Rămăşiţele unor războinici scandinavi, într-o poziţie neobişnuită, descoperite în Polonia

02 02. 2020, 09:06

Arheologii polonezi au făcut publică descoperirea rămăşiţelor a patru războinici scandinavi în apropierea satului Ciepłe, estul Voievodatului Pomerania. Mormintele în care au fost descoperiţi cei patru războinici datează din perioada primului rege al Poloniei, Boreslav cel Viteaz, în intervalul de timp cuprins între anii 967-1025 era noastră, notează The History Blog.

Săpturile efectuate de către arheologi au scos la iveală peste 60 de morminte, cele patru în care fuseseră depuşi războinicii scandinavi fiind considerate, conform analizelor, cele mai vechi din acea zonă. Arheologii au scos la lumină o multitudine de artefacte care indicau statutul de războinici al celor depuşi acolo: săbii decorate, suliţe, cuţite, capete de săgeţi şi harnaşamente pentru cai. De asemenea, oamenii de ştiinţă au scos la suprafaţă o serie de unelte realizate din metal şi lemn.

Mormintele tind să fie unice în comparaţie cu alte construcţii funerare care au fost descoperite de-a lungul timpului în Pomerania, arheologii explică faptul că acestea erau orientate pe axa nord-sud, poziţionare neobiţnuită pentru spaţiul geografic şi perioada din care acestea datează. De asemenea, arheologii au stabilit faptul că în jurul acestor morminte au fost ridicate o serie de garduri, ceea ce a făcut ca acestea să fie intacte chiar şi la mai bine de o mie de ani de la înhumarea celor patru războinici. Oamenii de ştiinţă au teoretizat că starea bună în care se aflau mormintele reprezintă o atestare a respectului de care s-au bucurat în viaţă, dar şi după moarte cei patru războinci.

Dr. Wadyl, unul dintre arheologii care a fost implicat în procesul de excavare al mormintelor în perioada 2004-2014, este de părere că cei patru războinici făceau parte dintr-o elită care se ocupa cu colectarea taxelor şi consolidarea dominaţiei regelui Boreslav în regiunea respectivă.  El adaugă: „Cei îngropaţi în partea centrală a cimitirului reprezentau elitele sociale de atunci, după cum reiese din structura monumentală a mormintelor lor şi a echipamentelor bogate. Probabil au aparţinut unui grup de călăreţi de elită, dar rolul lor probabil nu s-a limitat doar la funcţia de războinici”.

Imagini ale mormitelor excavate pot fi accesate aici.

Citeşte şi:

Descoperire istorică macabră în Polonia. Arheologii au găsit o serie de instrumente folosite la execuţiile publice

Arme de la începutul Evului Mediu, descoperite într-un cimitir din Polonia

Cum au ajuns mormintele descedenţilor vikingilor în Sicilia? Specialiştii au o explicaţie clară

Un mormânt de 5000 de ani oferă noi detalii despre rolul familiei în culturile antice