Omenirea ar trebui să adopte un singur fus orar, universal. Cercetătorii avertizează că schimbarea orei poate provoca probleme grave de sănătate

07 11. 2017, 19:00

Corpul uman nu ştie exact ce oră sau zi este. Organismul este condus de către un ceas biologic sau circadian intern care este afectat de prezenţa sau absenţa luminii solare. Science Alert notează că atunci când apare lumina solară, corpul primeşte o doză de hormoni care provoacă trezirea acestuia, atunci când se întunecă, organismul produce hormoni care îl calmează. 

Atunci când ignorăm acest mecanism de bază şi ne forţăm corpul să funcţioneze conform orei locale, ne riscăm starea de sănătate, prezintă cercetătorii într-un nou studiu. 

”Există dovezi ale faptului că studenţii care trebuie să meargă la şcoală la 07:30  au o capacitate mult mai redusă decât cei care încep cursurile la 8:30, acest lucru fiind produs din cauza faptului că cei dintâi luptă cu ritmul lor circadian,” afirmă Gari Clifford, expert în afecţiuni ale somnului din cadrul Universităţii Emory din SUA. 

”Aşadar, decât să-i forţăm pe toţi să se trezească mai devreme, ar fi mult mai benefic ca toate persoanele să se trezească mai târziu,” adaugă el. 

În cadrul unui studiu prezentat în 2015, s-a descoperit că persoanele cu o stare de sănătate precară tind să întâmpine mai multe dificultăţi atunci când realizează tranziţia către lumina zilei. 

Fusul orar din diferite zone ale globului a fost implementat iniţial în cadrul Conferinţei Meridianelor din 1883. „Ţările au fost de acord să fie stabilit un timp local de 24 de ore, fiecare cu o lăţime de 15 grade, în funcţie de Meridianul Greenwich din Londra.” a declarat Vassileva.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

ORA DE IARNĂ 2017. Când trecem şi de ce cea mai lungă zi din an aduce ceva periculos
 
De ce sunt resimţite mai puternic diferenţele de fus orar atunci când zburăm dinspre vest spre est? Oamenii de ştiinţă ne oferă răspunsul
 
Cum scăpăm de „jet lag” – decalajul de fus orar? Cele mai noi recomandări ale cercetătorilor
 
De ce suferă oamenii de „jet lag”? Cercetătorii au descoperit de ce ne adaptăm greu la alt fus orar