Narcisismul nu mai este boală psihică

26 01. 2011, 11:39

În curând, narcisismul ar putea să nu mai fie (ca până acum) considerat o boala în sine, ci doar o "trasătura" a personalitatii umane. Experţii însărcinaţi cu pregătirea noii ediţii a Dsm (Diagnostic Statistical Manual), manualul care defineşte principalele probleme psihiatrice ale omului modern, au explicat într-un interviu apărut în Boston Globe că posibila "declasare" a narcisismului de la "statutul" de boala psihică este consecinţă a excesivei răspândiri a acestuia în societate.

Decizia, au precizat specialiştii, nu a fost încă luată, dar majoritatea membrilor Asociaţiei Americane a Psihiatrilor, care studiază chestiunea, înclină catre inscrierea narcisismului într-un cadru mai larg, în care ar deveni doar unul dintr-o serie de simptome. "Un narcisist este o persoană dotată cu un simţ nerealist de superioritate, insoţit de o totală lipsă de empatie. Companiile americane sunt pline de oameni cu această problemă", a comentat John Oldham, unul dintre membrii comisiei de experţi.

În următoarele luni vor debuta primele experimente ale noii clasificări, în care problema narcisismului este descrisa drept o trăsătură a personalităţii cu diferite grade de gravitate. "Necesitatea reclasificării vine din faptul că multe persoane pot fi narcisiste, dar să ducă o viaţă liniştită în societate", a precizat un alt specialist american, Carl Bell de la Universitatea Illinois.
Sursa: Corriere della Sera