Ura este la fel de veche ca oamenii. Cum se manifestă senzaţia urii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cuvântul ,,ură” este definit, în general, ca fiind acea senzaţie de ostilitate pe care o avem împotriva unei persoane, a unui grup, a unei activităţi etc. Termenul este asociat cu o gamă largă de situaţii, de la copiii care urăsc legumele, până la conducătorii care îşi urăsc adversarii. 

Primul gânditor care a descris natura urii a fost Aristotel, în secolul IV î.Hr. El denumea această senzaţie ,,misos” şi a definit-o ca fiind repulsia pe care cineva o are faţă de o persoană. Această senzaţie, spune filosoful grec, are la bază percepţia negativă asupra naturii respectivei persoane şi poate fi atât de intensă încât cel care o percepe îi poate face rău inamicului său. 

În anul 2008, cercetătorii de la University College London au realizat un studiu cu scopul de afla regiunea din creier în care se produce senzaţia de ură. După ce au analizat 17 subiecţi care manifestau acest comportament, specialiştii au constatat că manifestarea îşi are originile în putamen şi cortexul insular, două zone cerebrale care se activează de asemenea în momentul în care simţim dragoste pentru cineva. Ambele regiuni ale creierului au început să se dezvolte acum 150.000 de ani, în momentul apariţiei lui Homo Sapiens. 

Sentimentul urii apare descris în numeroase texte antice, de la Cartea Genezei până la Vedele hinduse. Deşi majoritatea cărţilor sfinte apărute în Antichitate condamnă această atitudine şi cer pedepsirea ei sub diverse forme, evenimentele istorice par să demonstreze contrariul. De exemplu, Nicolo Barbaro, medicul veneţian care a asistat la cucerirea Constantinopolului din anul 1453, menţionează că ,,orice persoană pe care turcii o găseau, o treceau prin sabie, fie acea persoană femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân, de orice condiţie socială”. 

Dacă în cazul indivizilor s-a dovedit că senzaţia urii îşi are originile la nivelul creierului, când vine vorba de grupuri de persoane, totul depinde de modul în care acestea sunt stârnite să manifeste un astfel de sentiment. În acest sens, în anii 1930, sociologul german Martin Oppenheimer susţinea că ura poate fi răspândită în mijlocul grupurilor prin identificarea şi exploatarea frustrării, insecurităţii şi fricii fiecărui individ de a pierde ceea ce doreşte sau are nevoie. 

În unele situaţii, oamenii care experimentează senzaţia de ură se manifestă în mod violent, însă poate fi considerată această atitudine ca fiind o boală mintală? Unii oameni de ştiinţă spun că sentimentul se datorează mai degrabă unor boli precum herpesul sau o formă rară de cancer. Alţi cercetători (cum a fost, de exemplu, Sigmund Freud) susţin că ura este doar un mecanism natural de apărare, iar unii specialişti (precum psihiatrul Kurt R. Eissler) sunt de părere că senzaţia nu este neapărat una destructivă, deoarece poate fi folosită în scopuri nobile, cum este, de exemplu, cel al destituirii unui conducător tiranic. 

Sursa: howstuffworks.com

Vă mai recomandăm şi: „Tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte şi-a găsit explicaţia ştiinţifică

                                              Ce se întâmplă în creierele noastre când ne îndrăgostim? (VIDEO)   

                                              Atenţie! Furia ne face mai lacomi