Home » Natură » Pierderea masei calotei glaciare este atât de semnificativă încât planeta a ajuns la un punct fără întoarcere

Pierderea masei calotei glaciare este atât de semnificativă încât planeta a ajuns la un punct fără întoarcere

Pierderea masei calotei glaciare este atât de semnificativă încât planeta a ajuns la un punct fără întoarcere
Publicat: 22.03.2018
Cercetătorii de la Universităţile Bremen şi Innsbruck au arătat într-un studiu recent că topirea gheţarilor nu poate fi prevenită în acest secol, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor fi oprite.

Mai mult decât atât, efectul este pe termen lung, din cauza reacţiei încete a calotei la schimbările climatice. Astfel, activitatea umană are un impact major dincolo de secolul al XXI-lea, scrie Phys.org.

Studiul a fost publicat în Nature Climate Change.

„Topirea gheţarilor are o influenţă imensă asupra creşterii nivelului mării. Conform calculelor noastre, am luat în considerare toţi gheţarii din lume, cu excepţia calotei din Antarctica şi Groenlanda şi a gheţarilor de la margini, şi i-am modelat în diferite scenarii”, a precizat Georg Kaser, unul dintre cercetători.

Au descoperit că un kilogram de CO2 emis este echivalentul topirii a 15 kilograme de gheaţă. Faptul că temperatura creşte cu 1,5 sau 2 grade Celsius nu influenţează cu nimic rata scăderii masei de gheaţă.

Totuşi, dincolo de secolul XXI, diferenţa de 0,5 grade Celsius are o influenţă. „Calota reacţionează lent la schimbările climatice. Dacă, spre exemplu, dorim să păstrăm volumul gheţii, trebuie să avem o temperatură de dinaintea erei pre-industriale, ceea ce nu este posibil”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

A treia mare pierdere din istorie: Un AISBERG GIGANT de 6.000 de km² s-a desprins din calota glaciară a Antarcticii. Este de 26 de ori mai mare decât Bucureştiul

Calota glaciară din Antarctica se topeşte într-un ritm şi mai rapid decât s-a crezut anterior. Ce au descoperit cercetătorii sub aceasta

O echipă de cercetători va explora o lume care a stat ascunsă chiar pe planeta noastră, sub stratul gros de gheaţă al Antarcticii

Ce se întâmplă cu aisbergul MASIV desprins din calota Larsen C. Experţii susţin că o nouă crevasă ar putea destabiliza calota

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Dioxidul de carbon atmosferic este atât de ridicat încât slăbește oasele oamenilor
Dioxidul de carbon atmosferic este atât de ridicat încât slăbește oasele oamenilor
MedLife anunță primele rezultate ale primului studiu de genomică din România
MedLife anunță primele rezultate ale primului studiu de genomică din România
Un semnal fără precedent detectat în Marea Mediterană a fost asociat cu găurile negre supermasive
Un semnal fără precedent detectat în Marea Mediterană a fost asociat cu găurile negre supermasive
O greșeală banală pe care o facem cu toții primăvara agravează alergia la polen
O greșeală banală pe care o facem cu toții primăvara agravează alergia la polen
Cum putem folosi CD-urile vechi pentru a ne proteja plantele din grădină?
Cum putem folosi CD-urile vechi pentru a ne proteja plantele din grădină?
Războiul din Iran lovește puternic în prețul biletelor de avion
Războiul din Iran lovește puternic în prețul biletelor de avion
Omul care a cerut iertare pentru păcatele Bisericii Catolice. Discursul istoric al Papei Ioan Paul al II-lea
Omul care a cerut iertare pentru păcatele Bisericii Catolice. Discursul istoric al Papei Ioan Paul al II-lea
Reguli noi pe aeroporturile din București! Ce trebuie să știe pasagerii?
Reguli noi pe aeroporturile din București! Ce trebuie să știe pasagerii?
Cum sunt antrenați roboții umanoizi într-o „școală de roboți” din China?
Cum sunt antrenați roboții umanoizi într-o „școală de roboți” din China?
O moleculă experimentală ar putea trata una dintre cele mai agresive forme de cancer
O moleculă experimentală ar putea trata una dintre cele mai agresive forme de cancer
Momentul ideal când putem cumpăra cele mai ieftine bilete de avion
Momentul ideal când putem cumpăra cele mai ieftine bilete de avion
Ce mâncăm influențează somnul. Care sunt alimentele care ne ajută?
Ce mâncăm influențează somnul. Care sunt alimentele care ne ajută?
Cuceritorul lumilor uitate: Mircea Eliade și bătălia pentru sens în inima omului modern
Cuceritorul lumilor uitate: Mircea Eliade și bătălia pentru sens în inima omului modern
Vaccinul antigripal universal, tot mai aproape de realitate
Vaccinul antigripal universal, tot mai aproape de realitate
Misiunea DART dezvăluie că asteroizii aruncă „bulgări de zăpadă cosmici” unii în alții
Misiunea DART dezvăluie că asteroizii aruncă „bulgări de zăpadă cosmici” unii în alții
Construcții rapide, costuri controlate: de ce casele din containere atrag tot mai mult interes (P)
Construcții rapide, costuri controlate: de ce casele din containere atrag tot mai mult interes (P)
Semne de viață străveche, găsite într-un loc în care nimeni nu se aștepta
Semne de viață străveche, găsite într-un loc în care nimeni nu se aștepta
Cum te ajută metoda olandeză să ai un somn mai bun și mai sănătos?
Cum te ajută metoda olandeză să ai un somn mai bun și mai sănătos?