Prima pagină D:News

Cum îşi cucereau dinozaurii partenerele? Lovind adversarii cu capul!

Redactia Descopera.ro | 06.30.2011 | ● Vizualizări: 99
Cum îşi cucereau dinozaurii partenerele? Lovind adversarii cu capul!     dinozaur, lupta, concurenta, partenere, imperechere, ciocnire, craniu + zoom
Galerie foto (1)

Un dinozaur de talie mică, care trăia în pădurile din Cretacicul târziu era capabil să îşi înfrunte adversarii lovindu-i cu capul, spun oamenii de ştiinţă.

Stegoceras validum, un dinozaur de mărimea unei capre, ce a trăit acum aproape 72 de milioane de ani pe actualul teritoriu al Americii de Nord, obişnuia să lovească adversarii cu capul, fără a se răni.

Craniul unui Stegoceras trebuie să fi fost deosebit de rezistent, reuşind să protejeze creierul animalului în timpul luptelor violente. Cu toate acestea, există teorii care susţin că rolul calotei osoase ar fi fost acela de a atrage parteneri, la fel ca în cazul cozilor de păun.

Unul dintre cercetătorii care studiază acest fenomen, Eric Snively de la Universitatea din Ohio afirmă "craniul unui Stegoceras este consolidat aproape ca o cască de motocicletă. El are o "coajă" tare în exterior, un strat la fel de tare în interior şi un alt strat foarte rigid deasupra creierului".



Snively şi Jessica Theodor, de la Universitatea din Calgary, Alberta, au studiat rolul controversat al calotei osoase caracteristică dinozaurilor pachicefalosauri cu ajutorul unui computer tomograf şi al unui simulator de coliziuni. Rezultatele au arătat că aceste animale aveau muşchii gâtului relativ dezvoltaţi şi o calotă de ţesut osos dens, deasupra unui alt ţesut osos spongios. Cercetând şi structura craniană a unor animale din zilele noastre, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că antilopa Duiker se aseamănă din acest punct de vedere cu un Stegoceras.

Folosind o metodă de analiză numerică, numită metoda elementelor finite, Snively şi Theodor au simulat eforturile şi presiunile la care erau supuse craniile în timpul coliziunilor virtuale, putând astfel să calculeze violenţa la care puteau supravieţui. Stegoceras-ul utilizat în studiu a avut o calotă osoasă de 9cm grosime, deşi unele rude ale sale se lăudau cu mai mult de 20cm grosime.

"Este clar că, deşi oasele sunt aranjate diferit la Stegoceras, ar putea rezista cu uşurinţă loviturilor provocate de animalele din zilele nostre care practică aceast tip de luptă", a afirmat Theodor.

Sursa: The Guardian

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI