Ienicerii, armata de elită a Imperiului Otoman, care au devenit inaimicii publici numărul 1

Au rămas cunoscuţi pentru faptul că făceau ravagii peste tot pe unde treceau şi nu aveau milă pentru cei care li se opuneau. Disciplinaţi, loiali şi capabili, ienicerii reprezentau punctul forte în ceea ce privea expansiunea otomană.

Cu mult timp înainte ca otomanii să ajungă în Viena, aceşti războinici erau, de fapt, garda personală a sultanului, iar din cadrul acesteia puteu face parte şi creştinii luaţi prizoneri şi alţi non-musulmani, dar aceştia nu puteau să acceadă la un grad înalt.

• Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
• ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea

În anul 1380, sultanul Murad a adoptat sistemul ”taxei de sânge”, ceea ce însemna că, în cazul familiilor creştine din Anatolia, Balcani, Armenia sau Georgia, acestea trebuiau să îi ofere sultanului cel mai puternic fiu, preferabil cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani, pentru ca acesta să intre în serviciul sultanului. Băiatul urma să fie convertit la islamism, circumcis şi supus unui antrenament strict, care viza supunerea fizică şi psihică. La început, această taxă a fost respinsă de familiie creştine, dar, ulterior, şi-au dat seama că viaţa în jurul sultanului era mai favorabilă decât cea din lumea creştină.

Alegerea băieţilor, în cadrul sistemului ”taxei de sânge” / Sursa: War History Online

În perioada de început a acestui sistem, orice creştin era înrolat dar, odată cu trecerea timpului, erau preferaţi cei din Albania, Bosnia şi Bulgaria. Erau supuşi celibatului, aşa că nu aveau urmaşi. De asemenea, nu aveau voie să îşi lase barba să crească sau să aibă altă activitate, în afară de cea militară. Aceştia erau numiţi ieniceri sau ”noii soldaţi” şi reprezentau noua infanterie a Imperiului. În primul an de după înfiinţare, avea doar câteva mii de membrii, ulterior, în secolul XVI ajungând să numere în jur de 40.000.

Sultanul Murad a dorit să fie protejat în faţa nobilimii care, de multe ori, complota pe la spatele său. Ienicerii erau organizaţi mai mult în jurul unui cult religios decât ca o unitate militară, pentru că după ce au fost convertiţi la islamism, credinţa lor era una fanatică, tocmai de aici rezultând şi dorinţa războinică.

În timpul bătăliei, aceştia foloseau topoare şi kilijis (un fel de iatagane). Iataganul era arma lor specifică, iar ienicerii care păzeau palatele erau dotaţi cu topoare şi securi. Ienicerii aveau uniforme distincte, mărşăluiau alături de o orchestră militară numită Mehtar şi primeau, regulat, salarii. Cu toate că nu erau nişte bărbaţi liberi, serviciul lor era considerat prestigios.

Ienicer din secolul XV. Desen de  Gentile Bellini / Sursa: War History Online

Atunci când au încercat să cucereasă Viena, în anul 1529, armata ienicerilor număra 30.000 de membri, iar acea perioadă a fost cea de apogeu a ienicerilor. Cu toate că asediul Vienei nu a avut succes, reputaţia inginerilor şi a geniştilor a devenit faimoasă.

Sistemul meritocraţiei din Imperiul Otoman le oferea ienicerilor posibilitatea de a aduna o avere considerabilă şi de a căpăta o mare influenţă şi o însemnată putere. Aveau un salariu mare, primeau o mare parte din prada de război şi deţineau poziţii importante in guvern.

Ca o consecinţă a creşterii puterii lor, au început să adopte caracteristicile nobililor şi, în timpul bătăliilor, au devenit ineficienţi. În anul 1622, tânărul sultan Osman II, după ce a pierdut în faţa polonezilor, s-a hotărât să pună capăt exceselor ienicerilor şi i-a acuzat de dezastrul pierderii acelei bătălii. Însă, ienicerii l-au răpit pe sultan şi l-au ucis, fiind un precedent asupra faptului că, într-adevăr, ienicerii obţinuseră o foarte mare putere. În anul 1804, un număr important de ieniceri au format un stat legal pe teritoriul actualei Serbii, ceea ce a dus la o revoltă naţionalistă.

Începând cu anul 1826, numărul ienicerilor a scăzut, iar sultanul Mahmud II a dorit să distrugă această unitate printr-o serie de reforme care aveau ca scop reformarea Imperiului Otoman după model european.

Sursa: War History Online

Citeşte şi:

Ienicerii, sclavii care aveau putere şi privilegii nemaiîntâlnite – VIDEO

Suleiman Magnificul – adevărata poveste a celui mai ilustru sultan

Ienicerii

Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul