Cercetătorii au descoperit „o capsulă a timpului” în Munții Himalaya

Cercetătorii de la Institutul Indian de Știință (IISc) și de la Universitatea Niigata (Japonia) au descoperit apa oceanică prinsă în Munții Himalaya în zăcăminte minerale din urmă cu aproximativ 600 de milioane de ani.

Analiza depozitelor, ce includeau atât carbonați de calciu, cât și carbonați de magneziu, i-a permis echipei să ofere o posibilă explicație pentru cauzele care ar fi putut duce la un eveniment major de oxigenare în istoria Pământului.

„Am găsit o capsulă a timpului pentru oceanele preistorice”, spune Prakash Chandra Arya, doctorand la Centrul pentru Științele Pământului (CEaS), IISc și prim autor al studiului publicat în Precambrian Research.

Apa oceanică prinsă în Munții Himalaya are sute de milioane de ani vechime

Oamenii de știință cred că cu între 700 și 500 de milioane de ani în urmă, foi groase de gheață au acoperit Pământul pentru o perioadă îndelungată, numită glaciația „Pământul bulgăre de zăpadă” (unul dintre evenimentele glaciare majore din istoria Pământului).

Ceea ce a urmat a fost o creștere a cantității de oxigen din atmosfera Pământului, numită Al Doilea Mare Eveniment de Oxigenare, care a dus în cele din urmă la evoluția unor forme de viață complexe.

Până acum, oamenii de știință nu au înțeles pe deplin modul în care aceste evenimente au fost conectate, din cauza lipsei de fosile bine conservate și a dispariției tuturor oceanelor trecute care au existat în istoria Pământului. Apa oceanică prinsă în Munții Himalaya ar putea oferi câteva răspunsuri.

„Nu știm prea multe despre oceanele trecute. Cât de diferite sau de similare au fost în comparație cu oceanele actuale? Erau mai acide sau mai bazice, bogate în nutrienți sau deficitare, calde sau reci și care a fost compoziția lor chimică și izotopică?”, s-a întrebat cercetătorul. Astfel de perspective ar putea oferi, de asemenea, indicii despre clima trecută a Pământului, iar aceste informații pot fi utile pentru modelele climatice, adaugă el.

Depozitele găsite de echipă, care datează din jurul perioadei glaciației „Pământul bulgăre de zăpadă”, au arătat că bazinele sedimentare au fost lipsite de calciu pentru o perioadă îndelungată, probabil din cauza aportului scăzut din râuri.

Cum s-au format depozitele cercetate?

„În acest timp, nu a existat niciun flux în oceane și, prin urmare, niciun aport de calciu. Când nu există niciun flux sau aport de calciu, pe măsură ce mai mult calciu se precipită, cantitatea de magneziu crește”, explică Sajeev Krishnan, profesor la CEaS și autor corespondent al studiului. Depozitele de magneziu formate în acel moment au reușit să prindă apa oceanică antică în spațiul lor poros pe măsură ce s-au cristalizat, sugerează cercetătorii.

De asemenea, lipsa de calciu a dus la o deficiență de nutrienți, făcând locul favorabil pentru cianobacteriile fotosintetice cu creștere lentă, care ar fi putut începe să arunce mai mult oxigen în atmosferă. „Ori de câte ori există o creștere a nivelului de oxigen din atmosferă, veți avea radiații biologice (evoluție)”, spune Prakash, citat de Phys.org.

Echipa a căutat aceste depozite pe o întindere lungă a Munților Himalaya din vestul Kumaon, extinzându-se de la Amritpur până la ghețarul Milam și de la Dehradun până la regiunea ghețarului Gangotri. Folosind analize extinse de laborator, ei au putut confirma că depozitele sunt un produs al precipitațiilor din apa oceanică antică și nu din alte locuri, cum ar fi interiorul Pământului (de exemplu, din activitatea vulcanică submarină).

Cercetătorii cred că aceste zăcăminte pot oferi informații despre condițiile oceanice antice, cum ar fi pH-ul, chimia și compoziția izotopică, care până acum au fost doar teoretizate. Astfel de informații pot oferi răspunsuri la întrebări legate de evoluția oceanelor și chiar a vieții în istoria Pământului.

Vă recomandăm să citiți și:

Cel mai adorabil pinguin dispărut de pe Pământ, dezvăluit de mici fosile

Peșterile Longyou din China rămân un mister chiar și după 2.000 de ani

Mitul marilor vânători este dat uitării mulțumită unui nou studiu

Cea mai mare fosilă de amonit descoperită vreodată măsura 1,8 metri