Home » Știință » De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci?

De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci?

Publicat: 24.12.2014
85% din populaţia globului îşi foloseşte predominant mâna dreaptă: scrie cu dreapta, mănâncă tot cu ea, simte şi spune că mâna dreaptă e mai puternică şi mai îndemânatică decât cea stângă. De ce? Este unul dintre marile mistere ale corpului uman, iar cercetătorii încearcă de multă vreme să găsească o explicaţie.

O însuşire unică a omului

Unul dintre aspectele deosebite ale acestei trăsături – predominanţa amplă a utilizării mâinii drepte – este faptul că e prezentă la om în măsură mult mai mare decât la alte primate. La nicio altă specie de primate, nici măcar  la maimuţele antropoide cel mai apropiat înrudite cu omul, nu se întâlneşte o asemenea trăsătură, ceea ce sugerează că ea a apărut după desprinderea omului din trunchiul reprezentat de strămoşul comun al omului şi al acestor maimuţe. 

Dominanţa mâinii drepte a fost studiată şi de către arheologi şi paleontologi, la populaţii străvechi. S-a constatat că uzul predominant al mâinii drepte era prezent încă de la omul de Neanderthal încoace, unele dovezi sugerând existenţa sa la populaţii încă şi mai vechi, arată Natalie Uomini de la University of Liverpool, Marea Britanie, într-un articol ştiinţific pe acestă temă. Conform afirmaţiilor ei, până în prezent nu există dovezi că ar fi existat vreodată o populaţie umană în care să fi predominat stângacii. 

Cei mai mulţi dintre noi au o preferinţă clară pentru utilizarea unei dintre mâini – dreapta ori stânga -, dar există şi alte posibilităţi; de aceea, unii oameni de ştiinţă împart oamenii, din acest punct de vedere, în mai multe categorii: 

  • stângaci
  • dreptaci
  • ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate. Ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat, prin exersare susţinută, să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi sau obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazuri tipice: copiii stângaci cărora Ii se pretinde să înveţe – şi ei învaţă – să scrie cu mâna dreaptă).
  • un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.

Simetrici, dar nu perfect simetrici

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate (lateralizare) – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, dar tendinţa se manifestă şi în alte aspecte: utilizarea unui anumit picior pentru unele activităţi ce presupun folosirea „nesimetrică” a picioarelor (cum ar fi mersul pe trotinetă), folosirea cu precădere a informaţiilor de la unul dintre cei doi ochi  şi chiar utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

De altfel, chiar lateralitatea manifestată la nivelul membrelor începe, de obicei, în creier, afirmă autorul unui articol pe această temă publicat recent pe site-ul BBC.

Anumite activităţi sunt guvernate de centri situaţi în emisfera dreaptă a creierului; altele sunt controlate de emisfera cerebrală stângă.

Însă lucrurile sunt un pic mai complicate, căci acest control este „încrucişat”: fibrele unor nervi ce inervează diferitele regiuni ale corpului se încrucişează înainte de a ajunge la centrii nervoşi care le corespund în creier, ceea ce înseamnă că anumite activităţi asociate cu organe din partea dreaptă a corpului (ochi, mână, picior etc.) sunt controlate de centri nervoşi din emisfera stângă a creierului şi vice versa. (De aceea, în cazul unui accident vascular cerebral survenit în emisfera dreaptă a creierului, este paralizată partea stângă a corpului.)

De ce această „diviziune neurologică a muncii”? Unii savanţi sunt de părere că ea sporeşte eficienţa creierului, de vreme ce astfel ambele emisfere pot realiza, concomitent, operaţii diferite. Partea stângă a creierului, de pildă, s-ar fi putut ocupa de procesarea informaţiilor legate de activităţile de rutină – precum căutarea hranei -, lăsând emisfera dreaptă liberă să detecteze schimbările rapide din mediu şi să reacţioneze la ele – de pildă, situaţiile în care apărea un prădător.  

Această „diviziune a muncii” la nivelul creierului există, cred unii oameni de ştiinţă, de cel puţin o jumătate de milion de ani; modelul este foarte răspândit în lumea vertebratelor şi poate fi observat la diferite specii de peşti, broaşte şi păsări: e mai probabil ca acestea să atace prăzile pe care le văd cu ochiul drept. 

Pornind de aici, se poate formula o ipoteză: atunci când strămoşii omului au trecut la mersul biped şi mâinile lor au devenit libere să se ocupe de diferite activităţi nelegate de mers, s-ar putea ca ei să fi avut deja o predispoziţie spre utilizarea diferenţiată a mâinilor. 

Încercând să confirme această ipoteză, specialistul în ştiinţe cognitive Stephanie Braccini şi colegii ei, autori ai unui studiu publicat în Journal of Human Evolution, au studiat folosirea mâinilor la cimpanzei, maimuţe care, după cum ştim, stau şi se deplasează atât biped, cât şi „în patru labe”. Au constatat că, atunci când cimpanzeii stăteau pe toate cele 4 membre, nu manifestau nicio preferinţă marcată pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi; doar atunci când se ridicau în două picioare, apărea o manifestare a lateralităţii în folosirea mâinilor (deşi, spre deosebire de oameni, care sunt în proporţie de peste trei sferturi dreptaci, în cazul cimpanzeilor studiaţi era la fel de probabil ca aceştia să fie stângaci ori dreptaci.) 

Deci, bipedalismul ar fi avut un rol în apariţia utilizării preferenţiale a uneia dintre mâini, dar asta nu ne lămureşte de ce, totuşi, la specia umană mâna dreaptă este dominantă în proporţie covârşitoare. Trebuie să mai fi existat un element care să fi condus spre această evoluţie. Care a fost acela?

 

CÂND şi DE CE?

Poate ar trebui, mai întâi, să ne întrebăm, când s-a întâmplat asta – când a apărut, la strămoşii omului, această dominanţă marcată a mâinii drepte?

Uneltele făurite de ei spun câte ceva despre asta, căci forma lor indică, într-o măsură, cu ce mână au fost cioplite. Şi iată ce spun despre asta uneltele lucrate de oamenii primitivi (alături de alte dovezi fosile) în diferite perioade:

  • acum peste 2 milioane de ani: există prea puţine dovezi că populaţia care făcuse uneltele era predominat dreptace 
  • acum aproximativ 1,5 milioane de ani: unelte de piatră descoperite în Kenya, lucrate de două specii de hominine străvechi  – Homo habilis şi Homo erectus – sugerează într-adevăr că oamenii care le-au făcut erau, majoritatea, dreptaci. 
  • acum 600.000 de ani, cam pe când a apărut specia Homo heidelbergensis, populaţia respectivă era, în mod clar, predominat dreptace. Studiind dinţii fosili de Homo heidelbergensis, cercetătorii au ajuns la concluzia că uzura lor indică faptul că, de obicei, hrana era dusă la gură cu mâna dreaptă. 

Aşadar, ştim CÂND, dar nu ştim DE CE. Totuşi, o ipoteză avem: ar putea fi vorba despre dezvoltarea limbajului. Surprinzător? Iată despre ce ar fi vorba.

Aşa cum majoritatea oamenilor sunt dreptaci (trăsătură controlată, cum am arătat mai sus, de emisfera stângă a creierului), majoritatea oamenilor procesează operaţiile legate de limbaj tot în emisfera stângă. Iar această „lateralizare a limbajului”, cu predominanţa emisferei stângi, este chiar mai marcată decât preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte. Această observaţie sugerează că preferinţa pentru folosirea mâinii drepte ar putea fi un simplu „efect secundar” al evoluţiei emisferei stângi: pe măsură ce aceasta s-a dezvoltat, în asociere cu dezvoltarea tot mai complexă a limbajului, s-au intensificat şi alte funcţii ale ei, printre care folosirea mâinii drepte. Este aşa-numita „ipoteză Homo loquens” (a „omului vorbitor”).

În rezultat, ea spune că lateralizarea, în general, a fost determinată de evoluţia posturii verticale, bipede, în vreme ce preferinţa specifică pentru mâna dreaptă a fost generată, ceva mai târziu, de evoluţia limbajului.

Asfel, dominanţa mâinii drepte la specia umană ar fi un simplu „subprodus”, întâmplător, al modului în care ne este structurat creierul. După cum remarcă autorului articolului citat, demonstrarea riguroasă a acestei ipoteze este practic imposibilă, de vreme ce nu putem realiza teste neurologice asupra strămoşilor noştri de mult dispăruţi. E posibil să nu aflăm niciodată adevărul, să nu cunoaştem vreodată lanţul de evenimente evolutive care a dus specia umană spre această caracteristică unică a sa – dominanţa mâinii drepte, guvernată de emisfera stângă a creierului. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Domeniul viticol francez, lovit de criză. Viticultorii amenință cu părăsirea afacerii
Domeniul viticol francez, lovit de criză. Viticultorii amenință cu părăsirea afacerii
Femeile din România amână până în ultimul ceas mersul la psiholog, arată un sondaj
Femeile din România amână până în ultimul ceas mersul la psiholog, arată un sondaj
40 de Amante, 1 Geniu: cum un cercetător pasionat a expus viața sexuală explozivă a lui Alexandre Dumas
40 de Amante, 1 Geniu: cum un cercetător pasionat a expus viața sexuală explozivă a lui Alexandre Dumas
Descoperire rară pe o insulă care pe vremea vikingilor era un mare centru comercial
Descoperire rară pe o insulă care pe vremea vikingilor era un mare centru comercial
Saroo Brierley, bărbatul care și-a găsit familia pierdută, după 25 de ani, cu ajutorul Google Earth
Saroo Brierley, bărbatul care și-a găsit familia pierdută, după 25 de ani, cu ajutorul Google Earth
În urmă cu 34 de milioane de ani, iguanele au pornit într-o călătorie de peste 8.000 de kilometri
În urmă cu 34 de milioane de ani, iguanele au pornit într-o călătorie de peste 8.000 de kilometri
Arheologii au făcut o descoperire importantă de os de mamut în Austria
Arheologii au făcut o descoperire importantă de os de mamut în Austria
Blanche Monnier, tânăra aristocrată închisă timp de 25 de ani de propria mamă pentru o iubire interzisă
Blanche Monnier, tânăra aristocrată închisă timp de 25 de ani de propria mamă pentru o iubire interzisă
Allan Menzies, ucigașul care a vrut să devină vampir. Obsedat de fantasme: Cum un film de groază l-a transformat într-un criminal sângeros
Allan Menzies, ucigașul care a vrut să devină vampir. Obsedat de fantasme: Cum un film de groază l-a transformat într-un ...
Populația Pământului, calculată greșit. Câți oameni ar exista de fapt în lume?
Populația Pământului, calculată greșit. Câți oameni ar exista de fapt în lume?
Mormântul unui faraon necunoscut, descoperit în necropola Muntelui Anubis
Mormântul unui faraon necunoscut, descoperit în necropola Muntelui Anubis
O explozie din Marele Nor al lui Magellan a fost de 100 de ori mai luminoasă decât Soarele
O explozie din Marele Nor al lui Magellan a fost de 100 de ori mai luminoasă decât Soarele
Cum încearcă Belgia să descurajeze migranții să vină în țară?
Cum încearcă Belgia să descurajeze migranții să vină în țară?
Boeing, dată în judecată de familia unui angajat care s-a sinucis
Boeing, dată în judecată de familia unui angajat care s-a sinucis
Lipidele din pielea nou-născuților pot prezice riscul de eczemă
Lipidele din pielea nou-născuților pot prezice riscul de eczemă
Au trecut 24 ani de când MIR, stația spațială a ruşilor, s-a prăbuşit în flăcări în ocean
Au trecut 24 ani de când MIR, stația spațială a ruşilor, s-a prăbuşit în flăcări în ocean
Google declară război jurnalismului și transmite că valoarea știrilor este „supraestimată”
Google declară război jurnalismului și transmite că valoarea știrilor este „supraestimată”
Prima femeie aleasă președinte al Comitetului Internațional Olimpic
Prima femeie aleasă președinte al Comitetului Internațional Olimpic