Prima pagină Maratoanele Descopera Fenomenele paranormale

Stigmatele – miracolul ranilor divine

Adrian Nicolae | 07.21.2009 | ● Vizualizări: 3013
Stigmatele – miracolul ranilor divine     stigmat, stigmatizare, paranormal, mister, padre pio, miracol + zoom
Galerie foto (9)

Crestinii le vad ca pe o dovada de netagaduit a existentei lui Dumnezeu, un miracol menit sa ne aminteasca de sacrificiul Mantuitorului si de menirea noastra ca rod al creatiei divine. Scepticii, in special cei mai inversunati dintre ei, sunt convinsi ca totul nu este decat o masinatiune a clericilor, o incercare de a manipula credinciosii si de profita de pe urma credulitatii lor. Oamenii de stiinta nu au o explicatie plauzibila pentru aceste fenomene misterioase si, de cele mai multe ori, inclina sa le trimita inspre acea categorie in care intra tot ceea ce nu poate fi inteles... paranormalul. Ele sunt stigmatele, ranile divine ale muritorilor.

Crestinii le vad ca pe o dovada de netagaduit a existentei lui Dumnezeu, un miracol menit sa ne aminteasca de sacrificiul Mantuitorului si de menirea noastra ca rod al creatiei divine. Scepticii, in special cei mai inversunati dintre ei, sunt convinsi ca totul nu este decat o masinatiune a clericilor, o incercare de a manipula credinciosii si de profita de pe urma credulitatii lor. Oamenii de stiinta nu au o explicatie plauzibila pentru aceste fenomene misterioase si, de cele mai multe ori, inclina sa le trimita inspre acea categorie in care intra tot ceea ce nu poate fi inteles... paranormalul. Ele sunt stigmatele, ranile divine ale muritorilor.

 

De la Sfantul Francisc de Assisi la Padre Pio – o istorie de opt secole a stigmatelor



Stigmatele pot fi definite ca manifestari spotane, reprezentate de rani sangerande sau de dureri atroce – similare cu cele suferite de Iisus in timpul crucificarii. Cei care le-au descris le vad ca pe niste experiente divine sau mistice, iar istoria pomeneste de sute de credinciosi care au ajuns, de-a lungul timpului, sa poarte ranile crucificarii fara ca aceasta sa fi avut loc in prealabil. In acest caz, apar asa numitele stigmate vizibile. Exista insa si un alt fel de stigmate, cele invizibile, in care persoanele in cauza resimt doar durerile crucificarii, fara ca vreo urma sa fie detectabila pe corpul lor. De cele mai multe ori, ranile sunt asociate cu arome de flori sau cu alte mirosuri placute, nimic din ceea ce ar putea trada o rana de lunga durata.

Nu exista marturii credibile ale aparitiei stigmatelor, mai vechi de secolul al XIII-lea. In fapt, cei mai multi istorici si cercetatori considera ca Sfantul Francisc de Assisi ar fi primul om care a „primit” ranile divine, in anul 1224, in localitatea italiana La Verna. Cel care a descris fenomenul nemaintalnit pana atunci a fost chiar insotitorul sfantului in peregrinarile sale prin Italia. In seara de 14 septembrie 1224, abatele Leo lasa o marturie care avea sa strabata veacurile si sa devina o trasatura definitorie a stigmatizarii: „Dintr-o data, el a avut o viziune. A vazut atunci un serafim, inger cu sase aripi ce statea pe o cruce. Iar ingerul i-a dat darul celor cinci rani ale lui Hristos”.  Din cronicile vremii reiese faptul ca Sfantul Francis de Assisi a suferit o forma extrema a stigmatelor, prezentand toate cele cinci rani ale Mantuitorului, dar si excrescente ale pielii mainilor si picioarelor care intruchipau cuiele folosite in momentul crucificarii. Astfel de cazuri sunt extrem de rare si au fost semnalate doar la putine persoane, in cele aproape opt secole care au trecut de la moartea sfantului, survenita la 16 iulie 1226.



O cronica engleza vorbeste totusi despre un caz care ar fi avut loc in anul 1222, cu doi ani mai devreme decat cel al Sfantului Francisc, atunci cand un taran englez, Stephen Langton, a prezentat aceleasi rani inexplicabile. Sursa este insa una contestata de istorici, astfel ca Francisc de Assisi a fost catalogat drept primul stigmatizat din istorie. De atunci si pana in prezent au fost semnalate peste 500 de cazuri asemanatoare, iar in panteonul Bisericii Catolice exista nu mai putin de 62 de sfinti stigmatizati. Ele au continuat sa apara chiar si in secolul XX, sub privirile neputincioase ale oamenilor de stiinta si in ciuda tehnologiei medicale care s-a dovedit incapabila in a oferi o explicatie plauzibila. Poate cel mai faimos caz a fost cel al Sfantului Pio de Pietrelcina, cunoscut mai bine bine sub numele de Padre Pio, care a purtat stigmatele vreme de 57 de ani, si care s-a stins din viata in 1968.

S-a spus despre Parintele Pio ca a avut o viata de sfant in adevaratul sens al cuvantului. Multi s-au grabit sa il compare cu biblicul Iov, si asta ca urmare a nenumaratelor boli care l-au macinat inca din copilarie. La varsta de numai sase ani, italianul Francesco Forgione (pe numele sau mirean) s-a imbolnavit subit de gastroenterita, pentru ca la 17 ani sa sufere de febra tifoida. Inca de atunci, sfantul se lupta cu insomnii, migrene, lipsa apetitului si oboseala cronica. Nu putea consuma decat cantitati mici de lapte, iar deseori, atunci cand se ruga, aveau loc fenomene inexplicabile. Cei care au asistat la aceste scene sustin ca in timpul rugaciunilor, sunete ciudate, asemanatoare unor tipete sau mormaieli, se auzeau din peretii sau din tavanul camerei sale. In tot acest timp, Padre Pio intra in transa, fiind incapabil sa mai auda sau sa reactioneze la ceea ce se intampla in jurul sau, iar preotii capucini afirma ca acesta era capabil sa leviteze.



De-a lungul timpului, sfantul a suferit de astm, pietre la rinichi, gastrita si, ulterior, ulcer, inflamatii ale ochilor, urechilor, nasului si gatului. Pana in 1925, medicii ii indentificasera forme severe de rinita si otita. Dupa acest an, preotul capucin a fost operat de hernie inghinala, pentru un chist urias care ii aparuse in zona gatului si pentru a i se extirpa o tumora maligna din zona urechii. In ultimii ani de viata, Padre Pio a fost afectat de pleurezie si artrita, boli care l-au determinat sa sustina ca dragostea de Dumnezeu este strans legata de suferinta corpului. Prietenii apropiati ai preotului sustin ca acesta a fost intr-un continuu razboi cu diavolul, iar bolile si suferinta sa au fost urmarea luptei pe care a purtat-o de-a lungul intregii sale vieti. Iata ce scria parintele Augustine, unul dintre confidentii lui Padre Pio: „Diavolul ii aparea sub forma unei tinere care dansa goala, sub forma unui crucifix, a unui prieten, a unui preot, a unui inger sau chiar sub forma Papei. Uneori, acesta se ivea sub chipul unui inger de lumina care ii distrugea scrisorile primite de la confesori si de la inaltii ierarhi”.

Ceea ce l-a facut faimos pe Sfantul Pio de Pietrelcina a fost, insa, primirea stigmatelor, fenomen care a avut loc in anul 1911. Atunci, Padre Pio ii scria parintelui Benedetto din San Marco: „Aseara s-a intamplat ceva ce nu pot intelege si nici explica. In mijlocul palmelor mi-au aparut semne rosii, de marimea unei monede, insotite de dureri acute ce vin direct din mijlocul semnelor. Durerea pare sa fie mai puternica in palma stanga, astfel incat o pot simti si acum. De asemenea, simt durere si in talpi.” Era doar inceputul unui fenomen care s-a accentuat odata cu anul 1918, si care avea sa dureze 57 de ani, pana in momentul mortii prelatului.



Venerat de sute de mii de credinciosi care asteptau zeci de ore pentru a-l putea intalni sau asculta in timpul slujbelor, Padre Pio a avut de infruntat furia prelatilor si a medicilor care credeau ca acesta nu este decat un impostor. Unul dintre fondatorii Universitatii Catolice a Sfintei Inimi din Milano, reputatul medic si psiholog Agostino Gemelli, concluziona intr-un interviu acordat unei publicatii italiene: „Padre Pio nu este decat un ignorant si un psihopat care se automutileaza pentru a exploata credulitate oamenilor”. In acelasi timp, un consiliu de la Vatican i-a interzis sa mai predea adolescentilor, motivand ca el nu este „decat un nou Socrate, capabil sa perverteasca sufletele fragile ale tinerilor”. Acuzatiile au curs continuu, mergand pana acolo incat sa se afirme ca Padre Pio si-a hartuit sexual enoriasele in timpul confesiunilor si ca si-a provocat singur stigmatele, folosind acid. Mirosul placut al acestora ar fi fost indus prin intermediul unui simplu flacon cu apa de colonie. Incercarea de a-i interzice sa mai predice a fost retrasa dupa ce autoritatile bisericesti s-au trezit in fata unei revolte la scare mare a credinciosilor. De abia in anii ‘60, Papa Paul al VI-lea a retras toate acuzatiile la adresa sa si a permis ulterior sanctificarea Parintelui Pio. In ciuda numeroaselor teste la care a fost supus, nicio explicatie nu a putut fi oferita cu privire la aparitia stigmatelor si a faptului ca acestea nu se infectau niciodata. Dupa moartea sa, ele au disparut complet, nelasand decat urme minuscule, ca si cum ar fi fost facute de un creion. In fapt, Pio de Pietrelcina a ales sa nu isi expuna ranile, preferand sa poarte bandaje si maneci lungi care sa le acopere.



Unele dintre cele mai recente cazuri de stigmatizare au fost semnalate la parintele Roque (decedat in anul 1998), membru al ordinului Los Hijios de los Hijos de la Madre de Dios, din Villavicencio, Columbia. Alaturi de el se afla preotul italian Georgio Bongiavani si Lilian Bernas din Canada, care au inceput sa isi expuna stigmatele in anul 1992.

 

Posibile explicatii ale stigmatelor

Asa cum am mentionat mai sus, exista numerosi sceptici, unii chiar din sanul bisericii, care afirma ca stigmatele nu sunt decat inselaciuni bine puse la cale pentru a profita de pe urma credulitatii oamenilor. Este celebru cazul Magdalenei de la Cruz (1487-1560) care, dupa ce devenise faimoasa in urma ranilor sale, a recunoscut, intr-un final, ca acestea erau rodul unei fraude. Iar acesta nu este un caz singular, numerosi alti stigmatizati marturisind intr-un final ca si-au produs singuri ranile. Medicii vorbesc astazi despre sindromul Munchausen, manifestat prin dorinta acuta a bolnavului de a primi atentie. Oamenii care sufera de acest sindrom isi produc deseori rani sau mimeaza anumite boli, pentru a putea fi transportati la spital, acolo unde vor primi atentie si ingrijire. Exista si cazuri in care farsori dornici de recunoastere si-au produs stigmatele sperand ca vor fi sanctificati de catre biserica, obtinand astfel aprecierea pe care credeau ca o merita. Ei au fost demascati dupa ce, tinuti sub observatie atenta, ranile lor s-au vindecat natural fara a mai da semne de reaparitie.



Stigmatele clasice apar in cinci parti ale corpului, reprezentand Sfintele Rani ale Mantuitorului, desi rareori subiectii ajung sa le posede pe toate:

  • Ranile de pe frunte, simbolizand urmele lasate de coroana de spini
  • Ranile de pe spate, identice cu cele rezultate in urma biciurii
  • Semnul sangerand dintre coaste, similar celui lasat de sulita cu care a fost strapuns Iisus
  • Ranile din palme si talpi - uneori ele apar in zona incheieturilor mainii si a gleznelor
  • Formatiuni carnoase, sub forma unor cuie, care apar in palme si talpi

Adeseori, ranile sunt asociate cu un puternic miros de iasomie, considerat de catre credinciosi drept mirosul divinitatii. Exista o singura mentiune a stigmatelor urat mirositoare, in cazul Sfintei Rita din Cassia (1386 - 1456), desi acestea nu au prezentat urme de infectie sau de descompunere. In cazurile stigmatelor reale, cercetatorii au remarcat un alt fapt imposibil de explicat, acela al prezentei a doua tipuri de sange, unul apartinand subiectului in cauza si altul de origine necunoscuta. Crestinii vad in aceasta misterioasa grupa de sange pe cea a Mantuitorului. Au fost semnalate de-a lungul timpului si situatii exceptionale in care sangele care curge din rani o face impotriva legilor gravitatie, ca si cum persoana afectata ar fi avut mainile suspendate in aer.

Evident, astfel de fenomene nu isi gasesc o explicatie stiintifica plauzibila, cu atat mai mult cu cat stigmatele reale nu au putut fi vindecate in urma interventiei medicilor. In lucrarea sa „Ospitalitate si suferinta”, teologul austriac Ivan Illich (1926 – 2002) sustine ca ranile divine apar ca urmare a unor senzatii extrem de puternice traite de stigmatizati, ele nefiind altceva decat actiuni ale propriului psihic. „Credinta este atat de puternica si atat de adanc inradacinata incat conduce la aparitia ranilor contemplate de subiect. Ele rezulta dintr-o puternica convingere religioasa si din dorinta celor care vor sa se asocieze cu suferintele lui Hristos”. In fapt, in mediul stiintific, aceasta este si singura ipoteza in masura sa ofere o explicatie cat de cat credibila (alta decat cea a interventiei divine) in aparitia stigmatelor. O dovada in plus a veridicitatii acestei teorii, sustin scepticii, este si aparitia ranilor in palme sau in incheieturi, in talpi sau in glezne, in functie de modul in care stigmatizatul vede ranile Mantuitorului.



Preluand informatiile despre modul in care au aparut stigmatele Sfantului Francisc de Assisi, medicii au presupus ca poate fi vorba despre un tip rar de malarie, produs de parazitul numit Plasmodium malariae. In cazul celor infectati cu acest protozor, bolnavii prezinta hemoragii ale pielii si, totodata, resimt dureri puternice in zona ficatului, a splinei si a stomacului. Uneori apar si echimoze care, in imaginatia unora, pot parea semnele unor cuie. Ipoteza nu poate totusi explica de ce stigmatele apar in exact aceleasi zone ale corpului uman in care au fost atestate ranile Mantuitorului. Astfel, ea ramane doar o simpla speculatie a medicilor, cu atat mai mult cu cat parazitul Plasmodium malariae nu a fost identificat la stigmatizatii din ultimul secol.

Nici ipoteza care sustine ca ranile sunt produse in atacuri de somnambulism nu prezinta o credibilitate prea mare. Persoane stigmatizate au fost tinute sub observatie luni in sir fara a fi remarcata o tulburare a somnului care sa duca la aparitia ranilor. Medicul francez, Pierre Janet, a mers pana acolo incat a introdus piciorul unui stigmatizat intr-un pantof special de cupru prevazut cu o fereastra minuscula, astfel incat evolutia ranii sa poate fi observata. Era imposibil pentru cineva sa atinga stigmatul, si totusi, rana a continuat sa sangereze cu regularitate.



Iar ca misterul sa fie si mai adanc, trebuie mentionat ca stigmatele, desi apar in marea lor majoritate la crestini, au fost semnalate si la persoane de alte credinte. Stigmatele budiste, spre exemplu, apar deseori in arta medievala asiatica. In acelasi timp, la populatiile Mapuche din Chile, sau la cele Waraw din delta fluviului Orinoco, stigmatele au continuat sa apara, desi sub influenta unor zeitati pagane pe care subiectii le-au caracterizat drept spirite de lumina. Si in cazul acestora, ranile au fost vizibile, in marea lor majoritate, in zona palmelor si a talpilor.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE AMULETE SI DESPRE DEOCHI, IN CADRUL UNUI NOU EPISOD DIN MARATONUL DESCOPERA FENOMENELE PARANORMALE. Te intorci de la o scurta intalnire cu colegii din alte birouri. Te-ai dus sanatos si te-ai intors ca vai de tine: o durere de cap izbucnita ca din senin iti sfredeleste tamplele, te simti ametit si lipsit de putere. Ce naiba-i asta? Daca lucrezi intr-un colectiv mai mare, unde ai si colege mai in varsta, exista o mare probabilitate ca una din ele sa-ti puna diagnosticul pe loc: ai fost deochiat. Daca ai noroc, poate tot una dintre colegele mai mature si cu experienta iti administreaza si tratamentul. Si, lucru curios, uneori chiar iti trece. Afla totul despre deochi si amulete maine, numai pe www.descopera.ro.

Intra zilnic pe Forumul Descopera.ro, povesteste-ne despre intamplari paranormale la care ai fost martor tu sau prietenii tai si poti castiga: dvd-ul Camera 1408, Enciclopedia Fenomenelor Paranormale, Enciclopedia Fenomenelor Neexplicate si cartea Mari enigme ale omenirii. Participa la concurs!