Home » Știință » Super-bateriile care vor revoluţiona tehnologia. Automobilele electrice vor avea autonomie precum cele pe benzină, iar smartphone-urile le vom încărca foarte rar

Super-bateriile care vor revoluţiona tehnologia. Automobilele electrice vor avea autonomie precum cele pe benzină, iar smartphone-urile le vom încărca foarte rar

Publicat: 31.10.2015
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit o tehnică prin care ar putea creşte substanţial fiabilitatea bateriilor litiu-aer. Cu ajutorul acestora, maşinile electrice ar putea avea o autonomie echivalentă cu cea a autoturismelor pe benzină.

După ani de cercetări, savanţii din Marea Britanie au găsit modalitatea prin care această super-baterie să aibă o putere de 10 ori mai mare decât bateriile actuale litiu-ion, potrivit unui studiu publicat joi în revista americană ”Science”.

În această etapă de dezvoltare în laborator, super-bateria poate să fie reîncărcată de mai mult de două mii de ori. Totodată, ar permite maşinilor electrice să circule cu peste 600 de km până la următoarea încărcare, fiind comparabile astfel cu cele pe benzină. În prezent, puţine automobile electrice pot circula cu mai mult de 150 de kilometri fără să aibă nevoie de o reîncărcare a bateriei.

Principiul chimic din spatele bateriilor litiu-aer este unul simplu. Electricitatea este produsă la contactul litiului cu oxigenul. În mod normal, reacţia dă naştere peroxidului de litiu, însă, cercetătorii de la Cambridge au ajustat-o astfel încât peroxidul să fie convertit în hidroxid de litiu, mult mai uşor de controlat. Totodată, au adăugat în amestecul chimic producător de energie şi iodură de litiu, iar electrodul bateriei a fost realizat din grafen, o formă de carbon descoperită în urmă cu doar 12 ani la universitatea din Manchester.

Grafenul este considerat cel mai subţire material descoperit vreodată, putând fi tras în foi bidimensionale, de grosimea unui atom. Inventatorii lui au fost recompensaţi cu premiul Nobel.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge afirmă că aceste baterii cântăresc o cincime din greutatea celor care sunt actualmente pe piaţă, iar preţul lor ar fi de cinci ori mai mic.

Până la comercializarea lor va mai dura cel puţin 10 ani, pentru că savanţii trebuie să rezolve problemele de eficienţă, de performanţă, de reacţie chimică, de potenţial de siguranţă şi de limitare la consumul de oxigen pur, mai degrabă decât de aer obişnuit.

„Am reuşit un progres semnificativ pentru această tehnologie, care ar putea deschide un ansamblu de noi domenii de cercetare”, a afirmat profesorul Clare Grey de la departamentul de chimie al Universităţii Cambridge, autorul principal al acestei lucrări.

După dezvoltarea lor, aceste baterii nu vor fi importante doar pentru automobilele electrice, ci şi pentru smartphone-uri, tablete, laptopuri, precum şi pentru încălzirea locuinţei cu baterii casnice.

Surse: Financial Times, AFP, Reuters

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rusia nu are niciun motiv „să amenințe” țările europene, susține Vladimir Putin
Rusia nu are niciun motiv „să amenințe” țările europene, susține Vladimir Putin
Vladimir Putin nu va renunța „niciodată” la ocuparea Ucrainei, avertizează Volodimir Zelenski
Vladimir Putin nu va renunța „niciodată” la ocuparea Ucrainei, avertizează Volodimir Zelenski
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Fizicienii au bombardat un material cuantic cu lasere, apoi au urmărit cum acesta se reconstruiește singur
Fizicienii au bombardat un material cuantic cu lasere, apoi au urmărit cum acesta se reconstruiește singur
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China