Home » Natura » Cei mai „şmecheri” prădători din lume

Cei mai „şmecheri” prădători din lume

Descopera 02.25.2011
Antropomorfizarea (adică proiectarea de calităţi sau defecte specifice caracterului uman asupra animalelor şi plantelor) este o trăsătură tipic omenească, avându-şi rădăcinile în începuturile istoriei, când primii oameni încercau să se familiarizeze cu animalele şi să-şi explice misterele lumii înconjurătoare. Prin urmare, este cumva de înţeles pornirea care face să judecăm comportamentul unui animal „etichetându-l” cu epitete şi însuşiri omeneşti, cu toate că, la urma urmei, antropomorfizarea este un procedeu greşit în esenţa sa.

Astfel, am început să împărţim animalele în rele şi bune,
periculoase sau blânde, respingătoare sau adorabile, folositoare
sau dăunătoare. Evident, tot prin prisma noastră umană, considerăm
în mod greşit că unele ar fi mai „şmechere” decât celelalte.
Din acest motiv şi în aceeaşi notă, vă prezint cele mai dibace,
ingenioase şi abile animale de pradă.
Nu le-a fost deloc uşor să ajungă la aceste performanţe. Viaţa de
animal de pradă este dificilă prin simpla definiţie. Mulţi trebuie
să consume cantităţi considerabile de energie, şi nu au întotdeauna
garanţia unei mese. Mulţi riscă să fie răniţi, ba chiar ucişi de
riposta periculoasă a animalelor-pradă, care, uneori, nu se dau
bătute fără luptă. Alţi vânători ai lumii animale au dezvoltat
tehnici şi adaptări speciale, uneori de-a dreptul incredibile, care
le permit să-şi păcălească victimele.

Crotalul mexican (Agkistrodon
bilineatus
)

Mocasinul mexican, cum mai este denumit, este un periculos şarpe
veninos din subfamilia crotalilor, fiind rudă buna cu temutul
crotal cu „gură de bumbac”, sau cu viperele cu cap arămiu din sudul
Statelor Unite. „Prietenul” nostru solzos trăieşte, de felul său,
în Mexic şi America Centrală şi este mândrul posesor al unei
muşcături extrem de veninoase care cauzează hemoragii intense,
necrozarea ţesuturilor şi, în final, moartea datorată insuficienţei
renale. Victimele umane care nu primesc îngrijire medicală imediată
în urma „sărutului” dat de crotalul mexican, mor în câteva
ore.
Spre deosebire de şerpii iuţi ca fulgerul precum mamba neagră sau
cobra, „grăsanul” mocasin mexican are un corp scurt, îndesat şi
greoi, care nu-i permite atacuri cu viteze impresionante. Atunci,
şmecherul crotal se foloseşte de un truc ingenios, cu care,
deseori, îşi păcăleşte victimele.
Coada sa are vârful de culoare gălbuie, extrem de mobil, iar
mocasinul mexican îl mişcă necontenit, făcându-l astfel să semene
cu un vierme care se răsuceşte pe frunze. Odată ce multe din
prăzile sale favorite se hrănesc cu viermi, râme şi omizi, şarpele
nu are decât să stea bine ascuns, dar cu vârful cozii la vedere,
pentru a se alege cu o masă îndestulătoare.
Mocasinul mexican nu este singura specie de şarpe care se foloseşte
de acest truc eficient, dar, pe baza cercetărilor recente, se pare
că este şarpele care a dus cel mai aproape de perfecţiune acestă
tehnică de vînătoare. Alţi şerpi specializaţi în folosirea „momelii
caudale”, cum denumesc specialiştii acest tertip de vânătoare, sunt
vipera cu cap arămiu, vipera morţii din Australia şi şarpele boa
Dumeril din Madagascar.

Ţestoasa aligator (Macrochelys
temminckii
)

Acest prădător venit parcă din alte lumi, demult apuse, este,
totodată, cea mai mare ţestoasă de apă dulce din întreaga lume,
precum şi posesoarea unora dintre cele mai înfricoşătoare fălci din
întregul regn animal. Ţestoasa cu înfăşişare de coşmar poate depăşi
100 kilograme greutate (recordul speciei aparţine unui exemplar de
113 kilograme, deţinut de Acvariul statului Tennessee) şi trăieşte
în lacurile, râurile şi îndeosebi mlaştinile din statele americane
sudice Alabama, Arkansas, Florida, Georgia, Illinois, Indiana,
Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Tennessee, Texas, Missouri,
Oklahoma şi Mississippi. Cu toate că are fălci capabile să reteze
pe loc o mână omeneasca, iar primii colonişti americani au numit-o
ţestoasă-aligator datorită taliei impresionate, stăpîna iazurilor
statute din sudul protestant şi confederat rămâne, totuşi, o
ţestoasă. Prin urmare nu-şi urmăreşte prada, ci foloseşte aceeaşi
tactică de vânatoare ca a amicului de mai sus, mocasinul
mexican.
Ei, şi daca şarpele îşi păcăleşte prada cu porţiunea – adaptată în
acest sens – din vârful cozii, ţestoasa aligator îşi ţine, la
propriu, trucul în gură…
Zace absolut nemişcată pe fundul apei, ca un inofesiv bolovan, dar
îşi ţine aproape permanent cumplitul cioc deschis. În vârful limbii
are un apendice cărnos şi mobil, lung de câţiva centimetri şi de
culoare deschisă, contrastând puternic cu interiorul gurii. Pentru
animalele-pradă, apendicele-capcană pare a fi o „trufanda” de forma
şi culoarea unui îmbietor vierme. Peştii, broaştele, ba chiar şi
ţestoasele mai mici, mânaţi cu toţii de atotputernica foame, muşcă
momeala fatală. Odată ce au atins apendicele, semnalul nervos se
declanşează în sutimi de secundă, iar voracele monstru din lac îşi
închide fălcile cu o viteză incredibilă şi cu forţa unei prese
hidraulice. Acest truc funcţionează perfect, în fiecare zi, atât de
bine încât, timp de milioane de ani, ţestoasa nu a avut nevoie să
evolueze spre alte forme de asigurare a mesei zilnice. Zic zilnice,
deoarece ţestoasa-aligator vânează preponderent ziua, când micul ei
vierme fals este vizibil în apele tulburi unde îşi duce viaţa
această fosilă vie creatoare de coşmaruri.

Rechinul Wobbegong (Orectolobus
sp
.)

Rechinii Wobbegong (sunt 11 specii) sunt printre cele mai ciudate
şi interesante specii din acest grup de peşti străvechi. Marea lor
majoritate trăiesc în apele care scaldă ţărmurile Australiei.
De fapt, de pe aceste meleaguri şi-au luat şi denumirea: Wobbegong
înseamnă ” barbă lânoasă” în limba aborigenilor australieni.
La fel ca eroii anteriori, nici aceşti rechini nu sunt nişte
prădători activi şi violenţi, care să-şi urmărească prada cu
frenezie. Din contră, stau nemişcaţi pe nisip, bazându-se pe
camuflajul natural oferit de culoarea pielii pentru a se ascunde
eficient, atât de propriile prăzi, cât şi de duşmanii naturali.
Ciudatele apendice cărnoase din jurul gurii rechinilor Wobbengong
au rol dublu: de a ascunde silueta rechinilor, sporind astfel
efectul de camuflaj, şi de momeală pentru peşti şi crustacei.
Una dintre speciile de rechin Wobbengong are o tehnică de vânătoare
cumva mai activă, foarte asemănătoare cu tertipurile şarpelui
mocasin mexican. Find rechini extrem de flexibili, sunt capabili de
mişcări fulgerătoare, prin care pot prinde inclusiv peştii care
înoată în apropierea cozilor.
Bucuraţi-vă, cea mai mare specie de Wobbegong atinge 3,5 metri
lungime, dar oamenii nu se numără printre prăzile sale; îi muşcă
doar dacă eventualii turişti sau scafandri îl agasează. Ghinionul
lor…

Peştii-undiţar

Sunt zeci de specii, grupate în 18 familii. Absolut toţi sunt peşti
abisali, adică trăiesc exclusiv la adâncimi mari, unde lumina este
inexistentă, iar presiunea apei – imensă. Populează aproape toate
mările şi oceanele Terrei, şi sunt celebri pentru înfăţişarea lor,
care multor oameni li se pare de-a dreptul înfricoşătoare şi
monstruoasă. Însă domeniul unde sunt cu adevărat campioni, fără
rivali, este acela al momirii şi păcălirii prăzii. După cum
sugerează şi denumirea, peştii-undiţari au pe corp nişte formaţiuni
alungite – „undiţele” – cu care… pescuiesc.
Foarte interesant este faptul ca doar femelele prezintă aceste
organe specializate, care sunt forme modificate ale înotătoarei
dorsale; ele atârnă, de cele mai multe ori, deasupra gurii, ca o
undiţă din carne şi piele. La capătul acestui apendice există un
organ specializat, care conţine bacterii bioluminiscente ceproduc o
lumină difuză, albăstrui-verzuie. Deoarece solzii peştilor-undiţari
absorb lumina albăstruie, momeala bioluminiscentă este singurul
lucru vizibil în abisurile de apă. Prădătorul rămâne ascuns în
întunericul etern. Când un peşte nenorocos sau vreun nevertebrat se
apropie, atras de ciudăţenia luminoasă, undiţarul deschide gura
imensă şi înghite prada pe loc. Evident, există şi un revers al
medaliei – peştele-undiţar poate fi, la randul lui, reperat,
datorită luminii pe care o emite, de către un duşman natural.

Şarpele cu tentacule (Erpeton
tentaculatum
)

Evident, nu are tentacule precum o caracatiţă, dar rămâne unul
dintre cei mai interesanţi şerpi. Trăieşte în sud-estul Asiei şi
este o specie perfect adaptată mediului marin.
Cea mai izbitoare trăsătura a sa o reprezintă două formaţiuni
cărnoase ciudate, situate pe botul reptilei. Cele două tentacule
sunt, de fapt, organe de simţ căptuşite cu celule mecanosenzitive,
care-i permit şarpelui să detecteze orice mişcări din apă. O altă
trăsătură interesantă a reptilei acvatice este viteza incredibilă a
atacului său: şarpele are nevoie doar de 15 milisecunde pentru a-şi
injecta prada cu venin.
Cu toate acestea, peştii cu care se hrăneşte au, la rândul lor,
reflexe extrem de iuţi. Pentru a compensa, şarpele se foloseşte de
tentaculele sale ca de nişte momeli pentru a atrage peştele în zona
de atac, de unde acesta nu mai are nicio şansă de scăpare.


Stârcul verde (Butorides virescens)

Mocasinul mexican, ţestoasa aligator şi toate animalele enumerate
până în prezent sunt „împodobite” cu formaţiuni ale corpului, care
au evoluat în timp, cu rol de momeli false. Stârcul verde se
pricepe, însă, să momească peştii fără aceste avantaje. Cum face
asta? Ei bine, se foloseşte de momeli pe care le cară după
el!
Tehnica lui de vânătoare este deosebit de elaborată pentru o
pasăre: stârcul aruncă mici obiecte la suprafaţa apei.
Pasărea, care trăieşte în America Centrală şi de Nord, prinde apoi,
fără probleme, peştii care se apropie, mânaţi de curiozitate,
pentru a cerceta micile bucăţi de lemn sau frunze aruncate de
ingeniosul pescar.
Nu toate exemplarele de stârc folosesc această tehnică eficienta,
dar cele care s-au specializat în ea ajung la niveluri incredibile
de măiestrie.
Unii stârci pândesc oamenii care aruncă pâine lebedelor şi raţelor,
după care ţâşnesc şi fură pâinea, pe care o folosesc ca să atragă
peştii. Alţii au ajuns la stadiul în care prind şi ucid peşti mici,
pe care nu-i mănâncă, ci se folosesc de ei pentru a atrage peşti
mai mari care să le ofere o masă mai consistentă.
Nimeni nu a înţeles încă modul în care stârcii verzi au învăţat să
prindă peşti cu momeală. Unii experţi cred că au învăţat de la
oameni, alţii cred că au învăţat singuri, prin observarea peştilor
care sunt atraşi de micile obiecte care cad în apă. Oricum ar fi,
acest comportament nu este unul instinctiv, ci însuşit, fapt care-l
aşează pe stârc între cei mai „şmecheri” prădători.

Ploşniţa-asasină (Stenolemus
bituberus
)

După cum spune şi numele, ploşniţele-asasine (11 specii în total)
sunt printre cele mai vorace insecte prădătoare. Nu sunt foarte
iuţi, dar de folosesc de multe tertipuri şi adaptări pentru a-şi
înşfăca prada. Unii seamănă foarte mult cu furnicile, prăzile lor
preferate, iar alte specii se folosesc de camuflaj pentru a-şi
asigura mesele zilnice.
Unul dintre cele mai interesanţi gândaci-asasini sunt cei
specializaţi în vânătoarea de păianjeni. Când un gândac-asasin
descoperă pânza unui păianjen, se foloseşte de picioare pentru a
bate repetat în pânză, producând vibraţii asemănătoare cu cele ale
unei ghinioniste insecte prinse în plasă. Numai că singurul
ghinionist din această poveste este chiar păianjenul care dă fuga,
curios, cu gândul la masă, doar pentru a servi el însuşi drept masă
pentru gândacul ucigaş.

Coati (Nasua
narica
)

Cunoscut şi sub numele de coatimundi, acest carnivor înrudit cu
ratonii trăieşte în Mexic, America Centrală şi de Sud, precum şi în
sudul Statelor Unite. Femelele, puii şi masculii tineri trăiesc în
grupuri, pe când masculii adulţi duc o existenţă singuratică.
Sunt animale recunoscute pentru inteligenţa de care dau dovadă. Cu
toate că se hrănesc predominant cu viermi, ouă, fructe, reptile,
amfibieni, peşti, cadavre şi insecte, sunt înarmaţi cu colţi lungi
si gheare puternice, fiind capabili să ucidă şi animale mai mari
decât ei. Conform studiilor de teren, iguanele verzi sunt prăzile
lor favorite. Aceste şopârle de talie mare trăiesc predominant în
copaci, iar coati apelează la lucrul în echipă când se decid să le
vâneze. Unii coati se caţără în arbori cu misiunea de a speria
iguanele până când acestea sar pe sol. Acolo, din nefericire, le
aşteaptă cealaltă echipă de coati, care are misiunea de a le prinde
şi ucide. Din nefericire pentru iguane, instinctul lor le dictează
de fiecare dată să sară pe sol, atunci când se simt în pericol.
Ceea ce face ca tactica adoptată de coati să fie imbatabilă de
fiecare dată.

Licuricii Photuris

Aparţin ordinului Coleoptera – adică al gândacilor – şi
sunt cunoscuţi în întreaga lume pentru abilitatea de a produce
lumină în întunericul nopţii (fenomenul de bioluminiscenţă).
Majoritatea speciilor de licurici se folosesc de bioluminiscenţă
pentru a-şi căuta perechea.
În cazul licuriciului Photuris, lucrurile sunt mai
complexe. Femelele acestei specii au aripi rudimentare şi nu pot
zbura. Se folosesc de lumină pentru a atrage masculii din propria
specie, cu o intenţie evidentă – împerecherea.
Dar asta doar în primă instanţă, deoarece femela continuă să emită
semnale luminoase şi pentru masculii altor specii. Însă aceştia,
evident, nu sunt primiţi pentru o partidă de sex
licuricesc…
Masculul de altă specie, care spera la o partidă de sex, este
păcălit în cel mai urât fel posibil. Femela de Photuris,
care l-a atras cu lumina sa, îl aştepta, de fapt, ca să îl mănânce.
Aşa se hrănesc, de milioane de ani, aceste doamne fatale ale lumii
insectelor!

Pisica margay (Leopardus
wiedii
)

Vechii romani credeau în existenţa unui monstru oribil denumit
Crocotta. Se credea că este o fiară asemănătoare unui lup, care
trăia în India şi Etiopia, având abilitatea de a imita vorba
omenească. Când era flămînd, Crocotta se ascundea lângă sate şi
oraşe, ascultând cu atenţie vorbele oamenilor. Reţinea numele unora
dintre aceştia şi-i chema afară, atrăgându-i în deşert pentru a-i
devora. Evident, nu erau decât nişte exagerări, iar monştrii
Crocotta erau, se pare, hienele, animale capabile să scoată nişte
sunete asemănătoare cu râsetele isterice ale unei fiinţe
omeneşti.
În natură există însă un animal de pradă capabil să reproducă fidel
sunetele victimelor sale, cu scopul de a le atrage spre el şi a le
prinde.
Este o frumoasă specie de felină sălbatică din Amazonia şi America
Centrală: margay Este o mică pisică adaptată perfect traiului
arboricol. În plus, are abilitatea unică de a imita sunetele de
alarmă scoase de puii de maimuţă, atunci când aceştia se pierd de
grup.
Adulţii sar imediat să-şi caute progeniturile pierdute şi dau
direct peste Moartea cu chip de margay, ascunsă în frunziş.
Cercetătorii care au studiat recent comportamentul de vânatoare al
pisicii margay nu şi-au crezut ochilor când au văzut abilităţile şi
trucurile felinei. Dar băştinaşii, care cunoşteau bine acest „mare
şmecher” al lumii animale, nu erau deloc surprinşi. Mai mult,
triburile de amerindieni amazonieni i-au informat pe oamenii de
ştiinţă că pisicile margay sunt capabile să imite bine şi sunetele
altor animale precum găinuşele nezburătoare tinamou sau rozătoarele
agouti, alte prăzi favorite ale frumoasei, dar mortalei
margay…
Bien că nu este mare cât un leu şi nu se pricepe să imite vocea
omenească, precum legendara Crocotta…

Sursa foto: Wikipedia

Cele mai noi articole
Actorul american Granville Adams a murit. Boala cumplită de care suferea
Actorul american Granville Adams a murit. Boala cumplită de care suferea
Motivul pentru care Rusia interzice filmul Marvel „Eternals” pentru minori
Motivul pentru care Rusia interzice filmul Marvel „Eternals” pentru minori
Elon Musk a anunțat că Tesla își mută sediul din California. De ce a luat această decizie
Elon Musk a anunțat că Tesla își mută sediul din California. De ce a luat această decizie
O descoperire rescrie istoria băștinașilor din Sicilia Antică
O descoperire rescrie istoria băștinașilor din Sicilia Antică
Un material alcătuit în totalitate din electroni, creat de oamenii de știință. A fost teoretizat în urmă cu 90 de ani
Un material alcătuit în totalitate din electroni, creat de oamenii de știință. A fost teoretizat în urmă cu 90 de ani
HORUS, noul algoritm care poate dezvălui ce se ascunde în cele mai întunecate cratere ale Lunii
HORUS, noul algoritm care poate dezvălui ce se ascunde în cele mai întunecate cratere ale Lunii
România a cerut ajutor internațional pentru Tocilizumab și concentratoare de oxigen
România a cerut ajutor internațional pentru Tocilizumab și concentratoare de oxigen
Miliardarul Larry Connor, gata pentru aventura vieții: „Ne-am oferit voluntari pentru această misiune!”
Miliardarul Larry Connor, gata pentru aventura vieții: „Ne-am oferit voluntari pentru această misiune!”
Anunț emoționant din partea lui Göran K. Hansson, cea mai cunoscută figură a Premiilor Nobel din ultimii ani
Anunț emoționant din partea lui Göran K. Hansson, cea mai cunoscută figură a Premiilor Nobel din ultimii ani
Nu există dovezi pentru utilizarea Ivermectinei împotriva COVID-19: „Nu am găsit nici măcar un studiu care să arate că a prevenit decesele”
Nu există dovezi pentru utilizarea Ivermectinei împotriva COVID-19: „Nu am găsit nici măcar un studiu care să arate ...
Centru CIA pentru monitorizarea Chinei, „cea mai mare ameninţare geopolitică”
Centru CIA pentru monitorizarea Chinei, „cea mai mare ameninţare geopolitică”
Laureații Premiului Nobel pentru Științe Economice din 2021
Laureații Premiului Nobel pentru Științe Economice din 2021
Restaurantul în care apa plutește, atracția turiștilor din Thailanda. „Sunt norocoasă că turiştilor le place şi inundaţia”
Restaurantul în care apa plutește, atracția turiștilor din Thailanda. „Sunt norocoasă că turiştilor le place şi ...
Descoperire importantă la Templul lui Zeus din orașul antic Magnesia, în Turcia
Descoperire importantă la Templul lui Zeus din orașul antic Magnesia, în Turcia
Un nou reactor poate converti aerul marțian în combustibil pentru rachete. „Ca și cum am avea o benzinărie pe Marte”
Un nou reactor poate converti aerul marțian în combustibil pentru rachete. „Ca și cum am avea o benzinărie pe Marte”
De ce apare afecțiunea „degetele COVID” la persoanele infectate cu SARS-CoV-2. Specialiștii au aflat răspunsul
De ce apare afecțiunea „degetele COVID” la persoanele infectate cu SARS-CoV-2. Specialiștii au aflat răspunsul
Universul ascunde o abundență de molecule necesare apariției vieții. „Este promițător”
Universul ascunde o abundență de molecule necesare apariției vieții. „Este promițător”
Un copil din Ucraina, diagnosticat cu poliomielită. Boala a fost eradicată în Europa în 2002
Un copil din Ucraina, diagnosticat cu poliomielită. Boala a fost eradicată în Europa în 2002