Home » Istorie » Ce ştim despre Maria Magdalena, unul dintre cele mai misterioase personaje biblice

Ce ştim despre Maria Magdalena, unul dintre cele mai misterioase personaje biblice

Publicat: 28.04.2019
Unele documente o ilustrează pe Maria Magdalena ca fiind soţia / concubina lui Iisus. Dar ce se ştie despre cea mai misterioasă femeie din Biblie?

Maria Magdalena era una dintre primele adepte ale lui Iisus din Nazaret. Conform Bibliei, a călătorit cu el, a fost martora crucificării şi a fost printre primele persoane care au aflat despre Înviere, scrie History.

MESAJE DE PAŞTE 2019. Felicitări, urări şi sms-uri frumoase de Paşte pentru familie, prieteni, cei dragi, colegi sau cunoştinţe

De-a lungul secolelor, Maria Magdalena a fost în atenţia multor istorici şi oameni de cultură. Bazându-se pe un citat din Noul Testament, „şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, (Luca 8:2)”, s-a presupus că era prostituată, o femeie care s-a mântuit prin învăţăturile lui Hristos. Pe de altă parte, în unele texte creştine timpurii, Maria Magdalena nu era doar o adeptă a lui Iisus, dar cea mai de încredere prietenă a lui Iisus, pe care unii au interpretat ca fiind soţia sa.

Toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) au relatat prezenţa Mariei Magdalena la Crucificarea lui Iisus, dar doar în Luca apare că „a fost vindecată de spirite rele”. Magdalena poate fi un nume care provine de la Magdala, un oraş situat în nordul Israelului.

„Maria Magdalena este printre primii adepţi ai lui Iisus”, a precizat Robert Cargill, profesor asistent de studii clasice şi religioase de la University of Iowa şi editor al Biblical Archaeology Review. „Apare în Evanghelii, deci avea o importanţă. Se pare că erau sute, dacă nu mii de adepţi ai lui Iisus, dar nu le ştim numele”, a adăugat acesta.

După crucificarea lui Iisus – la care a asistat alături de alte femei de la piciorul crucii – şi după ce toţi discipolii bărbaţi au plecat, Maria Magdalena a mai jucat un rol cheie în Înviere. Conform Evangheliilor, a vizitat mormântul lui Iisus în ziua de duminică, ori singură (conform Evangheliei după Ioan) sau cu alte femei, găsind mormântul gol.

În toate marile confesiuni, Maria Magdalena este sfântă

În Evanghelia după Ioan, Iisus apare doar Mariei Magdalena după Înviere şi spune să transmită discipolilor vestea întoarcerii (Ioan 20:1-13).

Doar din Biblie, nu se poate cunoaşte istoria Mariei Magdalena, iar deşi unii dintre primii clerici creştini au considerat-o prostituată, alte texte i-au accentuat rolul. Evanghelia după Maria, un text care datează din al doilea secol care a apărut în Egipt în 1896, a plasat-o pe Maria Magdalena peste discipolii bărbaţi în ceea ce priveşte influenţa şi cunoaşterea. De asemenea, apare în aşa-zisele Evanghelii Gnostice, un grup de texte despre care se crede că a fost scris de primii creştini din secolul al doilea, descoperită în 1945, lângă oraşul egiptean Nag Hammadi.

Unul dintre aceste texte, Evanghelia după Filip, se referă la Maria Magdalena ca la concubina lui Iisus şi susţine că Iisus a iubit-o mai mult pe ea decât pe alţi discipoli. Mai constroversat, textul a arătat că Iisus „o săruta des pe Maria pe (cuvântul este ilizibil, dar unii cercetători au completat cu „gură”)”.

Versiunea ca Maria Magdalena prostituată a ţinut timp de secole, dar ortodoxia şi protestantismul nu au adoptat aceeaşi imagine. Într-un final, şi Biserica Catolică a admis în 1969 că textul Bibliei nu susţine această interpretare. Astăzi, Maria Magdalena este considerată o sfântă în bisericile ortodoxe, catolice, anglicane şi lutherane.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Prostituată sau soţia Mântuitorului? Cine a fost de fapt Maria Magdalena?

Evanghelia Pierdută. Potrivit unui manuscris antic, Iisus a avut copii cu Maria Magdalena

”Chipul lui Iisus”, descoperit într-o biserică din deşertul Israelului

Aceasta este sinagoga unde a predicat Iisus? Descoperire „unică” în Israel (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase