Prima pagină Istorie

De la un Dumnezeu mânios la artefacte misterioase cu puteri miraculoase: patru controverse ale Vechiului Testament

Alexandru Voiculescu | 09.01.2018 | ● Vizualizări: 12300
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (4)

Biblia este cea mai cunoscută scriere a umanităţii, iar motivele pentru acest lucru sunt nenumărate şi diverse. Vorbind exclusiv de Vechiul Testament, acesta prezintă o bogăţie de scrieri, povestiri şi idei ce nu poate fi egalată. Pe de-o parte, reprezintă cartea de referinţă atât a religiei iudaice, cât şi a religiei creştine, iar pe de altă parte, istoria pe care o prezintă (chiar şi propria istorie) a fascinat cercetătorii de-a lungul timpului.

Din acest punct de vedere, este extrem de greu de abordat un asemenea subiect. În primul rând, în multe situaţii, separarea mitului de realitate este dificilă, acest lucru deoarece Biblia nu poate fi considerată o carte de istorie decât parţial. De aceea, veridicitatea informaţiilor trebuie verificată cu ajutorul altor scrieri sau cu ajutorul descoperirilor arheologice. În al doilea rând, sunt multe situaţiile în care Biblia, în general, şi Vechiul Testament în particular, prezintă scrieri controversate. Ceea ce este de înţeles, întrucât un compediu de scrieri care se întind pe mai multe secole, cu diverşi autori aflaţi în diverse contexte istorice, nu poate fi coerent de la un capăt la altul.

Având aceste lucruri în minte, am extras patru întâmplări/situaţii din Vechiul Testament care pot arăta, cel puţin, că adevărul nu este niciodată simplu, iar lumea Vechiului Testament este pe cât de bogată, pe atât de complexă. Cel mult, aceste situaţii pot furniza indicii cruciale despre cum un popor şi o religie au reuşit să se formeze împreună, într-o aşa manieră încât au devenit inseparabile. Chiar şi astăzi, „testamentul” sau patria Israelului rămâne nu un teritoriu, ci religia sa, în speţă Tanah, Vechiul Testament în lumea creştină.

De asemenea, cele patru situaţii sunt, în cultura populară a omului modern, şi printre cele mai uşor de recunoscut. Parţial, poate fi datorită faptului că au fost mai mult mediatizate, sau poate prezintă un mister inerent care le face de la sine fascinante. Oricare ar fi situaţia, nimeni nu poate nega faptul că reprezintă piloni de rezistenţă ai religiei dar şi elemente de un mare interes istoric, (încă) incomplet elucidate.



Chivotul Legământului

De secole, oamenii au încercat în zadar să localizeze şi să recupereze obiectele sacre ale Bibliei, dar puţine au fost mai căutate precum Chivotul Legământului.

Acest artefact legendar este un cufăr, cu îngeri aurii la capete, care a fost construit acum aproximativ 3.000 de ani pentru a ţine tăbliţele pe care erau scrise cele Zece Porunci. Din relatările biblice reiese că acesta este mare - 131x79x79 centimetri. Era cărat cu ajutorul unor oişte plasate în lateral.

Chivotul a fost asociat cu o serie de miracole din Vechiul Testament. A fost transportat de israeliţi în timpul Exodului şi se spune că elimina impedimente şi animale veninoase din calea acestora. Atunci când israeliţii au trecut râul Iordan în Tărâmul Făgăduinţei, râul s-a oprit din cursul său atunci când purtătorii au păşit în el, scrie National Geographic.

Atunci când poporul evreu a asediat Ierihonul, a transportat chivotul în jurul cetăţii timp de o săptămână, până când, în a şaptea zi, zidurile s-au prăbuşit, permiţând cucerirea uşoară a oraşului.

La începutul secolului al VI-lea î.e.n., Babilonul a cucerit regatul Israelului, iar chivotul, despre care se crede că era depozitat în Templul Ierusalimului, a dispărut din regat şi din istorie. Nimeni nu ştie dacă a fost distrus, capturat sau ascuns.

Una dintre cele mai importante teorii este aceea că israeliţii au reuşit să scoată chivotul din regat înainte ca babilonienii să-l cucerească, ajungând până în Etiopia de astăzi, unde (sic) se găseşte în oraşul Aksum, în catedrala Sf. Maria a Sionului. Autorităţile bisericeşti susţin că un singur om, gardianul Chivotului, are voie să îl vadă şi nu au permis studierea acestuia pentru autenticitate.

O altă teorie susţine că artefactul se găseşte în pasajele din subsolul primului Templu al Ierusalimului, unde a fost ascuns înainte ca babilonienii să-l distrugă. Ca în cazul de mai sus, căutarea acestuia nu este opţiune, întrucât deasupra a fost construită Cupola Stâncii, sacră în islam.

În cultura popoulară, Chivotul Legământului a ajuns centrul filmului Raiders of the Lost Ark, unde Indiana Jones trebuie să găsească artefactul înaintea naziştilor, care intenţionau să-l folosească pentru a cuceri lumea.

Conform arheologului Fred Hiebert, aceste căutări, oricât de fascinante sunt ele, sunt sortite eşecului. „Vorbim de lucruri care se află la răscrucea dintre mit şi realitate. Consider că este grozav că avem poveşti precum cea a Chivotului Legământului. Dar nu cred, ca arheolog, că putem folosi metoda ştiinţifică pentru a confirma sau infirma aceste poveşti”, adaugă acesta.

Chiar şi aşa, în prezent, există mai multe demersuri care intenţionează să găsească obiectul, ajungând şi la teorii precum aceea că artefactul conţinea idoli păgâni (vezi detalii aici). De asemenea, în regiunea Shiloh din Israel, arheologii au găsit indicii care ar sugera că obiectul se găseşte în această zonă (detalii aici).

David şi Solomon au existat cu adevărat? Cât de mare era de fapt regatul Israelului?

Unele dintre cele mai proeminente figuri (umane) ale Vechiului Testament le reprezintă doi regi, David şi fiul său care i-a urmat, Solomon.

Nu există multe dovezi arheologice care atestă în mod direct existenţa celor doi regi, în special a regelui David, dar există multe indicii arheologice în ceea ce priveşte descendenţa. Cea mai mare descoperire în acest sens este din 1993 la Tel Dan Stele, unde cercetătorii au găsit o inscripţie care detalia înfrângerea israeliţilor de către sirieni. Printre acestea exista şi inscripţia „Casa lui David”. Aceasta a fost prima referinţă din afara Bibliei care indica faptul că David avea o „casă”, adică o descendenţă, scrie The Trumpet. Nici în acest caz, dovezile nu sunt suficient de concludente pentru a stabili veridicitatea personajului, mai ales dacă avem în vedere că a fost scrisă în jurul anului 840 î.e.n, cu circa 150 de ani după moartea lui David, potrivit CBN News.

Vechiul Testament însă abundă de referinţe. Conform acestuia, David a devenit regele Israelului după ce l-a omorât pe gigantul Goliat, ceea ce a dus la debandada armatei filistenilor. Apoi, David a condus o serie de campanii militare care au transformat Israelul într-un regat puternic, scrie Live Science.

După moartea acestuia, fiul său, Solomon, a preluat regatul şi a construit ceea ce s-a numit Primul Templu, un loc în care Dumnezeu era venerat. Templul era localizat în Ierusalim, care conţinea Chivotul Legământului, care la rândul său conţinea, aşa cum am precizat mai sus, cele 10 Porunci.

În timpul acestor două regimuri, ale regelui David şi ale regelui Solomon, din perioada din jurul anului 1000 î.e.n., respectiv din 970-931 î.e.n., relatările biblice indică o perioadă de înflorire a regatului. Totuşi, unii arheologi au precizat că dovezile unui regat extrem de dezvoltat sunt puţine. Ierusalim, despre care se credea că era capitala regatului lui David, pare să fi fost puţin populat în acea perioadă, conform cercetătorului Israel Finkelstein, profesor la Universitatea din Tel Aviv. „Un secol de explorări arheologice în Ierusalim - capitala marelui regat unit al Israelului biblic - nu a putut aduce dovezi cu privire la prezenţa unor construcţii importante”, precizează acesta într-o lucrare din 2010. De aceea, Finkelstein precizează că Israelul era de fapt un regat modest.

Având în vedere că dovezile istorice din acea perioadă sunt puţine, era regilor David şi apoi Solomon este considerată de unii experţi ca fiind o eră întunecată, cu puţine referinţe arheologice. Această imagine este departe de aceea prezentată în Biblie, conform căreia, regatul Israelului era de o forţă impresionantă. În acest sens, trebuie avut în vedere că israeliţii şi anticii, în general, înţelegeau altfel noţiunea de bogăţie faţă de cum o înţelegem noi. Abundenţa şi, în general, „cantităţile enorme”, este un concept oriental, găsit şi la alte popoare din această regiune, unde o astfel de bogăţie are şi o dimensiune spirituală. Se observă că personaje biblice, apropiate de Dumnezeu, precum Ilie sau Iov, erau bogate atât în bunuri materiale, cât şi în descendenţi, ceea ce reflecta bogăţia spirituală a acestora.

Mai mult decât atât, poate fi vorba şi diferenţa de aşteptări dintre israeliţi şi arheologii moderni. Ultimii au tendinţa să compare Israelul cu alte popoare care existau în acea perioadă acum circa 3.000 de ani. Cert este că, chiar dacă Israelul a fost regat decent, pălea în comparaţie cu altele precum Asiria, Babilon sau oraşele-stat feniciene. Totuşi, pentru israeliţii care nu au mai avut înainte nicio dezvoltare semnificativă, chiar şi punerea bazelor unui regat ar fi fost ceva ieşit din comun - de aici şi hiperbolizarea prezentă în Vechiul Testament.

De asemenea, în timpul lui Solomon a fost construit Marele Templu, ceea ce poate indica două lucruri aparent contradictorii: primul, Israelul era suficient de dezvoltat încât să ridice un asemenea templu, al doilea lucru poate indica faptul că o construcţie de asemenea anvergură ar fi secat Israelul de resurse şi bogăţii.

Oricare ar fi situaţia, stabilirea şi eventuala înflorire a regatului Israelului este unul dintre subiectele care este de interes atât pentru istorici, cât şi pentru teologi, discuţia având, aşa cum am menţionat mai sus, şi o dimensiune spirituală: bogăţia împărăţiei lumeşti trebuia să o reflecte pe cea spirituală.

Cele 10 porunci: care sunt cele adevărate?

Povestea, extrem de cunoscută de altfel, este una dintre cele mai controversate din punct de vedere teologic.

Prima ocurenţă a lor are loc în Exod 19-20, când sunt rostite direct de Dumnezeu.

La trei luni după ce israeliţii au părăsit Egiptul, au ajuns la deşertul Sinai. Şi-au stabilit tabăra la poalele Muntelui Sinai, în vârful căruia a mers Moise pentru a lua tăbliţele cu cele Zece Porunci. Atunci când acesta s-a întors de pe munte i-a găsit pe israeliţi că şi-a făcut un viţel de aur pe care îl venerau (Exod 32). Moise a fost atât de furios pe poporul său încât a spart tăbliţele de piatră. Apoi, Dumnezeu le-a rescris, dar mulţi experţi indică faptul că al doilea set de legi nu este similar cu primul, scrie amazingdiscoveries.org.

Mai mult decât atât, înainte de a veni cu al doilea set (Exod 34), în Biblie nu se menţionează că ar fi vorba de porunci, ci de „cuvinte” pe care „Dumnezeu le-a rostit”. Doar după ce Moise se întoarce cu al doilea set acestea sunt numite „porunci”.

Şi mai interesant este că aceste porunci sunt diferite faţă de cele zece reguli de dinainte, astfel a apărut problema că Dumnezeu s-a răzgândit, relatează disinfo.com.

De asemenea, numărul de 10 este discutabil: nu este clar unde începe una şi se termina alta, iar în Exod 20 sunt cel puţin 14 dacă nu mai multe, relatează sbpoley.com.

Acestea (oricare ar fi ele) nu aduc aproape nimic nou pentru moralitatea acelei perioade, doar, într-o anumită măsură, monoteismul iudaic („să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”).

În ziua de astăzi, cele Zece Porunci sunt printre cele mai întâlnite pasaje biblice, iar în ţările creştine se învaţă încă din primii ani de şcoală (dacă nu chiar dinainte). De asemenea, acestea reprezintă o piatră de temelie pentru formarea Statelor Unite, găsindu-se încă o dată, la fel ca acum 3.500 de ani, la confluenţa dintre religie şi politică.

Unii specialişti consideră că acestea se află chiar la baza societăţii vestice, indiferent de veridicitatea acestora şi mai mult decât atât, de actualitatea lor. În acea perioadă însă, acum aproximativ 3 milenii şi jumătate, poruncile reprezentau mult mai mult decât atât: era legământul poporului Israel cu Dumnezeu, altfel spus naşterea religiei iudaice.

Este Arca lui Noe un mit sau ascunde mai mult decât atât?

Arca lui Noe este una dintre cele mai recurente poveşti, populară mai ales în rândul copiilor. Desigur, un potop sau o inundaţie la scară globală este greu de imaginat, iar dovezile în acest sens lipsesc. Mai mult decât atât, umplerea unui vas cu câte o pereche din toate animalele este imposibilă. Cum am spus şi la începutul articolului, Biblia poate fi considerată o carte alegorică, fără să prezinte adevăruri istorice.

Dar care este miza în această situaţie? Din perspectivă teologică, se poate spune că este un caz standard de dreptate divină: pedepsirea oamenilor care s-au îndepărtat de la Dumnezeu şi reînceperea construirii unei lumi drepte.

Din punct de vedere istoric, pentru unii, poate fi mult mai interesant. Inundaţiile erau, ca şi acum, evenimente catastrofale şi des întâlnite, astfel au căpătat şi o dimensiune care reflecta o mânie supranaturală. Urme arheologice ale inundaţiilor catastrofale locale există din abundenţă. De asemenea, există şi numeroase relatări istorice şi mituri care confirmă existenţa acestui eveniment, relatează skeptic.com.

Arheologii au scos la iveală tăbliţe de lut sumeriene care relatează o poveste similară şi care o precedă pe cea biblică. În al treilea mileniu î.e.n., eroul nu este Noe, ci preotul-rege Ziusudra. Din textul trunchiat la dispoziţie, cercetătorii au precizat că acesta a construit o barcă, iar după ce apele s-au retras, a făcut sacrificii pentru zeii sumerieni.

O altă poveste similară este una babiloniană din al doilea mileniu î.e.n., care a fost inclusă în povestea legendarului rege Gilgameş, care a aflat de catastrofă de la un strămoş numit Utnapiştim. Acesta a fost avertizat de Ea, un zeu babilonian, că zeii urmau să distrugă toată viaţa de pe pământ. Astfel, Utnapiştim a construit o arcă în formă de cub, cu şapte etaje divizate în nouă compartimente, în care locuiau câte o pereche din fiecare animal.

Aceste motive se găsesc apoi şi în povestea biblică, fiind vorba de un caz clasic de sincretism şi de relatări care au circulat în Orientul Mijlociu şi Apropiat.

Faptul că nu este o poveste originală nu trebuie înţeles ca ceva de „mâna a doua”, care trebuie neglijat, deşi aşa a fost argumentul celor care doreau cu orice preţ să atace religia creştină. Pe de cealaltă parte, povestea trebuie luată alegoric, nu ca un fapt. În acest sens, căutarea unui asemenea vas este un demeers interesant, dar o eventuală descoperire nu confirmă veridicitatea relatării biblice. Având în vedere că astfel de arce există în mai multe scrieri, este posibil ca acestea să aibă o sursă reală.

Ceea ce este şi mai controversat, pentru mulţi, este comportamentul lui Dumnezeu faţă de oameni. În mai multe rânduri chiar, acesta decide să distrugă ce a creat, dar nicăieri ceva de amploarea unui potop. Arca lui Noe scoate la iveală că dumnezeul iudaic al Vechiului Testament avea numeroase similarităţi cu zeităţile popoarelor vecine, manifestându-şi forţa prin mânie şi distrugeri. Aşadar, ceea ce ascunde această poveste este şi ceea ce se găseşte de fapt la suprafaţă şi este des întâlnit în tot Vechiul Testament: poporul evreu, alături de inseparabila lor religie, face parte din contextul oriental, atât cel istoric, cât şi cel al ideilor şi al motivelor întâlnite în acest spaţiu.

Putem vorbi de mai multe tipuri de controverse: cele teologice, legate de felul în care Dumnezeu a acţionat, sau cele istorice, unde relatările Bibliei nu se potrivesc cu cele istorice. Totuşi, oricât de disparat, eclectic sau inexact ar părea Vechiul Testament, motivele precum abundenţa şi bogăţia materială reflectată prin bogăţie spirituală şi mânia divină sunt recurente, atât în lumea iudaică, cât şi în tot spaţiul oriental. De asemenea, Israelul a fost unul dintre teritoriile care erau influenţate, deoarece, în acea perioadă şi în acea zonă, toate drumurile duceau la Babilon, politic, economic şi religios.

Acest adevăr istoric nu diminuează cu nimic faptul că scrierile formează la propriu un testament, atât unul al poporului Israel, cât şi unul al creştinismului. Şi din acest punct de vedere, este lesne de înţeles că este controversat, spiritualitatea fiind mai degrabă ceva volatil, cu întâmplări şi schimbări (istorice) care au culminat, în cazul creştinismului, cu naşterea, moartea şi învierea lui Iisus.

Aşa cum am spus la începutul articolului, lumea Vechiului Testament este complexă, iar nenumăratele controverse, imprecizii, contraziceri, fac parte din frumuseţea textului, iar pentru o vastă cateogrie de cercetători, precum arheologii, istoricii, lingviştii, teologii şi alţii, Vechiul Testament reprezintă o mină de aur cu rezerve (aparent) nesfârşite.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ar putea fi comoara regelui Solomon un mit? Un istoric contrazice textele din Vechiul Testament

Mozaicuri cu scene din Vechiul Testament, descoperite de arheologi în Israel

"Arca lui Noe" va fi cel mai mare parc tematic creaţionist mondial

Despartirea biblica a Marii Rosii s-a intamplat cu adevarat!