OTRĂVURILE care au provocat intoxicaţie şi arsuri nemaiîntâlnite, la răniţii din Colectiv – VIDEO

Universitatea Politehnica a făcut o evaluare a compoziţiei gazului rezultat din arderea materialului de antifonare din incinta clubului Colectiv, ce a relevat „o combinaţie de otrăvuri cum greu şi-ar fi imaginat cineva că există”, a declarat  şeful Clinii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.

Gazele emanate la momentul incendiului au fost, în ordinea concentraţiei, monoxid şi dioxid de carbon, acidul cianhidric, monoxidul şi dioxidul de azot, acidul clorhidric, toluenul şi xilenul.

• Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
• Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu

Astfel, chiar dacă iniţial au plecat pe picioare de la club, răniţii au avut apoi o stare de rău.

Totodată, cei spitalizaţi au o evoluţie imprevizibilă, nemaiîntâlnită, şi în cazurile în care arsurile nu sunt foarte extinse, potrivit medicului.

Managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu, a spus că nu a mai văzut arsuri ca la victimele incendiului din Colectiv, deşi a tratat de-a lungul activităţii 20.000 de arsuri, inclusiv pe ale bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti.

„Este ceva ce nu pot să înţeleg, (…) este o grea încercare la care sistemul românesc medical va face faţă”, a adăugat Dan Enescu.

Anterior analizei efectuate de cercetători de la Universitatea Politehnica, doi biochimişti au afirmat că oamenii care au murit vineri seara în clubul Colectiv, în urma unui incendiu izbucnit după folosirea unor artificii care au aprins buretele antifonic inflamabil, au fost practic gazaţi cu acid cianhidric. Vezi aici mai multe detalii!

Pereţii şi tavanul clubului Colectiv erau îmbrăcaţi cu un burete antifonat care nu era însă ignifug. ” Este ignifugat grad F, adică poate să stea la căldură – motoare, calorifere, nu să îi dai foc”, a afirmat reprezentantul firmei care a făcut antifonarea clubului Colectiv. Vezi aici demonstraţie video – cum arde un burete care nu este ignifug şi unul care este.

Totodată, pe tavanul clubului se afla un gard din şipci de brad, vopsit cu lavabilă, care, de asemenea, nu era ignifug.

Descoperă vă prezintă mai jos cât de toxice sunt pentru organismul uman aceste substanţe care s-au aflat în buretele inflamabil şi în şipcile de brad şi care au fost degajate în încăpere odată cu izbucnirea incendiului:

Dintre toate intoxicaţiile întâlnite în practica medico-legală, intoxicaţiile cu monoxid de carbon ocupă locul doi după intoxicaţiile cu pesticide.

Monoxidul de carbon rezultă prin arderea incompletă a combustibililor (gaz, combustibili lichizi, cărbune, lemn) folosiţi în locuinţe – în instalaţii de încălzire, sobe, cuptoare prost întreţinute şi fără un sistem de ventilaţie corespunzătoare –, în motoarele maşinilor, dar şi în industrie (cuptoare, furnale, mine).

Monoxidul de carbon este un gaz incolor şi inodor, greu de detectat. Simptomele produse sunt în mare parte nespecifice, astfel că uneori măsurile terapeutice sunt instituite tardiv. Monoxidul de carbon acţionează în principal înlocuind oxigenul în timpul transportului în sânge, ceea ce face ca ţesuturile să fie private de acest element indispensabil. El mai are şi un efect toxic direct, în special pe celula nervoasă.

Monoxidul de carbon are o mare afinitate pentru hemoglobină, pătrunzând prin plămâni în sânge, moleculele acestuia intră într-o legătură foarte stabilă, blocând funcţia de transport a sângelui. Se formează carboxihemoglobina, fiind imposibilă cuplarea şi transportarea oxigenului. Dacă pătrunderea monoxidului de carbon nu este stopată, se formează o cantitate de carboxihemoglobină care perturbă transportul normal de oxigen, determinând sărăcirea ţesuturilor în oxigen. După blocarea unei jumătăţi din cantitatea totală de hemoglobină, în lipsa ajutorului calificat, survine decesul.

Cu cât mai mare este concentraţia monoxidului de carbon în aer, cu atât mai repede creşte concentraţia carboxihemoglobinei în   sânge.

Acidul cianhidric este un lichid incolor, cu miros specific de migdale amare, volatil. Cianurile (cianura de sodiu, cianura de potasiu, cianura de calciu, glicozizii   cianogenetici, fericianura de potasiu) sunt substanţe cristaline, albe, solubile în apă. Glicozizii cianogenetici fac parte din conţinutul unor sâmburi de fructe (cireşe, prune, caise, vişine), a căror consum excesiv poate determina apariţia unor intoxicaţii alimentare. Cianurile pătrund în organism prin ingestie, dar există şi posibilitatea inhalării vaporilor sau pătrunderii prin piele.

Dozele letale sunt apreciate la 0,05 g pentru acidul cianhidric, iar pentru cianuri alcaline 0,1-0,2 g. Citeşte continuarea în ”Inoxicaţia cu acid cianhidric şi derivaţii săi este letală”.

Monoxidul de azot este un gaz incolor. În aer, pentru că este un radical liber, monoxidul de azot se transformă în dioxid de azot – o noxă. Gazul are o acţiune iritantă asupra mucoasei respiratorie, fiind cancerigen, iar toxicitatea gazului se manifestă prin formare methemoglobinei care este incapabilă de a mai realiza schimbul de gaze la nivel pulmonar.

Acidul clorhidric este o soluţie apoasă a hidrogenului clorurat (HCl). Soluţia este un acid anorganic tare făcând parte din grupa acizilor minerali. Acidul clorhidric se foloseşte în industrie sub formă gazoasă sau lichidă. Pentru ambele forme este caracteristic mirosul specific, înţepător. Este mai puţin toxic decât acidul sulfuric şi acidul azotic. Doza letală este de 10-15 g acid concentrat (35-37%). Evoluţia intoxicaţiei şi aspectul leziunilor la autopsie sunt asemănătoare acţiunii acidului azotic.

Toluenul este un lichid incolor, cu miros asemanător benzenului. Calea de pătrundere este în special respiratorie. Se biotransformă în proporţie de 80% în ficat. Acţiunea toxică hematologică este asemănătoare cu cea a benzenului, însă de o intensitate mai mică.

Mediafax Foto: Andreea Tănase

Xilenul este o hidrocarbură lichidă care se găseşte în gudronul de huilă sau în unele fracţiuni de ţiţei şi care se foloseşte ca solvent în industria lacurilor, a coloranţilor, a cauciucului etc.

Medicina a raportat că xilenul în concentraţii mici nu pune în pericol sănătatea umană, dar în doze mari cauzează probleme grave în sistemul circulator, mucoasă, provoacă boli de plămâni şi de piele.  

Oamenii de ştiinţă estimează că xilenul, după gradul de pericol pentru organismul uman, este în clasa a treia. La concentraţii foarte mari în aer, acest material cauzează o dependenţă. Apoi se produce un efect advers şi ireparabil asupra sistemului nervos care provoacă iritarea pielii umane şi membranei mucoase a ochilor sănătoşi. După structură, proprietăţi, compoziţie şi concentraţie, xilenul aparţine clasei substanţelor explozive. Acest material se aprinde la o temperatură de 450 grade. Cel mai mare pericol este că, odată aprins, xilenul poate fi stins doar cu ajutorul unei spume chimice special pregătite.