Muzeul Yorkshire a reușit să recupereze tezaurul de mare valoare, vândut la licitație

15 10. 2021, 15:00

Muzeul Yorkshire (Anglia) a cumpărat tezaurul național de bronzuri votive, inclusiv un bust al împăratului Marcus Aurelius. Comoara fusese pierdută din cauza unei lacune care s-a strecurat în Treasure Act.

Descoperită în 2020 de doi detectoriști de metale în apropierea satului Ampleforth, North Yorkshire, colecția de bronzuri include o statuetă ecvestră a unei iterații locale a zeului Marte, un mâner de cuțit în formă de cap de cal, un bob mare de plumb și bustul modelat fin al lui Marcus Aurelius, înalt de șase centimetri. Acestea datează de la sfârșitul secolului al II-lea, notează The History Blog.

Cel mai impresionant este bustul împăratului Marcus Aurelius, chipul său reprezentând o dovadă importantă a cultului imperial. O astfel de dovadă este extrem de rară, în special în medii rurale ca acesta. Din punct de vedere al  execuției, bustul este absolut unic, extrem de rar și de mare semnificație națională.

Figurina cu multe detalii a calului și a călărețului, care îl înfățisează pe zeul Marte, nu a mai fost găsită niciodată atât de departe, în nord. Mânerul cuțitului poate reprezenta simbolul unui animal de sacrificiu, în acest context. Bobul de plumb este un exemplu de obiect utilizat în proiectele de inginerie din perioada romană.

Tezaurul, vândut unui dealer de antichități

Tezaurul a fost vândut unui cumpărător necunoscut, în mai 2021, pentru 185.000 de lire sterline (260.000 de dolari). S-a aflat că cel care cumpărase tezaurul era dealerul de antichități David Aaron. Dar Richard Beleson din San Francisco, un mare admirator al Muzeului Yorkshire, a ajutat la răscumpărarea acestei comori.

Comoara a fost găsită în zona Ampleforth din districtul Ryedale, North Yorkshire, Anglia. Înainte de această  descoperire, prezența romanilor era puțin cunoscută în această zonă.

Tezaurul este expus în acest moment la Frieze Masters din Londra, apoi va fi mutat definitiv la York, unde va fi expus alături de colecția romană a Muzeului Yorkshire, când se va redeschide, în 2022.

Citește și: 

Un căutător de comori a descoperit un tezaur roman uimitor

Doi scafandri amatori au găsit unul dintre cele mai mari tezaure de monede romane din aur, din Europa

Unul dintre cele mai mari tezaure romane descoperite în Polonia