Care a fost cel mai mare imperiu din lume

10 01. 2021, 10:00

Potrivit Guinness World Records, răspunsul este Imperiul Ahemenid din 480 î.Hr. Cunoscut și ca Imperiul Persan, este estimat că 44% din populația lumii era condusă de la tronul dinastiei ahemenide, în ceea ce astăzi este Iran, astfel devenind cel mai mare imperiu din istorie din punct de vedere al dimensiunii.

Cu toate acestea, nu este deloc surprinzător că nu toată lumea este de acord cu acest răspuns. Asta se întâmplă pentru că populația ocupată este doar una dintre modalitățile prin care extinderea unui imperiu poate fi măsurată, iar unii experți chiar pun la îndoială dacă este corect să folosim un astfel de indicator atunci când comparăm imperii din diferite perioade ale istoriei.

Spre exemplu, atunci când Imperiul Ahemenid era la apogeu, existau doar 112,4 milioane de oameni pe Pământ.

GALERIE FOTO

Prin comparație, britanicii au condus un sfert din populația lumii în 1901, însă până atunci populația globală ajunsese la 1,6 miliarde. Așadar, este rezonabil să comparăm astfel Imperiul Ahemenid și cel britanic?

De ce nu poate fi considerat Al Treilea Reich al lui Hitler un imperiu?

În schimb, ar trebui să măsurăm imperiile în funcție de stabilitate și influența pe termen lung, spune Martin Bommas, egiptolog și director al Muzeului de Istorie al Universității Macquarie din Sydney, Australia, pentru că este nevoie de seturi diferite de abilități logistice și infrastructură pentru a păstra și administra teritorii vaste.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să măsurăm în funcție de ani. Să ne uităm la Al Treilea Reich al lui Hitler. A fost nevoie de mult teritoriu pentru a rivaliza cu romanii, însă nimeni nu ar spune că a fost un imperiu pentru că a existat doar șase ani și asta în timpul unei perioade de război. Eu cred că pentru a fi clasificat drept imperiu, trebuie să existe o perioadă de pace care aduce prosperitate. Acea prosperitate poate fi apoi exploatată astfel încât resursele și bogățiile să fie trimise înapoi în țara natală”, a explicat Bommas.

Cine câștigă competiția fără nicio îndoială

Tocmai aici dă greș Imperiul Mongol al lui Ginghis Han și nu poate fi luat în considerare pentru cel mai mare imperiu al lumii. Deși se poate spune că a fost cel mai mare imperiu contiguu, acesta nu a durat foarte mult. După doar 88 ani de la fondarea sa, imperiul a fost împărțit în patru hanate separate pentru că moștenitorii lui Ginghis Han se tot certau în privința succesiunii, iar mare parte din unitatea Imperiului Mongol a fost marcată de bătălii cu străini și extinderea agresivă a granițelor care în cele din urmă nu s-a dovedit a fi o strategie sustenabilă, potrivit Live Science.

Totodată, Imperiul Otoman a rezistat mai mult decât Imperiul Britanic pentru că a condus timp de cel puțin 600 de ani. Însă, romanii au fost cei care au rezistat aproape 1.500 de ani, presupunând că suntem de acord că Imperiul Roman a persistat chiar și după ce a fost rupt în două pentru a crea Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit.

„Dacă ar fi să ne analizăm din punct de vedere al anilor, romanii câștigă competiția fără nicio îndoială”, a mai spus Bommas.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Pe vremea Imperiului Roman, Mediterana a fost mai caldă decât în orice altă perioadă

Erupția unui vulcan din Alaska a avut un impact semnificativ asupra Imperiului Roman

5 cauze care au dus la căderea Imperiului Otoman

Cauza expansiunii şi dispariţiei marelui Imperiu Neo-Asirian a fost elucidată