Experţii americani avertizează: fenomenul climatic ”El Nino” a început şi va fi imprevizibil

17 02. 2019, 17:30

„El Nino” este un fenomen care poate cauza probleme grave pentru vremea din toată lumea. Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) anunţă că fenomenul meteorologic a început şi de aceea este necesar un avertisment. NOAA susţine că fenomenul are 55% şanse să persiste până la primăvară, potrivit Mediafax.

„În timp ce temperaturile de la suprafaţa mărilor este peste medie, observaţiile recente şi tiparele meteorologice sugerează că de această dată El Nino va fi slab, ceea ce înseamnă că nu sunt aşteptate impacturi semnificative la nivel global”, au precizat specialiştii de la NOAA.

Cu toate acestea, Centrul de Previziuni Meteorologice din cadrul NOAA spune că „există o şansă ca efectele asociate de obicei cu El Nino să îşi facă apariţia în următoarele luni”.

În timpul apariţiei fenomenului „El Nino”, regiunile de sud-vest şi sud-est ale Statelor Unite au parte de mai multe precipitaţii, la nord, vremea devine foarte caldă şi aridă.

Totodată, NOAA susţine că precipitaţiile actuale din statul California nu sunt cauzate de „El Nino”, chiar dacă acest tip de vreme este asociată des cu acest fenomen. ci un alt tipar meteorologic, numit „Oscilaţia Madden Julian”, este responsabil de ploile de pe coasta vestică a SUA.

Meteorologii afirmă că până şi un „El Nino” cu intensitate mai mică poate schimba semnificativ fenomenele meteorologice.

Citeşte continuarea în Mediafax.