Cine a inventat înghețata?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Unul dintre deserturile preferate ale copiilor (și nu doar al lor), desert de top, înghețata își are originile undeva departe în timp. Cine a inventat-o? Nu se poate răspunde la fel ca și cum am răspunde la întrebarea cine a inventat, de exemplu, aerul condiționat. Sau poate televizorul. Dar haideți să facem o incursiune în istoria savuroasei înghețate.

Un deliciu cremos și răcoritor, înghețata a cucerit și încântat papilele gustative timp de secole. Cum spuneam, inventatorul ei exact rămâne un mister, dar povestea înghețatei este o călătorie fascinantă prin timp, culturi și inovații culinare.

Prima mențiune cunoscută a unui desert congelat asemănător înghețatei datează din China antică, în jurul anului 200 î.Hr. Chinezii, cunoscuți pentru abilitățile lor culinare, au creat un amestec de gheață, lapte și făină de orez, pe care l-au numit „bing”. Această formă timpurie de înghețată era probabil savurată de elite, deoarece gheața era o marfă rară și prețioasă.

Trecând rapid la secolul al VII-lea, găsim dovezi ale unui desert înghețat similar în Persia. Persanii, cunoscuți pentru pasiunea lor pentru dulciuri, au creat un fel de mâncare numit „faloodeh”, de asemenea, un deliciu răcoritor făcut din gheață, apă de trandafiri și tăiței vermicelli. Acest desert nu era chiar înghețată, dar era „ceva” dulce înghețat.

Călătoria înghețatei ne duce apoi în Italia, unde a început să semene cu adevărat cu deliciul din zilele noastre. În timpul Renașterii, bucătarii italieni au experimentat cu diverse ingrediente, inclusiv smântână, zahăr și mirodenii, creând un desert înghețat numit „granite”, un amestec de gheață, zahăr și fructe, care a fost un precursor al sorbetului.

În secolul al XVI-lea a apărut „gelato” italiană, o versiune mai consistentă și mai cremoasă a înghețatei, inovație care a fost posibilă datorită dezvoltării unor noi tehnici de congelare care au permis obținerea unei texturi mai fine, dar în același timp, așa cum deja spuneam, mai consistente. Și iată că gelato a devenit rapid un deliciu popular în rândul nobilimii italiene – nici nu avea cum altfel, având în vedere gustul seducător căruia nu-i rezista aproape nimeni – răspândindu-se mai apoi în toată Europa.

Dar sosirea înghețatei în Franța în secolul al XVII-lea a marcat un punct de cotitură semnificativ. Bucătarii și cofetarii francezi, renumiți pentru măiestria lor culinară, au rafinat rețeta și au introdus noi arome și tehnici. Tot ei au popularizat utilizarea înghețatei în deserturi și produse de patiserie.

Până în secolul al XVIII-lea, înghețata a devenit un preparat de bază în bucătăriile europene și era apreciată de toate clasele sociale. Invenția fabricii de înghețată cu manivelă în secolul al XIX-lea a democratizat și mai mult acest deliciu, făcându-l mai ușor și mai accesibil de produs.

Așadar, povestea invenției înghețatei nu este un eveniment unic, ci mai degrabă o călătorie lungă și sinuoasă a schimburilor culturale și culinare. Din China antică până în Italia Renașterii, fiecare civilizație a contribuit la evoluția acestui desert îndrăgit.

Având acest background informațional general, poate totuși ar fi interesant să aprofundăm povestea, privind-o mai în detaliu.

Conform history.com, după ce chinezii au creat propriul lor desert înghețat, acesta ar fi fost adus în Europa, mai exact în Italia, de Marco Polo, negustor, explorator și scriitor venețian care a călătorit prin Asia de-a lungul Drumului Mătăsii între 1271 și 1295, în Franța de Catherine de Medici (nobilă italiană născută în familia Medici, regină a Franței din 1547 până în 1559 prin căsătoria cu regele Henric al II-lea și mama regilor francezi Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea) și apoi în America de Thomas Jefferson, al treilea președinte al Statelor Unite, între 1801 și 1809 și principalul autor al Declarației de Independență.

„Băuturile și deserturile înghețate există cel puțin din anul 4000 î.Hr.”, scrie history.com, „când nobilii de pe malul râului Eufrat au construit case de gheață pentru a rezista căldurii verilor caniculare din Mesopotamia. Zăpada, probabil folosită pentru a răci vinul, era vândută pe străzile Atenei în secolul al V-lea î.Hr., în timp ce împăratul roman Nero (37-67 d.Hr.) se bucura de băuturi răcoritoare cu gheață și miere. Surse din dinastia Tang din China descriu o băutură dulce preparată din lapte de bivoliță cu gheață și camphor”.

Dar băuturile reci au fost populare și în lumea islamică, de acolo de unde provin termenii sorbet (băutură îndulcită și adesea răcită cu gheață depozitată, în acele vremuri, în magazii), faloodeh – despre care deja am menționat – o gustare persană din tăiței vermicelli în sirop răcit. În India, împărații Mughal savurau kulfi, o cvasi-înghețată făcută din lapte condensat înghețat în forme.

În 1672, englezul Elias Ashmole a consemnat că „o farfurie de înghețată” a fost servită regelui Carol al II-lea la o petrecere, iar în 1694 Antonio Latini, un intendent napolitan, a publicat o rețetă pentru un sorbet din lapte cu dovleac confiat.

În 1784, George Washington a cumpărat o mașină mecanică de făcut înghețată pentru moșia sa de la Mount Vernon, în același an în care Thomas Jefferson a gustat probabil pentru prima dată înghețata franțuzească în timp ce era diplomat la Paris. History consemnează că Jefferson nu doar „a servit” înghețată, dar a scris inclusiv rețete, dintre care una era pentru „înghețată de vanilie în stil francez, îmbogățită cu gălbenușuri de ou.”

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, înghețata devenise deja populară în toată America. În 1874, un farmacist din Philadelphia a preparat prima înghețată cu sifon, iar primele cupe de înghețată comestibile (cornetele) au fost brevetate în anii 1880, cam în perioada în care milkshake-urile – promovate inițial ca o băutură sănătoasă – au devenit populare.

În 1904 a fost inventat conul de vafe, fiind introdus în cadrul Târgului Mondial de la St. Louis, înghețata Popsicle (pe băț) a fost brevetată în 1923, iar iaurtul înghețat a fost introdus târziu, în anii 1970.

Până la urmă, dincolo de semnificația sa culinară, înghețata a devenit un simbol al sărbătorii, al răsfățului și al bucuriei comune și, pe măsură ce tehnologia avansează, lumea înghețatei continuă să evolueze. Noi tehnici și ingrediente sunt explorate în mod constant, împingând limitele gustului și ale texturii.

Surse:

https://www.history.com/news/where-do-ice-cream-sorbet-frozen-desserts-come-from

https://ice-cream.org/about-the-ice-cream-alliance/history-of-ice-cream/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Țesutul cerebral înghețat a fost „readus la viață” printr-o nouă metodă

Schimbările climatice îngrijorează producătorii de bere și de înghețată

În căutarea antimateriei, oamenii de știință au înghețat atomi de pozitroniu

Test de cultură generală. De ce te doare capul atunci când mănânci înghețată?