Implicarea taţilor în creşterea puilor a cauzat apariţia mamiferelor cu creier mare

Dezvoltarea unui creier mare implică un necesar mare de hrană pentru a-l putea susţine. În cazul puilor de mamifere, două treimi din energia pe care aceştia o primesc prin hrană este folosită de către creier. În această situaţie, în care nevoile de hrană ale puilor sunt mari, mamele nu pot asigura singure necesarul puilor de hrană. De aceea, în astfel de situaţii, implicarea tatălui se dovedeşte esenţială, atât pentru pui, cât şi pentru mame, notează Futurity.

Studiul a fost centrat pe comportamentele a 480 de specii de mamifere şi a plecat de la ipoteza că în cazul creşterii nou născuţilor nu contează atât de mult cine ajută mama câtă vreme ea primeşte respectivul ajutor. Cercetătorii au formulat această ipoteză pornind de la cazul oamenilor. Astfel, în ceea ce priveşte oamenii, atât ajutorul din partea tatălui sau a altor persoane, fie ele înrudite sau nu, are acelaşi efect pozitiv asupra copiilor şi putem afirma că este primit în cazul celor mai multe naşteri.

• Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care l-a…
• Autorităţile din Marea Britanie recomandă limitarea vaccinului AstraZeneca la persoanele peste 40 de ani

De fapt, această implicare a tatălui, rudelor sau chiar a comunităţii din care facem parte în creşterea copiilor a fost cea care ne-a permis să dezvoltăm cel mai mare şi complex creier raportat la întreaga masă corporală.

În cazul speciilor de mamifere studiate, cercetătorii au aflat că ajutorarea mamei de către tată se dovedeşte a fi  mult mai importantă şi mai de încredere decât ajutorul primit din partea rudelor sau a progeniturilor.

În cazul lupilor şi a câinilor sălbatici africani, deşi fraţii mai mari îşi ajută mamele cu creşterea noilor pui, ajutorul lor nu este unul constant şi de încredere, susţin cercetătorii. Astfel, atunci când sursele de hrană se împuţinează, fraţii mai mari tind să îşi prioritizeze supravieţuirea personală în faţa celei a mamei sau fraţilor mai mici. În cazul acestor specii, taţii sunt predispuşi să cedeze hrana pe care reuşesc să o găsească pentru a asigura creşterea puilor atunci când condiţiile de viaţă se înrăutăţesc.

„O femelă nu îşi poate permite să aducă pe lume odrasle cu creiere dezvoltate decât în condiţiile în care se poate sprijini pe ajutor continuu, iar acest ajutor poate veni doar din partea tatălui”, explică Sandra Heldstab, biolog evolutiv şi autoare a studiului.

Citeşte şi:

Ce se întâmplă cu nivelul hormonal al bărbaţilor după ce devin taţi?

Când copiii tăi seamănă cu vecinul: cât de des se întâmplă ca un tată să crească odrasle care nu sunt ale lui?

Cei mai buni taţi din lumea animală