Prima pagină Natura

Arborele cu cârnaţi, copacul cu batiste şi alţi arbori spectaculoşi

Mihaela Stănescu 01.07.2014 | ● Vizualizări: 10173

Deşi nimic n-ar trebui să fie considerat „ciudat” sau „bizar” când e vorba despre formele de viaţă, căci acestea au apărut, fără excepţie, prin evoluţie, iar aspectul ori comportamentele lor nu sunt decât adaptări naturale, să recunoaştem că unele forme de viaţă atrag mai mult privirea şi produc o impresie mai puternică decât altele, ca urmare a faptului că se disting de ceea ce este obişnuit, comun. În lumea arborilor, există specii care, prin siluetă, prin aspectul florilor, al fructelor ori al scoarţei, se îndepărtează de prototipul „copacului”, aşa cum ni-l imaginăm noi - pe baza imaginii arborilor pe care suntem obişnuiţi să îi vedem în Europa - şi aşa cum îl reprezentăm atunci când suntem puşi să desenăm un arbore, în general. Iată 7 asemenea specii exotice de arbori, care ilustrează, o dată în plus, diversitatea formelor de viaţă de pe Pământ.

Arborele cu cârnaţi (Kigelia africana)

Nu e vorba că abia s-au încheiat sărbătorile de iarnă şi că nu ne-am fi desprins încă de amintirea cârnaţilor; acest arbore a evocat şi altora, încă de mult, imaginea (poate un ideal pentru unii, mai ştii?) unui  copac de crengile căruia atârnă sute de caltaboşi dolofani. 



După cum indică denumirea ştiinţifică, specia vegetală cu pricina este originară din Africa. În mai multe limbi poartă numele popular de „arbore al cârnaţilor”, cu referire la aspectul fructelor sale; uneori, acestea pot avea mărimi impresionante, până la 1 metru lungime şi 18 cm diametru. 

Fructele sunt consumate de păsări şi mamifere din savana africană; pentru oameni, fructul proaspăt este toxic şi trebuie preparat în diferite moduri pentru a fi utilizat. Este folosit în cosmetica tradiţională şi în medicina populară africană pentru prepararea unor leacuri, iar prin fermentare se obţine o băutură alcoolică, un fel de bere foarte tare.

 

Trandafirul deşertului (Adenium obesum)

Numele popular de „trandafir al deşertului”, suav şi graţios, ce evocă delicatele flori roz ale plantei, contrastează cam brutal cu numele de obesum dat aceleiaşi specii, de data asta cu referire la trunchiul „planturos”, parcă revărsat, al copacului respectiv. Dar poate tocmai în acest contrast stă farmecul acestui arbore, originar din Africa şi Arabia.

Exemplare spectaculoase ale acestei specii cresc în Arhipelagul Socotra, un grup de 4 insuliţe din Oceanul Indian, aparţinând Republicii Yemen. Insula cea mai mare, numită tot Socotra, a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului mondial, datorită biodiversităţii sale remarcabile, ce cuprinde peste 700 de specii endemice de animale şi plante.

 

Copacul cu batiste (Davidia involucrata)

Originar din China, arborele cu batiste îşi datorează numele bracteelor (frunze modificate, aflate la baza inflorescenţelor) de culoare albă şi foarte mari, ce pot ajunge la 25 cm lungime. Arborele înfloreşte în luna mai, iar în zilele cu vânt, bracteele flutură pe ramuri, evocând imaginea unor batiste albe sau a unor aripi albe de păsări. De aici, numele de „arbore cu batiste”, sau, cum este numit în engleză, dove tree – „arborele cu porumbei”.

 

Jabuticaba (Plinia cauliflora)

La majoritatea speciilor de arbori care fac fructe, acestea cresc pe ramurile tinere; în schimb, la ciudatul arbore jabuticaba, originar din America de Sud, fructele cresc de-a dreptul pe trunchi.

Jabuticaba (alături de un mic număr de alţi arbori de pe Terra) prezintă o caracteristică numită cauliflorie (care a dat şi numele de cauliflora din denumirea ştiinţifică a speciei): florile apar de-a dreptul pe trunchi şi pe ramurile bătrâne, groase, nu doar pe ramurile tinere ori pe lăstari. Iar cum din flori se formează fructele, acestea se coc tot pe trunchiul copacului. 

Fructele de jabuticaba sunt comestibile, putând fi consumate fie ca atare, fie preparate sub formă de peltea, suc de fructe proaspăt ori „vin” de fructe.

 

Banyanul indian (Ficus benghalensis)

Este o specie de smochin care emite rădăcini aeriene ce cresc în jos, spre pământ; odată înfipte în sol, creşterea lor se accelerează, iar aceste organe se îngroaşă şi se lemnifică, ajungând să semene la înfăţişare cu trunchiul copacului.

Un banyan bătrân, de sute de ani, poate ajunge astfel să arate ca un pâlc de copaci, în realitate fiind vorba însă despre un singur arbore, ancorat în pământ prin sute de rădăcini aeriene, ca nişte stâlpi. În India, aceşti copaci sunt consideraţi arbori sacri; la umbra coroanelor lor uriaşe, sprijinite pe sute de „coloane”, este adesea adăpostit câte un altar de rugăciune sau chiar câte un templu.

 

Arborele călătorului (Ravenala madagascariensis)

Palmierul călătorilor, cum mai este numit, este o specie endemică în Madagascar; în ciuda numelui, din punct de vedere botanic nu este un palmier adevărat (familia Arecaceae), ci face parte din aceeaşi familie (Strelitziaceae) cu ciudata „păsăre a paradisului” (Strelitzia reginae), o plantă pe care o putem vedea uneori în florării, cu inflorescenţele ei bizare, colorate în portocaliu şi albastru.

Frunzele sale cresc aliniate după un model neobişnuit de regulat, sub forma unui evantai; pe măsură ce planta înaintează în vârstă, frunzele de la bază mor, lăsând în urmă un trunchi care se tot înalţă, putând ajunge la mai mulţi metri înălţime, şi care poartă în vârf evantaiul de frunze, cu un contur inconfundabil.

Nu ştim exact de ce a primit numele de „arbore al călătorilor”; conform uneia dintre explicaţii, în tecile ca nişte jgheaburi ale frunzelor se adună apă care, se spune, ar putea fi folosită la nevoie de călătorii însetaţi (însă, la drept vorbind, această apă este adesea murdară şi n-ar trebui băută fără a fi purificată în prealabil). O altă teorie privind originea numelui are în centru ideea că evantaiul uriaş de frunze are tendinţa de a creşte pe direcţia nord-sud, oferind astfel călătorilor un mijloc aproximativ de orientare.

 

Eucaliptul-curcubeu (Eucalyptus deglupta)

Dacă alţi copaci au siluete ciudate ori particularităţi bătătoare la ochi ale fructelor sau florilor, specia Eucalyptus deglupta (care creşte în Indonezia, Filipine, Noua Guinee) are, ca trăsătură distinctivă, scoarţa trunchiului, ce atrage privirea printr-un model abstract de pete şi dâre viu colorate, în nuanţe cu totul neaşteptate pentru o scoarţă de copac.

Arborele îşi înnoieşte an de an învelişul; îşi leapădă porţiuni din straturile exterioare ale scoarţei, dezvăluind straturile de ţesut nou, de un verde viu. Pe măsură ce aceste straturi înaintează în vârstă, îşi schimbă culoarea, trecând de la albăstrui la violet, apoi la portocaliu şi cafeniu. Eucaliptul-curcubeu a devenit un arbore îndrăgit de peisagişti, care, în regiunile calde ale planetei, plantează adesea în parcuri această stranie formă de viaţă vegetală, cu trunchi multicolor, parcă pictat. 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI