O comoara celtica a fost descoperita intr-un lan de porumb

17 11. 2008, 12:26

Comoara fost ingropata pe un teren din apropierea orasului Maastricht, Olanda. Arheologii au declarat ca monedele, dintre care 39 din aur si 70 din argint, au fost batute la jumatatea primului secol i.e.n., timp in care viitorul imparat roman, Iulius Cezar purta o campanie impotriva triburilor celtice din zona.

Fericitul descoperitor, Paul Curfs, a dezvoltat o adevarata pasiune pentru cercetarea pamantului cu detectorul de metale, iar in ziua descoperirii se pregatea se plece acasa cand a auzit un semnal puternic in casti si a descoperit prima moneda de aur. Arheologul care a condus investigatia, Nico Roymans, este de parere ca monedele de aur au fost batute de catre tribul Eburones, despre care Cezar a afirmat ca i-a exterminat in anul 53 i.e.n., dupa ce acestia au conspirat cu alte triburi, planuind un atac soldat cu moartea a 6 000 de soldati romani. Roymans este de parere ca tribul a opus o rezistenta puternica trupelor lui Cezar. Monedele din argint apartin unor triburi nordice, iar istoricii cred ca descoperirea lor, laolalta cu cele celtice, este o dovada a faptului ca o conspiratie a avut intr-adevar loc.
Valoarea comorii nu a fost inca estimata, insa o descoperire asemanatoare realizata in Belgia a fost evaluata la suma de 175 000 de euro.

Sursa: Fox News