Un diplomat român între sultanul otoman, țarul rus și împăratul austro-ungar

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În deceniile care au urmat Unirii Principatelor, tânăra Românie și-a construit, pas cu pas, locul pe scena diplomatică europeană. În această perioadă, o generație de diplomați bine pregătiți și-a pus experiența și priceperea în slujba consolidării suveranității statului și a promovării intereselor României și ale românilor. Printre ei s-a numărat și un diplomat al cărui destin profesional avea să-l poarte în preajma unora dintre cei mai puternici suverani ai vremii: sultanul Abdul-Hamid al II-lea, țarul Alexandru al III-lea și împăratul austro-ungar Franz Joseph.

Raoul Bossy a fost una dintre figurile de seamă ale diplomației românești interbelice. Însă, nu el se află în centru acestei povești, ci omul sub conducerea căruia și-a început activitatea diplomatică la Roma, în calitate de al doilea secretar al Legației României. Era vorba despre Alexandru Emanuel Lahovari, șeful misiunii și unul dintre cei mai experimentați diplomați români ai vremii.

„Pe ziua de 15 noiembrie 1921 – povestește Raoul Bossy – am fost numit secretar al doilea pe lângă Legația de la Roma. Cu firească emoție și tinereasca nerăbdare își lua în primire noul ucenic în diplomație primul său post în străinătate. (…)

Șeful Legației era Alexandru Em. Lahovari, decanul corpului diplomatic român și una din cele mai de seamă figuri ale diplomației noastre. El era nepot de fiică al lui Apostol Arsache, care, deși grec din naștere, ajunsese prim-ministru al țării după uciderea lui Barbu Catargiu.

Crescut la Paris, unde urmase cursurile Liceului Condorcet alături cu viitori bărbați politici ca Raymond Poincaré și alții, și-și luase apoi doctoratul în Drept cu laude, Lahovari a intrat foarte tânăr în diplomație, ferindu-se întotdeauna de vâltoarea politicii interne (spre deosebire de fratele său, George, om politic și director al ziarului L’Indépendance Roumaine, ucis în duel de Nicu Filipescu), până a refuza portofoliul Externelor pe care i-l oferea Take Ionescu.

Căsătorit cu Anna Crețulescu, fiica lui Nicolae Crețulescu, fost președinte al Consiliului de Miniștri, agent diplomatic la Berlin și ministru la Petersburg, el era văr mai îndepărtat și cu omonimul său, marele orator și bărbat de stat, Alexandru N. Lahovary”.

Cariera lui Alexandru Emanuel Lahovari

Alexandru Emanuel Lahovari a avut o carieră diplomatică strălucită, construită prin misiuni importante în marile capitale europene.

În 1893, la doar 38 de ani, a fost numit ministru al României la Roma, apoi a reprezentat țara la Constantinopol, unde a obținut istorica „iradea” a sultanului în favoarea aromânilor. A urmat misiunea de la Viena, apoi cea de la Paris, unde a contribuit la încheierea alianței cu Franța în 1916.

Și-a încheiat lunga activitate diplomatică la Roma, unde a revenit pentru o a doua misiune, pe care a continuat-o până la o vârstă înaintată.

„De o cultură remarcabilă și de o distincție personală desăvârșită, înzestrat cu o inteligență pătrunzătoare și un tact îndeobște recunoscut, Alexandru Em. Lahovari era șeful ideal pentru un tânăr diplomat și am fost recunoscător putinței ce mi s-a dat de a fi format la școala sa. Mi-a arătat întotdeauna cea mai curtenitoare bunăvoință (…).

Ce convorbiri interesante și folositoare pentru mine aveam atunci cu șeful meu, al cărui singur colaborator am fost în cea mai mare parte a șederii mele în Roma!

Fie că ne duceam să dejunăm împreună la Circollo della Caccia, clubul diplomaților acreditați la Quirinal, fie că făceam vreo plimbare cu automobilul în împrejurimile Romei, aveam prilejul să învăț multe de la un om cu experiențe atât de variate, care asistase, în 1883, la încoronarea țarului Alexandru al III-lea, cunoscuse pe Abdul-Hamid al II-lea, pe Împăratul Franz-Joseph și negociase cu Aristide Briand tratatul care era să ducă la războiul pentru întregirea neamului”, precizează Raoul Bossy.

Un diplomat rafinat

În epocă, rapoartele diplomatice și telegramele cifrate erau redactate în limba franceză, practică obișnuită în toate cancelarii europene. Rapoartele lui Lahovari se remarcau prin stilul elegant și prin franceza impecabilă, care dovedea stăpânirea deplină a nuanțelor limbii diplomatice, fapt ce i-a stârnit admirația lui Bossy.

„Pe vremea aceea, rapoartele politice ale șefilor de misiuni adresate Ministerului Afacerilor Străine, cât și telegramele cifrate, se redactau în limba franceză. Era un obicei general în mai toate Cancelariile europene, inclusiv Austria și Rusia, explicabil prin faptul că este mai clar să redai o conversație diplomatică în limba franceză, în care ea a avut loc, decât să o transpui (`traduttore, traditore`) în limba națională.

Rapoartele lui Lahovari erau modele de stil și limba franceză impecabilă pe care o întrebuința dovedea adânca sa cunoaștere a tuturor subtilităților și nuanțelor acelui admirabil instrument pentru redarea gândirii”, mai scria Bossy despre Lahovari în memoriile sale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, până când nu l-a inventat Iorga?”

Previziunea unui mare diplomat român făcută în 1952: „Când va scăpa de comunism, România va deveni…”

Uneltiri politice din alte vremuri. Cum era înscăunat un șef de partid înainte de Primul Război Mondial

Cum s-a scindat clasa politică în vara anului 1914: De partea cui să intre în război România?