Pădurile sud-americane „plâng” și acum după mastodonți

Pădurile sud-americane „plâng” după mastodonți. Plantele din Central Chile riscă să dispară pentru că nu mai are cine să le împrăștie semințele: mastodonții dispăruți erau distribuitorii lor de încredere.

Distribuirea semințelor este una dintre marile provocări ale plantelor. Multe au învățat să apeleze la animale pentru ajutor, oferindu-le fructe gustoase drept „mită” pentru a transporta semințele departe.

Însă unele plante devin dependente de o singură specie sau de un grup restrâns, iar când aceste animale dispar, urmează izolarea și, adesea, pericolul de extincție. De aceea, pădurile sud-americane „plâng” după mastodonți.

Ce se întâmplă cu pădurile sud-americane?

Un exemplu dramatic se desfășoară chiar acum în Central Chile, un hotspot de biodiversitate, unde numeroase specii de plante care odinioară se bazau pe mastodonți pentru dispersia semințelor se regăsesc azi izolate și amenințate cu dispariția.

Deși o plantă poate lăsa ușor semințe sub coroana sa, asta nu o ajută să cucerească noi teritorii. Animalele mari erau ideale: parcurgeau distanțe mari și, odată ce mâncau fructele, împrăștiau semințele prin fecale, adesea la kilometri depărtare, explică IFL Science.

Din păcate, animalele mari sunt fragile din punct de vedere ecologic și dispar ușor, cum s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când o mare parte din megafauna Americilor, printre care și mastodonții Notiomastodon platensis, s-a stins.

Ipoteza că multe plante cu fructe mari din America de Sud și Centrală s-au adaptat pentru a fi răspândite de aceste animale a fost propusă încă din 1982. Dar a fost greu de confirmat, pentru că nu era clar dacă acești giganți chiar mâncau fructe.

Un nou studiu publicat în Nature Ecology and Evolution schimbă acest lucru. Cercetătorii au analizat dinții a 96 de exemplare de Notiomastodon platensis și au găsit urme de amidon și țesuturi vegetale provenind din fructe cărnoase, cum ar fi cele ale palmierului Jubaea chilensis.

„Tot ce consuma atâtea fructe, cu siguranță transporta și semințele acestora”, a explicat profesorul Florent Rivals. Mai mult, analiza izotopilor din dinți arată că acești mastodonți trăiau în păduri bogate în fructe și călătoreau pe distanțe mari.

Informațiile cutremurătoare aflate de cercetători

Astăzi, cercetătorii au examinat 25 de specii de plante ale căror fructe făceau probabil parte din dieta mastodonților din Central Chile. Rezultatul? 40% dintre aceste plante sunt în prezent amenințate.

În comparație, în regiunile mai tropicale din America, doar 4-10% dintre plantele cu fructe mari sunt în pericol, întrucât acolo au supraviețuit animale precum tapirii și maimuțele, care încă își mențin rolul de distribuitori naturali de semințe.

„Acolo unde relația ecologică dintre plante și animale a fost complet ruptă, consecințele sunt vizibile chiar și după mii de ani”, spune dr. Andrea Loayza, de la Institutul de Ecologie și Biodiversitate din Chile.

Unele plante sunt atât de specializate încât semințele lor pot germina doar după ce trec prin sistemul digestiv al unui animal. Când animalul dispare, dispare rapid și planta.

Cele mai multe plante pot supraviețui o vreme mai lungă, dar cu mari dificultăți. Dacă un eveniment natural sau provocat de om distruge o populație locală, șansele de regenerare din alt loc devin minime, în lipsa unui mijloc eficient de răspândire a semințelor.

Astfel, multe specii de copaci din Central Chile supraviețuiesc astăzi doar în populații izolate și consangvinizate. Soluția ar putea veni din programe de reproducere controlată, dar acestea sunt dificil de implementat și costisitoare.

„Paleontologia nu e doar despre povești vechi. Ea ne ajută să înțelegem ce am pierdut și ce încă mai putem salva”, încheie Rivals.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care este cel mai mare pește din ocean?

Peste 7.000 de specii noi au fost descoperite în cea mai adâncă fosă oceanică de pe Pământ

Schimbările climatice amenință unele dintre cele mai iubite fructe din lume

Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze, dar nu este chiar atât de simplu