Home » Istorie » Athelstan, „regele întregii Britanii”. Cine a fost și ce a făcut?

Athelstan, „regele întregii Britanii”. Cine a fost și ce a făcut?

Athelstan, „regele întregii Britanii”. Cine a fost și ce a făcut?
Abația benedictină fondată de regele Athelstan în 939. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 02.10.2021

Athelstan, scris și Aethelstan sau Ethelstan, a fost primul rege saxon de Vest care a condus cu eficiență întregul teritoriu al Angliei. Athelstan a murit la data de 27 octombrie 939.

La moartea tatălui său, Eduard cel Bătrân, în 924, Athelstan a fost ales rege al Wessex și Mercia, acolo unde fusese crescut de mătușa sa, Aethelflaed, Doamna Mercianilor.

Încoronat rege al întregii țări la Kingston la data de 4 septembrie 925, Athelstan a continuat să stabilească granițe și să domnească cu fermitate.

Athelstan, „Rex totius Britanniae” (Regele întregii Britanii)

Athelstan a anexat regatul viking al York în 927. Stăpânirea sa a fost contestată în mod semnificativ în 937 atunci când Constantin al II-lea al Scoției, Owain din Strathclyde și Olaf Guthfrithson, pretendent al regatului York, și-au unit forțele și au invadat Anglia. Aceștia au fost direcționați la Brunanburh.

Athelstan ordonând ca scripturile să fie făcute publice după traducerea acestora în limba anglo-saxonă. Sursa foto: Profimedia

Șase dintre codurile de lege implementate de Athelstan care încă mai există dezvăluie eforturi severe în încercarea de a suprima furtul și a pedepsi corupția. Acestea sunt remarcabile prin faptul că includ unele dispoziții menite să ajute persoanele sărace și să atenueze pedepsele tinerilor infractori.

Forma și limbajul numeroaselor sale documente sugerează prezența unui corp de grefieri calificați care fuseseră angajați de catedrala din Winchester, scrie Britannica.

Atât cartele sale, cât și monedele de argint pe care le-a emis prin intermediul monetăriilor regionale strict controlate, purtau cu mândrie titlu „Rex totius Britanniae” (Regele întregii Britanii).

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arheologii au descoperit locuința din secolul IX a unui rege anglo-saxon exilat. „Este cu adevărat remarcabil”

Biserică veche de 1.000 de ani, construită de Otto cel Mare, descoperită în Saxonia

Un cimitir anglo-saxon, care conținea o comoară uriașă, a fost descoperit de arheologi

Rămășițele unui lider anglo-saxon ar putea răsturna tot ce știm despre acea perioadă

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?