Cum au reușit 24 de iepuri britanici să cucerească Australia?

Deși inițial păreau un cadou inofensiv de Crăciun, în 1859, 24 de iepuri britanici aveau să devină „cea mai devastatoare invazie biologică” a Australiei.

Asta arată un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

• Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
• Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea

Iepurii sălbatici nu sunt originari din Australia și sunt considerați o specie invazivă. Fermierii spun că animalele se înmulțesc rapid și le distrug culturile și pământul, ceea ce poate duce la eroziunea masivă a solului și la alte probleme de mediu.

„Invaziile biologice sunt o cauză majoră a perturbărilor de mediu și economice”, au scris cercetătorii.

„Iar colonizarea Australiei de către iepurele european este una dintre cele mai emblematice și devastatoare invazii biologice din istoria înregistrată”, au spus aceștia, potrivit CNN.

24 de iepuri britanici au invadat un întreg continent

Folosind relatări istorice, cercetătorii au reușit să strângă dovezi genetice care leagă această invazie de niște iepuri britanici importați în 1859 de un colonist pe nume Thomas Austin, urmărind populația până la localitatea de naștere a lui Austin, în Anglia.

Potrivit înregistrărilor istorice, Austin a început cu doar 24 de iepuri pe proprietatea sa întinsă din Melbourne. Dar în decurs de trei ani, animalele au ajuns la o populație de câteva mii și au continuat să se înmulțească, au observat cercetătorii.

„Descoperirile noastre arată că, în ciuda numeroaselor introduceri în Australia, un singur lot de iepuri britanici a declanșat această invazie biologică devastatoare, ale cărei efecte se resimt și astăzi”, a declarat Joel Alves, cercetător la Universitatea din Oxford, Anglia, și autor principal al studiului.

„Acel eveniment singular a declanșat această catastrofă enormă în Australia; cea mai rapidă rată de colonizare înregistrată vreodată pentru un mamifer introdus”, spune cercetătorul.

Primii iepuri din Australia

Deși Austin nu a fost prima persoană care a introdus iepuri în Australia, 5 animale aflându-se la bordul primei flote de nave britanice care au ajuns la Sydney, în 1788, și făcându-se cel puțin 90 de importuri suplimentare în următorii 70 de ani; însă descendenții celor 24 de iepuri ai lui Austin au fost cei care au ajuns să domine continentul, se arată în studiu.

Studiul a concluzionat că aproape toți cei 200 de milioane de iepuri sălbatici ai Australiei pot fi urmăriți până la acel transport fatal din 1859.

„S-ar putea ca schimbarea mediului să fi făcut Australia vulnerabilă la invazie. Dar structura genetică a unui mic lot de iepuri sălbatici a fost cea care a aprins una dintre cele mai emblematice invazii biologice din toate timpurile”, au spus cercetătorii.

Cum au supraviețuit acești iepuri britanici ai lui Austin?

Cercetătorii au studiat, de asemenea, modul în care populația de iepuri a reușit să supraviețuiască și să prospere în sălbăticia aspră a Australiei.

Analiza genetică a arătat că, spre deosebire de iepurii australieni anteriori, care prezentau trăsături domestice, cum ar fi „îmblânzire, urechi moi și blană colorată”, iepurii descendenți din puietul lui Austin aveau o mare cantitate de ascendență sălbatică.

„Dacă animalele sunt crescute pentru domesticire, unul dintre lucrurile care le lipsește este comportamentul anti-prădători, care este atât învățat, cât și evoluat”, a spus Mike Letnic, de la Universitatea din New South Wales, Australia, coautor al studiului.

O acțiune aparent neimportantă, dar cu consecințe majore

Invaziile de iepuri au apărut de mai multe ori în anumite părți ale Australiei timp de zeci de ani. Continentul este chinuit și astăzi de populația sa de iepuri sălbatici.

Raportul, au spus cercetătorii, a arătat importanța menținerii unei biosecurități stricte în Australia.

„Aceste descoperiri contează pentru că invaziile biologice reprezintă o amenințare majoră pentru biodiversitatea globală și, dacă doriți să le preveniți, trebuie să înțelegeți ce le face să reușească”, au spus cercetătorii.

„Întâmplarea ar trebui să ne reamintească de faptul că acțiunile unei singure persoane, sau a câtorva oameni, pot avea un impact devastator asupra mediului”, au concluzionat oamenii de știință.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin

„Pietrele foamei”. Ce sunt și de ce îi sperie pe europeni?

Urmele vânătorilor preistorici, găsite într-o peșteră din Slovacia

Un sat galez scufundat a ieșit la suprafață după 140 de ani, din cauza secetei