Savantul sovietic care a testat nemurirea. Alexander Bogdanov, un altfel de Faust

Alexander Bogdanov (1873-1928) a fost un polimat rus a cărui viață a trecut prin revoluție, știință și ambiții utopice. Medic, economist, filozof și co-fondator al Partidului Bolșevic, alături de Lenin, Bogdanov a fost unul dintre enigmaticii gânditori ai Uniunii Sovietice.

Însă, cea mai îndrăzneață – și mortală (la propriu) – moștenire a lui constă în munca de pionierat în domeniul transfuziei de sânge, un domeniu despre care credea că poate debloca nemurirea umană. Bogdanov vedea sângele ca fiind mai mult decât un țesut biologic; era un „fluid colectiv” care putea uni omenirea.

Inspirat de idealurile socialiste, acesta a imaginat transfuziile de sânge ca un instrument de ștergere a diviziunilor de clasă. Dacă muncitorii și elitele și-ar împărți sângele, susținea el, ierarhiile sociale s-ar dizolva. Cu toate acestea, în anii 1920, atenția lui s-a îndreptat către transformarea personală. Transfuziile, susținea Bogdanov, ar putea întineri corpul, ascuți mintea și prelungi viața – o teorie cu zeci de ani înaintea experimentelor de parabioză din Silicon Valley-ul modern.

În 1926, cu sprijinul guvernului, Bogdanov a înființat Institutul de Transfuzie Sanguină din Moscova, primul centru din lume dedicat cercetării transfuzionale. Aici, a efectuat experimente radicale, injectându-se cu sânge de la donatori mai tineri pentru a-și testa teoria conform căreia transfuziile ar putea inversa îmbătrânirea. Afirmațiile sale privind reînnoirea vitalității au atras fascinația și suspiciunea lumii întregi. Cu toate acestea, în 1928, după o transfuzie de rutină folosind sânge de la un student, Bogdanov a murit subit. Oficial, cauza a fost sânge contaminat. Neoficial, moartea sa rămâne un mister medical tentant: accident, asasinat politic sau justiție poetică pentru un om care a îndrăznit să păcălească moartea?

Cariera lui Bogdanov nu a început într-un laborator, ci în prima linie a revoluției. Născut în Polonia rusă, acesta s-a alăturat cercului intim al lui Lenin, co-editând ziarul bolșevic Iskra și modelând teoria marxistă. Dar în 1909, ciocnirile ideologice cu Lenin au dus la expulzarea sa din partid. Bogdanov s-a orientat către știință, convins că socialismul avea nevoie de o „revoluție biologică” care să se potrivească cu cea politică.

Tratatul său Tectologie din 1913 propunea o știință universală a sistemelor, prefigurând cibernetica modernă. A scris chiar și science fiction: romanul său din 1908, Steaua roșie, descria o utopie marțiană susținută de schimburi de sânge. Pentru Bogdanov, sângele era mai mult decât celule și plasmă – simboliza unitatea. „Sângele este resursa comună a poporului”, susținea el. „Transfuziile ar putea șterge diviziunile de clasă, unind bătrânii și tinerii, cei slabi și cei puternici”.

Institutul de Transfuzie Sanguină: știința ca mântuire

Până în anii 1920, Bogdanov s-a concentrat pe transfuzii. La institutul său din Moscova, a efectuat peste 11 proceduri pe el însuși, folosind sânge de la studenți și tineri voluntari. A documentat „rezultate remarcabile”: migrene vindecate, vedere mai clară și „vigoarea tinereții”. Colegii au fost uimiți de energia sa, deși mulți au respins afirmațiile lui anti-îmbătrânire, considerându-le pseudoștiință.

Bogdanov a ignorat măsurile de precauție esențiale. Tipizarea sângelui, descoperită în 1901, a fost rar practicată în studiile sale. Sterilizarea? Un gând ulterior. Donatorii erau aleși pentru „spiritul lor revoluționar”, și nu pentru compatibilitatea lor medicală. Dacă pentru critici, metodele lui Alexander Bogdanov erau nesăbuite, pentru el, acestea erau revoluționare – o sfidare a „ordinii burgheze” a naturii.

Experimentul fatal

La 31 martie 1928, Bogdanov s-a transfuzat cu sângele unui student de 21 de ani care luptase recent cu malaria și tuberculoza. În câteva ore, acesta a dezvoltat frisoane violente, febră și insuficiență organică. A murit 16 zile mai târziu.

Raportul medico-legal oficial a concluzionat că moartea lui Bogdanov a fost cauza unei incompatibilități sanguine și a unei infecții severe. Însă cercetătorii independenți au evidențiat incongruențe șocante: deși donatorul a fost declarat „vindecat” de malarie, paraziții Plasmodium pot supraviețui în organism luni întregi, ascunși în ficat sau splină. Întrebarea inevitabilă: de ce nu au fost efectuate teste exhaustive înainte de transfuzie? Dacă această neglijență a fost…intenționată? Tuberculoza era endemică în URSS, dar Bogdanov nu a prezentat niciun simptom anterior. Starea de sănătate a studentului nu a fost niciodată verificată riguros.

Teoriile conspirației au izbucnit. Regimul lui Stalin, îngrijorat de influența lui Bogdanov, i-a orchestrat moartea? Sau oamenii de știință rivali, amenințați de ideile sale neortodoxe, au sabotat transfuzia?

Până în 1928, Bogdanov era o responsabilitate politică. Altădată aliat al lui Lenin, el fusese exclus din Comitetul Central Bolșevic în 1909 pentru abateri ideologice. Conceptul lui de „știință proletară” a intrat în conflict cu pragmatismul lui Lenin, iar utopismul său a iritat regimul în ascensiune al lui Stalin. Istoricul Nikolai Krementsov notează că institutul lui Bogdanov, cu obiectivele sale cvasi-mistice, amenința liderii sovietici care cereau rezultate practice, industriale.

Dar institutul lui i-a supraviețuit, devenind un centru al hematologiei. Oamenii de știință moderni îi atribuie progresul medicinei transfuzionale, chiar dacă îi resping afirmațiile anti-îmbătrânire. Studiile recente privind parabioza – în care sângele tânăr este utilizat pentru întinerirea organismelor mai în vârstă – reiau teoriile lui Bogdanov, deși cu prudență. Cu toate acestea, moartea sa încă bântuie știința.

Surse:

https://thereader.mitpress.mit.edu/alexander-bogdanov-immortality-day/

https://jacobin.com/2023/11/alexander-bogdanov-russian-revolutionary-thinker-science-fiction-lenin-socialism

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11616305/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ellen H. Swallow Richards, savanta secolului al XIX-lea care a revoluționat sănătatea publică

Soldați sovietici, transformați de extratereștri în stâlpi de piatră. Adevăr sau ficțiune?

Savitsky, muzeul ascuns care l-a păcălit pe Stalin. Cum a salvat un sovietic 90.000 de opere de artă

Nikita Mikhalkov, primul regizor post Uniunea Sovietică premiat cu Oscar. „Sunt absolut sigur că adevărul crud fără iubire este o minciună”