Home » Istorie » Primele submarine din istorie. Cum s-a scufundat „butoiul” submersibil construit de un dulgher rus din ordinul ţarului Petru cel Mare – FOTO

Primele submarine din istorie. Cum s-a scufundat „butoiul” submersibil construit de un dulgher rus din ordinul ţarului Petru cel Mare – FOTO

Publicat: 25.09.2016
Unul dintre primele submarine construite vreodată s-a dovedit a fi un eşec total.

Ideea construirii unui vehicul subacvatic care să poată trece neobservat în timp ce este folosit pentru a ataca vase inamice a apărut încă din Antichitate. Deşi se presupune că Alexandru Macedon ar fi avut unul un astfel de sistem, primele dovezi legate de existenţa submarinelor apar de-abia în secolul al XVI-lea, odată cu apariţia schiţelor realizate de englezul William Bourne. Primul submarin a fost construit, însă, în anul 1620 de olandezul Cornelius Drebbel şi a fost testat în Londra, sub apele fluviului Tamisa.

În 1718, un dulgher rus pe nume Yefim Nikonov îi scria lui Petru cel Mare că poate construi „o navă secretă”, care se va putea deplasa sub apă şi va putea distruge vasele inamice cu ajutorul unor tunuri. Ţarul a acceptat ideea, iar în 1721, după ce a văzut cu ochii săi cât de eficient era prototipul lui Nikonov, îi dă acestuia ordin să construiască un model la scară reală.

Schiţă a submarinului proiectat şi construit de Yefim Nikonov (Foto:amusingplanet.com)

Noul vehicul submersibil a fost realizat din lemn, avea o formă asemănătoare cu cea a unui butoi şi era echipat cu „tuburi de foc”, o formă primitivă a aruncătoarelor de flăcări. Submarinul a fost testat în toamna anului 1724, însă s-a scufundat, echipajul condus de Nikonov supravieţuind ca prin minune. Testele ulterioare, realizate în anii 1725 şi 1727, s-au încheiat, de asemenea, printr-un eşec, dulgherul rus fiind acuzat de abuzarea fondurilor publice şi obligat să lucreze ca muncitor obişnuit într-un port pe fluviul Volga.

Replică a submarinului construit de Yefim nikonov, astăzi expusă în Sestroretsk, în apropiere de St. Petersburg (Foto:amusingplanet.com/Alex Panfiloff/Panoramio)

Primul submarin de succes a fost cel folosit în timpul Războiului de independenţă american, în anul 1775. Vehiculul, denumit „Ţestoasa”, a fost proiectat de inventatorul David Bushnell, avea o formă asemănătoare cu ce a unui ou şi putea adăposti la bordul său o singură persoană. A fost primul submarin capabil să funcţioneze în mod independent, se putea deplasa pe orizontală şi pe verticală cu o viteză maximă de 4,8 km/h, iar cel aflat la bordul său putea supravieţui cu aerul din interior aproximativ 30 de minute.

Schiţe ale submarinului proiectat de David Bushnell (Foto:amusingplanet.com)

În timpul Răboiului american de independenţă, submarinul a fost operat de sergentul Ezra Lee, însă misiunea misiunea pe care accesta o desfăşura împotriva britanicilor a eşuat, după ce vehiculul său a fost identificat de inamici. Numeroase replici ale „Ţestoasei” se află astăzi expuse în muzee din SUA şi Regatul Unit.

Replică a submarinului proiectat de David Bushnell, astăzi expusă la U.S. Navy Submarine Force Museum and Library, din Groton, SUA (Foto:amusingplanet.com/divemasterking2000/Wikimedia)

Sursa: amusingplanet.com

Vă mai recomandăm şi: ARMA SECRETĂ pe care Hitler a pus-o la punct în timpul războiului. Tehnologia este uimitoare

                                      În urmă cu aproape 30 de ani, un tată şi cei trei fii ai săi descopereau epava unei bărci cu aburi. Vaporul transportase provizii pentru 16 oraşe – FOTO

                                       Ghidul cu instrucţiuni pentru uciderea japonezilor şi germanilor: ”O lovitură puternică în cap ar trebui să-i liniştească”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară