Prima pagină Natura

Pilotii uraganelor – nebunii din cer

Alexandru Safta 04.30.2009 | ● Vizualizări: 469
Pilotii uraganelor – nebunii din cer     NASA, meteorologie, piloti de uragane, pilotaj, furtuni, avioane, curaj, Hurricane Hunters + zoom
Galerie foto (1)

“Se cauta pilot de aeronava ultrasofisticata, cu nervi de otel, experienta substantiala si cu dispozitie constanta de a survola furtuni si uragane.” Cam in acest fel ar putea suna, daca ar descrie fatis postul, anuntul de angajare al NASA pentru functia de aviator in cadrul experimentului CAMEX-4. Survolarea si chiar penetrarea celor mai teribile furtuni de pe Pamant reprezinta o zi obisnuita de lucru pentru pilotii NASA, instruiti special in explorarea uraganelor. Cu ochii larg deschisi, acesti aventurieri excentrici zboara deliberat deasupra, in jurul si chiar in interiorul celor mai aprige furtuni de pe Terra.

Vanatorii de furtuna

Orice pilot de avion incearca sa evite furtunile, exceptie facand aceia care nu doar ca nu se feresc din calea lor, ci chiar le “vaneaza”. Evident, este vorba despre pilotii cu totul speciali ai unor aparate de zbor cu totul speciale: asa-numitele vanatoare de uragane (Hurricane Hunters), aeronave destinate culegerii de date in timpul marilor furtuni, date care urmeaza a fi folosite in studii stiintifice si pentru prognozarea evolutiei uraganelor.



Metoda este utilizata in Statele Unite ale Americii, o tara cu mari posibilitati materiale si, in acelasi timp, foarte expusa uraganelor. Prin urmare, acolo s-au dezvoltat sisteme sofisticate de predictie si monitorizare a evolutiei capriciilor vremii, sisteme care beneficiaza de cele mai avansate dotari tehnice. Zborurile au loc cu ajutorul unor aparate echipate cu sonde care inregistreaza permanent date – umiditatea, forta vantului etc. – si le comunica Centrului National pentru Uragane.



Din echipajul vanatorului de uragane face parte si un meteorolog, care foloseste informatiile inregistrate si pe cele comunicate de la sol pentru a ghida aeronava prin furtuna, in scopul evitarii zonelor cu maxima turbulenta.

Povestea veteranului

Dr. Jim McFadden e veteran al unor astfel de misiuni, avand la activ peste 350 de zboruri. Cat de dificila este o asemenea meserie nici nu mai trebuie explicat cu amanunte.

Dr. McFadden isi aminteste de cea mai grea dintre misiunile sale – una in care chiar a vazut moartea cu ochii. Intamplarea a avut loc deasupra Atlanticului de Nord, in vreme ce „vanatorii“ zburau prin inima unui uragan, la 1.000 de metri altitudine. Avionul lor era un Orion P-3 solid si de incredere, dotat cu 4 motoare. Totusi, cu acea ocazie, vremea i-a venit aparatului de hac: in mai putin de trei minute, trei dintre motoare s-au oprit.



Ulterior, defectiunea a fost explicata prin faptul ca particulele de apa sarata se ridicasera mult in atmosfera, ajungand pana in propulsoarele aeronavei. Avionul a inceput sa piarda din inaltime, pentru deschiderea parasutelor n-ar mai fi fost timp si, oricum, cei de la bord se aflau in mijlocul unui uragan. In clipa aceea, toti au fost convinsi ca vor muri. Si, totusi, cand se aflau la doar 250 m deasupra oceanului, s-a intamplat miracolul: pilotii au izbutit sa reporneasca motoarele si avionul s-a intors la baza cu tot echipajul teafar – cel putin din punct de vedere fizic. Unii dintre membri au fost atat de traumatizati de aceasta intamplare, incat au refuzat ulterior sa mai zboare. McFadden insa a izbutit sa-si invinga frica si a patruns inca de multe ori in inima furtunilor. Doar varsta l-a mai potolit, determinandu-l sa se ocupe mai mult de coordonarea de la sol a misiunilor, in calitate de expert tehnic. Dar continua sa zboare, ca sa se mentina in forma.

Sfidam moartea, in numele stiintei

Vanatorii de uragane se supun benevol pericolelor zborului prin furtuni in speranta ca datele stiintifice adunate de ei vor imbunatati prezicerile si modelele computerizate ale tornadelor, care ar putea contribui foarte activ la salvarea multor vieti si proprietati. Instrumentele montate la bordul aeroplanelor masoara temperatura, presiunea atmosferica, umiditatea, precipitatiile, viteza vantului, fulgerele si dimensiunea cristalelor de gheata ale uraganelor, furnizandu-le oamenilor de stiinta o viziune consistenta asupra mecanismelor interoare ale acestor fenomene meteorologice spectaculoase.



“Treci printr-o masa uriasa de nori care acopera la propriu cerul dinaintea ochilor tai”, sustine Gordon Fullerton, fost astronaut si aviator multiplu decorat, care piloteaza modelul DC-8 in tornadele luate in catare de studiul CAMEX-4. Avionul DC-8 al NASA poate arata ca unul comercial din afara, insa interiorul sau descrie o lume cu totul diferita. Habitaclul avionului a fost transformat intr-un laborator zburator, dotat cu echipament stiintific de adunare a datelor meteo. Dar pilotul unui asemenea rezultat al progresului tehnologic nu este raspunzator doar de sine si de aparatura transportata, ci si de viata operatorilor sofisticatelor dispozitive, care insotesc zborul. De aceea, precautia trebuie sa fie maxima, in ciuda aparentului exhibitionism ce caracterizeaza misiunile.



“Atunci cand intram in mijlocul unei tornade, pe masura ce ne inaltam catre altitudini de peste10.000 metri, avem de infruntat puternice vanturi circulare si fulgere. Totusi, pentru ca uraganul reprezinta un grup spiralat de furtuni, acestea se rotesc in jurul unui punct, denumit “ochiul furtunii”, care, aflat in inima furioasei tempeste, poate fi surprinzator de calm si aparent… primitor”, adauga, fascinat, Fullerton. Chiar si astfel, numai o experienta remarcabila asezonata cu nervi de otel pot sustine mentinerea calmului unui aviator care isi piloteaza aparatul inconjurat de furtuni.

Minidocumentar despre vanatorii de uragane

Turbulenta? Placerea mea!

Pilotii isi pot da seama daca este sau nu cazul sa se aventureze in ochiul unei furtuni prin simpla “cantarire” vizuala a formei acesteia, evitand-o pur si simplu atunci cand se arata consistenta si intunecoasa. Totusi, norii pot face dificila o astfel de detectare vizuala. Daca in zona de interes majoritatea norilor sunt de tip cirrus, atunci baza pilotilor ramane exclusiv in aparatura radar. Pilotii DC-8 isi pot directiona radarul Doppler in sus si in jos pentru a scana furtuna.



Tempestele pot fi extrem de dure, iar avioanele pot experimenta turbulente severe, precum si o acumulare rapida de cristale de gheata, grindina putand avaria serios aeronava. Activitatea este extrem de zgomotoasa, deoarece toate precipitatiile lovesc in geamul avionului. Este comparabil cu sofarea rapida a unui autovehicul printr-o futuna puternica, singura diferenta constand in valoarea altitudinii.



Pilotii trec uneori prin puternice vanturi verticale care accelereaza avionul in jos si apoi in sus. Aceste turbulente ii pot smuci server pe piloti in curele. In functie de intensitatea turbulentelor, ele pot fi insemnate pentru avion, cele mai agresive gasindu-i nepregatiti chiar si pe pilotii experimentati. Atunci cand se intampla acest lucru, aviatorul cauta sa dirijeze nava spre o zona pe care radarul o prezinta avand o stare mai calma.



In timp ce avioanele DC-8 se aventureaza in furtuna, pilotii de ER-2 zboara mult deasupra lor, pana la limita spatiului cosmic. ER-2, o versiune civila a avionului militar de spionaj U-2, zboara la 16.000 metri inaltime, acolo unde instrumentele sale pot masura atat inaltimea cat si diametrul furtunii. Unul dintre motivele pentru care ER-2 este o platforma atat de speciala il reprezinta instrumentele practic identice cu cele din dotarea satelitilor din spatiu. Numai ca, ER-2 este mult mai aproape de furtuna decat satelitii orbitali.

Dincolo de nori

Sa privesti de la inaltimea ametitoare de 16.000 metri este cu siguranta ceva ce cu greu se poate transforma in rutina. Mai ales ca cerul de deasupra este foarte limpede si intunecos, deoarece aparatul se afla la aproximativ 90-95% din inaltimea atmosferei terestre. In functie de cat de bine definit este ochiul uraganului, pilotii sustin ca pot privi uneori prin acesta pana la albastrul apei deasupra careia se afla furtuna. Aeronava ER-2, lunga de 20 metri si cu o anvergura a aripilor de 31 metri, este pilotata de un singur aviator. Aripile lungi si subtiri ii ofera aparatului posibilitatea unei altitudini maxime de 20.000 metri, iar greutatea sa scazuta ii asigura o autonomie de zbor de 5.555 kilometri. Pilotii misiunilor ER-2 sunt echipati cu uniforme spatiale de tipul celor pe care le poarta astronautii.



Presiunea din interiorul cabinei unui ER-2 este echivalenta cu cea existenta la altitudinea de 8.500 metri altitudine. Daca aceasta presiune se pierde, dintr-o varietate de motive posibile, atunci barometrul din carlinga indica o valoare a presiunii egala cu cea ambientala. Altfel spus, in absenta costumelor de protectie, acest lucru ar determina, la propriu, fierberea pasagerilor, reactie desigur fatala. In majoritatea acestor misiuni, avioanele zboara mult deasupra distrugerii pe care furtuna o dezlantuie la nivelul solului, dar urganaul se poate uneori extinde pe verticala pana la altitudinile de zbor ale lui ER-2. Atunci cand aparatul resimte turbulente moderate spre puternice, pilotul tinde sa dispara din acel loc.

Misiunea vanatorilor de uragane in timpul furtunii tropicale Georges din 1998



Regulile fiecarei misiuni sunt urmate cu strictete, in special in ceea ce priveste procedura din momentul turbulentelor, de care pilotii sunt instruiti sa fuga inainte ca situatia sa scape de sub control. Aceste reguli sunt, practic, trasate de capabilitatile avionului. Este o activitate in care respectarea regulilor este esentiala. Cu precautia si echipamentul adecvate, acesti piloti inzestrati sunt capabili sa-si indeplineasca meseria in siguranta, colectand date vitale din inima celor mai mari furtuni de pe Pamant.

In Romania, n-am putea considera ca suntem in vreo masura beneficiari ai muncii riscante intreprinse de pilotii uraganelor, caci, prin gratie divina, am fost privati de nenorocirea pe care o poate aduce cu sine acest fenomen natural.Chiar si in aceasta situatie, nu putem insa precupeti nicio clipa tentatia de a ne arata aprecierea si uimirea privitor la activitatea acestor oameni nebuni de curajosi, sperand in acelasi timp ca o institutie serioasa ca NASA stie sa isi recompenseze adecvat campionii. Pentru ca asta este eticheta ce le-o aplica acestor oameni performantele si munca lor: CAMPIONI ai aerului.

Foto: NASA

CITESTE SI:

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI