Recordul stabilit de Iolanda Balaş în 1961 nu a putut fi egalat de nimeni timp de un deceniu – 100 de ani in 100 de momente

04 10. 2018, 17:00

This browser does not support the video element.

Născută la 12 decembrie 1936, Timişoara, într-o familie de etnie maghiară, Iolanda Balaş şi a dovedit încă din fragedă copilărie abilităţi sportive excepţionale.
 
Aceasta a fost descoperită de Luiza Lupşa, campioană la săritura în lungime, care a atrenat-o la clubul timişorean „Electrica” (ulterior „Progresul”).
 
După primele succese notabile, a devenit membră a Casei Centrale a Armatei, ulterior Clubul sportiv Steaua Bucureşti (în 1953 s-a transferat la clubul „CCA” din Bucureşti, mai târziu „Steaua”).
 
Aici l-a avut ca antrenor pe Ion Söter, cu care s-a căsătorit în 1967, anul în care şi-a încheiat cariera sportivă.
 
În cei 19 ani de activitate sportivă, Iolanda Balaş a obţinut 2 titluri de campioană olimpică, 3 titluri de campioană mondială, 2 de europeană, 9 balcanice şi 19 naţionale. Totodată, a fost titulară a 14 recorduri mondiale, 5 recorduri olimpice în aer liber şi 4 recorduri mondiale de sală. 
 
A absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF), în 1966. După ce s-a retras din activitatea competiţională, a fost antrenoare la secţia atletism şi instructoare la cabinetul metodic în cadrul Clubului Steaua. După 1990 a fost preşedinta Federaţiei Române de Atletism,  vice-preşedinte al Comitetul Olimpic Român, membru în Comisia tehnică a Asociaţiei Europene de Atletism şi în Comisia de femei a IAAF. 
 
Fosta mare atletă Iolanda Balaş a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, pe 11 martie 2016
 
Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania „100 de ani în 100 de momente”, care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.