionate.

Servalii negri duc această eleganță la noi culmi. Își datorează colorația unică unei erori încă neidentificate în codul lor genetic, care afectează celulele producătoare de pigment. Servalii negri au blană neagră ca tăciunele, uneori cu pete „fantomă” slabe, porivit Science Focus.

Au o siluetă izbitoare. Servalurile au cele mai lungi picioare în raport cu dimensiunea corpului oricărei feline. Având o înălțime de aproximativ o jumătate de metru, pot alerga cu viteze de 64 km/h și pot sări până la 3 m înălțime.

Acest lucru este util atunci când vânează mamiferele mici, reptilele și amfibienii pe care îi mănâncă și este potențial salvator de vieți atunci când îi ajută să scape de prădători, cum ar fi leoparzii, hienele și câinii sălbatici africani.

Servalurile au, de asemenea, cele mai mari urechi în raport cu dimensiunea capului oricărei feline.

Dacă urechile umane ar fi ajustate pentru a se potrivi proporțiilor relative ale servalurilor, acestea ar avea dimensiunea unor farfurii – dar nu la fel de eficiente.

Urechile servalurilor conțin 22 de mușchi, permițând felinei să rotească independent fiecare ureche cu 180 de grade. Servalurile vânează în iarbă înaltă, unde prada lor mică este practic invizibilă, așa că urechile lor asemănătoare radarului îi ajută să trianguleze locația prăzii lor, chiar dacă aceasta este sub pământ.

Combinate cu picioarele lor lungi și puternice, aceste adaptări fac din servali unii dintre cei mai de succes vânători din regatul felinelor sălbatice. În timp ce leii și leoparzii dau lovitura în aproximativ o treime din cazuri, servalii reușesc o rată de succes de peste 50%.

În mod tradițional, servalii negri se găseau în zone dens împădurite la o altitudine de peste 2.000 m, cum ar fi Munții Aberdare din Kenya sau zonele muntoase etiopiene. Aici se credea că blana lor oferă un camuflaj suplimentar, ajutând felinele să se contopească cu umbrele.

Apoi, servalii negri au fost observați în pajiștile ecosistemului Tsavo, cea mai mare zonă sălbatică protejată din Kenya.

Un studiu realizat de Sheldrick Wildlife Trust and Wildlife Works între 2011 și 2016 a constatat că 47% din observările de servali în Tsavo au implicat indivizi melaniști.

Aceasta este o proporție mult mai mare decât cea observată în zonele mai înalte, împădurite, și ridică o întrebare: De ce există atât de mulți servali negri în acest mediu luminos și arid? Nimeni nu știe cu siguranță.

O teorie este că, datorită coloraturii lor, servalii melanistici sunt mai predispuși la observare și înregistrare – deci, o eroare de eșantionare.

O alta este că numerele reflectă o fluctuație aleatorie a frecvențelor genetice – deci, șansă genetică.

Și o a treia ipoteză sugerează că genetica pisicilor le conferă caracteristici, cum ar fi o termoreglare mai bună sau o rezistență sporită la boli, care nu pot fi văzute, dar care fac ca aceste animale să aibă mai multe șanse de supraviețuire și să transmită genele lor melanistice generației următoare.

Indiferent de motiv, aceste pisici rămân o sursă de fascinație și o priveliște demnă de admirat.