Adevărul despre câini şi pisici: care dintre ei este mai inteligent?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La drept vorbind, există prea puţine studii care să sprijine ideea că pisicile sunt mai deştepte decât câinii sau invers. Un articol publicat recent adună câteva concluzii ale unor asemenea studii referitoare la capacităţile cognitive ale ambelor specii, arătând că nu e aşa de simplu de judecat „cine e mai deştept”.

O primă abordare ar fi avea în vedere mărimea creierului, raportată la masa corpului. La câini, creierul cântăreşte aproximativ 1,2% din masa corpului; la pisici, 0,9% din masa corporală.

• Copiii ar putea învăța să iubească legumele încă din uter
• Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?

Dar – înainte ca proprietarii de câinii să înceapă să jubileze  şi să strige „1-0 pentru noi!” – să ştiţi că asta nu dovedeşte nimic: unii oameni de ştiinţă sunt de părere că nu masa creierului este factorul-cheie al inteligenţei. Dacă ne uităm la numărul de neuroni din scoarţa cerebrală, pisicile „îi bat” pe câini: ele au aproximativ 300 milioane de neuroni, în vreme ce câinii au doar aproximativ 160 de milioane. În scoarţa cerebrală (cortexul cerebral) au loc procese majore, perceperea, prelucrarea informaţiei, rezolvarea problemelor, deci gradul de dezvoltare a acestei arii cerebrale ar putea da o indicaţie asupra capacităţilor cognitive – asupra gradului de inteligenţă, dacă vreţi. 

Şi totuşi, nici aceste diferenţe nu stabilesc care dintre cele două specii e mai inteligentă; inteligenţa este ceva extrem de complex, greu de definit şi de cuantificat, mai ales când vorbim despre alte specii decât omul. 

În ultimii ani, studiile asupra creierului animalelor şi asupra capacităţilor lor cognitive au luat avânt, dar acurateţea comparaţiilor între specii este împiedicată de faptul că există mult mai puţine studii pe pisici decât pe câini, poate pentru faptul că e mai greu de lucrat cu pisici decât cu câini, după cum pot atesta cercetătorii care s-au ocupat de asemenea studii. 

De exemplu, cercetări recente au arătat că, în ceea ce-i priveşte pe câini, aceştia posedă două importante capacităţi intelectuale: 

• sunt capabili de gândire abstractă, lucru dovedit de faptul că pot să sorteze diferite obiecte pe categorii
• au o aşa-numită teorie a minţii, cum denumesc psihologii capacitatea de a înţelege stările de spirit, intenţiile, sentimentele altora. Câinii pot înţelege, într-o anumită măsură, ce e în mintea oamenilor; ne arată asta nu numai poveştile înduioşătoare ale proprietarilor de câini despre cât de bine îi înţeleg prietenii lor patrupezi, ci şi studii ştiinţifice bazate pe analiza comportamentului şi vizualizarea funcţionării creierului.

În ultimii ani, diverse cercetări ştiinţifice au început să lumineze şi psihologia relaţiilor dintre pisică şi om: nu, pisicile nu ne ignoră, cum cred mulţi (ci doar reacţionează la prezenţa noastră într-un mod mai subtil, mai discret, nu atât de evident precum câinii); pisicile au şi ele diverse personalităţi; iar felul în care ne văd pisicile s-ar putea să nu fie acela pe care ni-l imaginăm noi.

Pisicile nu sunt nepăsătoare faţă de prezenţa noastră, dar nici ne văd aşa cum credem noi.    (Foto: Shutterstock.com)

Însă, oricum, studiile asupra pisicilor sunt mult mai puţine, iar asta ar putea explica, măcar în parte, de ce unii oameni văd pisicile ca pe nişte animale cam stranii, cu care e greu „să te  înţelegi”, mult mai puţin apropiate de om decât câinii, independente, ba chiar incapabile de ataşament. Dar adevărul e că ştim mult mai puţine lucruri despre pisici decât despre câini. Ştiinţific vorbind, abia acum începem să mai aflăm câte ceva.

Unul dintre aceste studii recente a arătat că şi pisicile, ca şi câinii, pot înţelege sensul unui gest uman – arătarea cu degetul a unui obiect; înţeleg, aşadar, că omul care arată spre un obiect se gândeşte la acel obiect, este interesat de el. Asta sugerează că şi pisicile ar poseda o teorie a minţii, măcar rudimentară.

Câinii înţeleg acest gest – arătarea cu degetul a unui obiect – ceea ce demonstrează că au o aşa-numită „teorie a minţii.”    (Foto: Shutterstock.com)

Un alt studiu, realizat în 2009, urmărea să determine dacă pisicile pot să distingă între cantităţi diferite de obiecte – o capacitate pe care peştii, de exemplu, o au. După multe dificultăţi, cercetătorii au ajuns la concluzia că pisicile pot fi învăţate să distingă cantităţi diferite, dar că această capacitate nu le este înnăscută, aşa cum este la multe alte animale. 

Pisicile pot fi învăţate să facă distincţii cantitative.     (Foto: Shutterstock.com)

Acelaşi studiu a mai produs un rezultat interesant, scoţând în evidenţă o deosebire majoră între câini şi pisici: atât câinii, cât şi pisicile pot rezolva unele sarcini simple pentru a obţine hrană, dar, dacă sarcina se dovedeşte imposibil de rezolvat, câinii „cer ajutor” – se uită spre oameni, solicitându-le astfel sprijinul -, în timp ce pisicile continuă să încerce singure.

Dovedeşte acest lucru o inteligenţă superioară din partea câinilor? Nu neapărat, spun specialiştii; mai degrabă ar fi vorba despre relaţia pe care fiecare dintre aceste specii o are cu specia umană. Câinii au fost domesticiţi acum aproximativ 30.000 de ani, cu cel puţin 20.000 de ani mai devreme decât pisicile, având aşadar în spate o lungă istorie evolutivă comună cu cea a omului. Această convieţuire îndelungată le-a conferit câinilor, cred oamenii de ştiinţă, abilităţi sociale mai bune în ceea ce priveşte înţelegerea cu noi. 

Multe milenii de convieţuire i-au apropiat pe câini de oameni: cele două specii pot comunica între ele într-o anumită măsură.    (Foto: Shutterstock.com)

De altfel, parcă spre a compensa numărul mic al studiilor  efectuate pe pisici şi părerea că ele sunt mai puţin adaptate decât câinii lumii create de om, în ultima vreme au tot apărut ştiri privind comportamente surprinzătoare (documentate prin filmări) ale unora dintre aceste feline: uimitoare pricepere de a deschide închizători a motanului Chamallow, maestrul evadărilor, un adevărat Houdini al lumii felinelor; temeritatea pisicii care alungă un câine ce atacase un copil… întâmplări ce arată că pisicile sunt capabile de mai mult decât credem noi, de comportamente complexe, adoptate ca răspuns la provocări specifice, create de mediul antropizat în care trăiesc. Cine ştie de ce ar mai fi fost capabile pisicile azi, dacă relaţia lor cu omul ar fi început la fel de devreme ca şi în cazul câinilor? Sau cine ştie ce vor mai fi în stare să facă mâţele şi câinii noştri peste alte 20.000 de ani?