Valentin Glushko, părintele rachetelor sovietice

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Valentin Petrovici Glushko (1908-1982), unul dintre oamenii de știință importanți ai fostei Uniuni Sovietice, inginer și proiectant de rachete sovietice, pionier al sistemelor de propulsie a rachetelor, este considerat unul dintre părinții fondatori ai rachetelor moderne și i se atribuie dezvoltarea primului motor de rachetă sovietic.

Glushko s-a născut la 2 septembrie 1908 în Odesa, Ucraina, și a studiat fizica și matematica la Universitatea din Leningrad. A lucrat în cadrul centrului de cercetare și dezvoltare a rachetelor din Uniunea Sovietică, unde a jucat un rol cheie în dezvoltarea rachetei R-7, care a fost prima rachetă balistică intercontinentală (ICBM) și care a stat la baza multor rachete sovietice ulterioare.

Lui Glushko, cunoscut pentru proiectele sale îndrăznețe, i se mai atribuie, printre performanțele profesionale, dezvoltarea motoarelor de rachetă SO-1 și SO-2, folosite la primii sateliți artificiali ai Uniunii Sovietice, Sputnik 1 și Sputnik 2. De asemenea, a jucat un rol-cheie în dezvoltarea rachetei N-1, care urma să transporte cosmonauții sovietici pe Lună.

Un susținător al utilizării motoarelor cu combustibil lichid

Valentin Glushko a fost un susținător puternic al utilizării motoarelor de rachetă cu combustibil lichid, considerate mai eficiente și mai puternice decât motoarele cu combustibil solid care erau utilizate în mod obișnuit la acea vreme.

Pentru contribuțiile sale în domeniul rachetelor și al explorării spațiale, Valentin Glushko a fost onorat cu numeroase premii și distincții, inclusiv Premiul Lenin, Medalia Tsiolkovsky și titlul de Erou al Muncii Socialiste.

După ce a absolvit Universitatea de Stat din Leningrad (1929), Glushko a fost ales director al biroului de proiectare din cadrul Laboratorului de Dinamică a Gazelor din Leningrad, acolo începând primele sale cercetări privind motoarele rusești cu lichid pentru rachete.

Korolev și Glushko, aruncați în sistemul penitenciar sovietic

La începutul anilor 1930, Glushko testa o serie de rachete cu combustibil lichid ORM de dimensiuni din ce în ce mai mari. Acestea au propulsat rachete din seria RLA. Armata sovietică, văzând potențialul rachetelor, a creat RNII (Reaction Propulsion Scientific Research Institute) din GIRD (Grupul pentru investigarea mișcării reactive) al lui Korolev, cu sediul la Moscova, iar Glushko a fost desemnat supervizorul motoarelor cu lichid.

Conform astronautix.com, RNII a dezvoltat o serie de rachete și planoare propulsate de rachete în anii 1930, culminând cu RP-318 al lui Korolev, primul avion cu echipaj uman propulsat de rachete din Rusia, propulsat de motorul rachetă ORM-65 al lui Glushko. Motorul ORM-65 de 175 kg a început testele de stand la 5 noiembrie 1936.

Dar înainte ca aeronava să poată efectua un zbor cu propulsie prin rachetă, Korolev și Glushko au fost aruncați în sistemul penitenciar sovietic în timpul perioadei de vârf a epurărilor nebunești ale lui Stalin. Glushko a fost arestat de poliția secretă în martie 1938, iar Korolev la scurt timp după aceea, după ce a fost denunțat Glushko.

Cu toate acestea, Stalin a recunoscut valoarea celor doi ingineri pe care-i condamnase la 8 ani de închisoare, și importanța lor în pregătirea pentru războiul iminent cu Hitler, astfel că a ordonat înființarea în interiorul închisorii a unui sistem de birouri de proiectare în care inginerii au fost folosiți pentru a-și continua munca de cercetare, Glushko însuși fiind pus la conducerea unui astfel de birou, care dezvolta instalații de rachete pentru a îmbunătăți manevrabilitatea și performanța de decolare a avioanelor convenționale.

„În ciuda condițiilor austere, Glushko a început să testeze seria RD-1 de motoare cu propulsie stocabilă cu o forță de împingere de 900 kgf pentru a fi utilizate în avioanele de luptă sovietice, datorită rezultatelor sale Glushko, în august 1944, fiind scutit de restul pedepsei, iar în decemrie 1944, fiind proiectant șef al propriului său birou de proiectare, OKB-SD”.

Glushko a fost trimis în Germania și în Europa de Est

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, tehnologia rachetelor dezvoltată de germani, în special rachetele V-2, a fost un factor important în progresele ulterioare ale programelor de rachete din Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii. Ambele părți au făcut eforturi considerabile pentru a obține experții germani și materialele asociate cu dezvoltarea rachetelor V-2.

După sfârșitul războiului, Uniunea Sovietică și Statele Unite au demarat operațiuni de colectare a experților germani în domeniul rachetelor și a materialelor legate de rachete. De exemplu, în cadrul operațiunii sovietice denumite „Operațiunea Osoaviakhim”, mai mulți oameni de știință germani au fost capturați și duși în Uniunea Sovietică pentru a contribui la programul lor de rachete.

Pe de altă parte, serviciile secrete americane, precum Office of Strategic Services (OSS) – predecesorul CIA – au desfășurat operațiuni de spionaj și au reușit să obțină informații și materiale legate de rachetele V-2, inclusiv prin intermediul operațiunii denumite „Paperclip”. Aceasta a implicat recrutarea și aducerea în Statele Unite a unor experți germani în domeniul rachetelor, inclusiv  Wernher von Braun, pentru a contribui la programul lor spațial.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Glushko a fost trimis în Germania și în Europa de Est pentru a studia programul german de rachete. Acolo a supervizat adunarea experților și a tehnicienilor germani și repornind producția motorului rachetei V-2. În august 1945, standurile de testare statică a motorului V-2 de la Zentralwerke au fost din nou în funcțiune. Specialiștii germani și ruși au modificat motorul V-2 standard pentru o mai bună împingere și performanță. O serie de 40 de testări între iulie și septembrie 1946 a folosit capete de amestec de propulsie modificate și diferite rapoarte de amestec. Propulsia motorului V-2 de bază a fost mărită de la 25 de tone la 30 de tone. Glushko a făcut parte, de asemenea, din delegația sovietică oficială care a observat lansarea britanică „Operațiunea Backfire” a unui V-2 de la Altenwaide.

Eforturile lui Glushko au devenit cunoscute abia după moartea sa

OKB 456 (mai târziu NPO Energomash) va proiecta motorul RD-101, cu o împingere de 35 de tone metrice (340 kN), utilizat la R-2, RD-110, cu o împingere de 120 de tone (1.180 kN), utilizat la R-3, și RD-103, cu o împingere de 44 de tone (430 kN), utilizat la R-5 Pobeda (SS-3 Shyster). R-7 („Semyorka”) urma să includă patru motoare RD-107 ale lui Glushko și un RD-108. În 1954 a început să proiecteze motoare pentru R-12 Dvina (SS-4 Sandal), care fusese proiectat de Mihail Yangel’. De asemenea, a devenit responsabil de furnizarea de motoare de rachete pentru Serghei Korolev, proiectantul rachetei R-9 Desna (SS-8 Sasin). Printre proiectele sale se număra puternicul motor cu propulsie lichidă RD-170.

În 1974, după ce americanii au pășit pentru prima dată pe Lună, premierul Leonid Brejnev a decis să anuleze tulburele program sovietic de trimitere a unui om pe Lună. El a consolidat programul spațial sovietic, mutând OKB-1 al lui Vasili Mishin (fostul birou de proiectare al lui Korolev), precum și alte birouri, într-un singur birou condus de Glushko, numit ulterior NPO Energia. Primul act al lui Glushko, după ce l-a concediat cu totul pe Mishin, a fost anularea rachetei N-1, un program pe care îl criticase de mult timp, în ciuda faptului că unul dintre motivele dificultăților sale a fost propriul său refuz de a proiecta motoarele de mare putere de care avea nevoie Korolev, din cauza fricțiunilor dintre cei doi bărbați și aparent a unui dezacord cu privire la utilizarea combustibilului criogenic sau hipergolic.

Glushko a fost un susținător al unei noi linii de lansatoare puternice pe care dorea să le folosească pentru înființarea unei baze lunare sovietice. Cu toate acestea, programul american Apollo se apropia de sfârșit cam în acea perioadă, iar guvernul dorea să construiască un concurent pentru naveta spațială.

Echipa lui Glushko făcea parte din imperiul general sovietic al construcțiilor de mașini, condus de ministrul Serghei Afanasiev. Înainte de a muri îla 10 ianuarie 1989, la vârsta de 80 de ani, acesta l-a numit pe Boris Gubanov pentru a-i deveni succesor.

Abia după moartea sa, eforturile lui Glushko au devenit cunoscute de cea mai mare parte a populației sovietice.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Valentin-Petrovich-Glushko

https://www.planetary.org/profiles/valentin-glushko

https://www.jstor.org/stable/25148158

https://www.nytimes.com/1989/01/13/obituaries/valentin-glushko-80-rocket-pioneer-for-soviet-program.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Resturi din rachetele Starship ale SpaceX, de vânzare pe Internet

Wernher von Braun, de la partidul nazist la NASA. „Racheta a funcționat perfect, dar a aterizat pe planeta greșită”

Imagini fabuloase cu lansarea rachetei Vulcan Centaur! De ce au apărut flăcări albastre?

NASA a testat cu succes o rachetă revoluționară ce ne-ar putea duce pe Marte