Oamenii sunt practic lipsiți de apărare. De ce nu ne atacă animalele sălbatice mai des?

„Le este mai frică de tine decât îți este ție de ele” este o vorbă deseori folosită pentru a-i liniști pe cei care pornesc în drumeții prin păduri vaste locuite de prădători feroce. Însă, oamenii sunt mult mai lenți și slabi decât marii prădători, precum urșii sau leii de munte. Așadar, ce împiedică aceste bestii să se înfrupte din orice om care le iese în cale?

Există câteva motive pentru faptul că oamenii nu sunt atacați foarte des de animale sălbatice. Din punct de vedere fiziologic, oamenii au evoluat să fie bipezi.

• Elefanții folosesc numeroase gesturi pentru a comunica. Ce încearcă să „spună”?
• Festivalul cireșelor din Michigan se confruntă cu o criză agricolă: Fermierii se luptă cu schimbările climatice…

„Există un nivel de amenințare aici. Atunci când ne uităm la alte primate, spre exemplu, cimpanzei sau gorile, acestea se ridică pe două picioare pentru a fi amenințătoare. Un aspect mai impunător este amenințător, iar asta e o  cale ușoară de a informa prădătorii că ești periculos”, a explicat John Hawks, paleoantropolog la Universitatea din Wisconsin-Madison, SUA.

„Este un fel de cacealma. Însă, prădătorii mai au și alte motive să ne lase în pace”

Locomoția bipedă ar putea face oamenii să pară mai mari și mai amenințători pentru alte specii, însă are și dezavantaje. De obicei, locomoția bipedă este mult mai lentă, ceea ce înseamnă că oamenii nu pot sub nicio formă să alerge mai repede decât o creatură pe patru picioare, potrivit lui Hawks.

„Este un fel de cacealma. Prădătorii ne văd impunători și presupun că suntem mult mai puternici decât suntem cu adevărat. Însă, prădătorii mai au și alte motive să ne lase în pace”, a adăugat Hawks.

Primatele mai mari, cum ar fi oamenii și cimpanzeii, trăiesc în grupuri și au adoptat strategia apărării agresive, care funcționează de obicei împotriva prădătorilor. Faptul că suntem sociabili ne-a ajutat să rămânem în siguranță, în afară de beneficiile locomoției bipede.

Tehnologia umană a avansat, iar noi am devenit mortali

Pe măsură ce tehnologia umană a avansat, noi am dezvoltat un arsenal de arme avansate, precum săgeți și puști, ce pot fi folosite de la distanță. Cu aceste arme, oamenii au devenit atât de mortali încât au început să inițieze atacurile împotriva prădătorilor.

Un alt motiv pentru care oamenii sunt atacați atât de rar de animale sălbatice este faptul că numărul acestora a scăzut. „Foarte mult timp, noi am încercat, de fapt, să eliminăm prădătorii mari din peisajul pe care îl folosim”, a spus Justin Suraci, om de știință la Conservation Science Partners, organizație științifică non-profit situată în California, citat de Live Science.

Prădătorii mari și habitatele lor au suferit pierderi majori în Statele Unite înainte și în timpul secolului XX, înainte de adoptarea Legii Speciilor în pericol de dispariție din 1973. Spre exemplu, oamenii au vânat și au otrăvit lupii (Canis lupus) până aproape de dispariție, iar pumele (Puma concolor) au dispărut de pe întreaga jumătate estică a Americii de Nord, cu excepția unei populații mici în Florida.

Prădătorii din alte zone intens populate de oameni s-au confruntat cu probleme similare. Potrivit lui Suraci, animalele care au scăpat din calea oamenilor au învățat, cel mai probabil, să se teamă de specia noastră. „Din motive foarte logice, unii dintre acești prădători mai mari au dobândit o frică sănătoasă de oameni în același mod în care orice specie-pradă s-ar teme de prădătorii săi”, a adăugat Suraci.

„Frica față de oameni este foarte pozitivă în mai multe privințe”

Suraci crede că această frică ar putea avea și un avantaj. Această frică ar putea ajuta la prevenirea conflictelor între oameni și animalele sălbatice. Prădătorii mari au nevoie de mult spațiu, iar într-o lume dominată de oameni aceștia trebuie să trăiască în pace alături de oameni.

„Frica față de oameni este foarte pozitivă în mai multe privințe. Ne oferă oportunitatea de a împărtăși spații cu aceste animale, să facem drumeții în locuri în care trăiesc urși, pume și lupi, fără să avem parte de vreun impact negativ”, a adăugat Suraci.

Cu alte cuvinte, „frica sănătoasă” a prădătorilor ne-ar putea ajuta să coexistăm „atât timp cât suntem conștienți de prezența lor”. Într-adevăr, este important să fim prudenți atunci când plecăm în drumeții în regiuni în care prădătorii mari trăiesc. Spre exemplu, în pădurile locuite de urși, oamenii ar trebui să se plimbe în grup și să vorbească răspicat sau să facă zgomote pentru a alerta animalele din apropiere și pentru a le oferi îndeajuns de mult timp încât să fugă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un urs curios a atacat un elicopter

Un bărbat din Florida a reuşit să afle după 25 de ani din ce specie era rechinul care l-a atacat

Un pescar a fost aproape înghițit de viu de o balenă cu cocoașă. „Până aici mi-a fost, o să mor”

Rămășițele unui bărbat dispărut, descoperite în stomacul unui crocodil uriaș într-un stat australian