Europenii își mumificau morții mult mai devreme decât credeam. Ce indică ultimele fotografii?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Se pare că arheologii ar fi descoperit probe pentru cele mai timpurii practici de mumificare. 

Rămășițele umane înmormântate în urmă cu 8.000 de ani în perioada Mezoliticului, în Valea Sado din Portugalia, poartă urme de practici asociate cu procesul de mumificare, înainte de a fi îngropate. Acestea se constituie în primele dovezi privitoare la mumificare în perioada Mezoliticului din Europa, precizează Science Alert.

Există posibilitatea ca acestea să fie cele mai vechi din lume. Înainte de aceste descoperiri, cele mai vechi dovezi datau din urmă cu 7.000 de ani fiind asociate cu mumiile Chinchorro descoperite în deșertul Atacama din Chile.

Egiptul, reprezentant de seamă al ritualurilor de mumificare

În Egipt, spațiu celebru pentru obiceiurile sale legate de ritualul înmormântării, cele mai vechi dovezi legate de mumificarea deliberată datează din urmă cu 5.600 de ani.

„Studiul nostru combină analiza arheo-tanatologică cu studii de cercetare experimentale tafonomice, ceea ce adaugă o nouă dimensiune înțelegerii practicilor mortuare din Mezolitic”, indică echipa de cercetare condusă de arheologul Rita Peyroteo-Stjerna din cadrul Universității Uppsala, Suedia.

„În acest studiu prezentăm ceea ce credem noi că este dovada mumificării voite și reflectăm asupra atitudinilor privitoare la trupul uman și gestionarea morții, inclusiv transportarea rămășițelor în locuri de mare însemnătate pentru oamenii de atunci”.

Practici obișnuite în preistorie

Arheologii și antropologii cred că mumificarea nu era un proces tocmai neobișnuit în preistorie, dar dovezile în acest sens sunt ceva mai dificil de identificat. Țesutul moale, indiferent cât de bine a fost el mumificat, are tendința de a se degrada în timp. Chiar și mumiile Chinchorro sunt în descompunere.

Rămășițele din Sado Valley, descoperite la începutul anilor 1960, nu mai au aproape deloc țesut moale. Cu toate că poziția a fost special aleasă, înmormântările în ansamblul lor au fost unele simple.

Rămășițele au fost dezgropate și mutate la Muzeul Național de Arheologie din Portugalia, alături de schițe și unele fotografii slabe calitativ ale sitului. Acești factori au limitat oarecum posibilitatea unor studii ulterioare.

Cu toate acestea însă, o dată cu moartea arheologului Manuel Farinha dos Santos, trei role de film au fost recuperate din obiectele sale personale. Cu toate că acesta nu a participat efectiv la săpături, el a avut unele conexiuni cu muzeul, iar Peyroteo-Stjerna și echipa acesteia a putut lega rolele de film de săpăturile din 1960 și 1962 din Poças de São Bento, respectiv Arapouco.

Noile imagini au dus la noi descoperiri

Imaginile surprinse acolo erau de o calitate uluitoare, ceea ce a permis echipei de cercetători șă efectueze analize cu mult mai complexe, comparativ cu posibilitățile pe care le aveau inițial. Studiul este unul multi-disciplinar al practicilor funerare antice.

Cu ajutorul acestor imagini, arheologii au putut reconstitui cu un grad mai mare de acuratețe, modul în care rămășițele fuseseră. tratate înainte de înmormântare.

Mai mult, antropologul criminalist Hayley Mickleburgh a efectuat o serie de experimente la Forensic Anthropology Research Facility din cadrul Universității de Stat din Texas. Astfel, echipa a putut stabili modul de descompunere al corpurilor care au fost mumificate și cele care nu au fost.

Rezultatele acestor experimente au putut fi mai apoi comparate cu imaginile rămășițelor din Valea Sado. Interesant este că, chiar și fără țesut moale, rămășițele unuia dintre indivizi prezenta semne de mumificare. Printre acestea amintim membre hiperflexate, absența dezarticulației și umplerea rapidă a sedimentelor în jurul oaselor.

Toate aceste descoperiri, sunt de părere oamenii de știință, stau dovadă pentru mumificarea deliberată ca practică răspândită global. Fenomenul ar fi putut fi mai răspândit decât se crezuse inițial.

Acceptând posibilitatea de a găsi rămășițe mumificate în timpul excavărilor s-ar putea colecta mult mai multe date cu privire la aceste practici, sens în care înțelegerea modului în care strămoșii noștri percepeau moartea s-ar putea extinde.

Vă mai recomandăm și:

O bacterie mortală infectează copiii de peste 1.400 de ani

Noi indicii despre cum au fost construite Piramidele din Palau

Morminte acoperite cu vopsea roșie, descoperite în movile din Serbia. Ce ar fi simbolizat?

Un mozaic roman excepțional, cel mai mare descoperit în Londra în ultimii 50 de ani