Home » Știință » PREMIERĂ: ADN-ul microbilor a fost secvenţiat pentru prima dată în spaţiu

PREMIERĂ: ADN-ul microbilor a fost secvenţiat pentru prima dată în spaţiu

PREMIERĂ: ADN-ul microbilor a fost secvenţiat pentru prima dată în spaţiu
Publicat: 09.01.2018
Astronauţii din cadrul NASA au reuşit cu succes să secvenţieze ADN-ul microbilor prezenţi pe Staţia Spaţială internaţională. Este pentru prima oară când secvenţierea şi identificarea microbilor necunoscuţi a fost realizată în spaţiu.

Membrii de la bordul ISS au descoperit că organismele misterioase sunt doi microbi asociaţi florei umane. Conform TechTimes, anterior, microbii erau trimişi pe Pământ pentru analize. 

Secvenţierea marchează o evoluţie a modului în care sunt diagnosticate bolile astronauţilor, cât şi baza căutării vieţii extraterestre. Specialiştii de la sol au verificat ulterior rezultatele şi au ajuns la concluzia că experimentul a fost realizat cu succes pe ISS. 

În iulie 201, Kate Rubins, membră a echipajului, a fost prima persoană care a realizat prima secvenţiere a ADN-ului în spaţiu. Însă experimentul recent a reprezentat o premieră deoarece au fost transferate celule pentru observaţie şi au fost identificaţi microbi necunoscuţi în spaţiu. Experimentul actual a fost condus de Peggy Whitson cu ajutorul microbiologului Sarah Wallace. ”Imadiat am observat apariţia microorganismelor şi erau exact aceleaşi pe care le regăsim mereu pe staţia spaţială. Confirmarea a sosit însă după evaluarea rezultatelor de pe Pământ,” a declarat Wallace. 

După ce probele lui Whitson au ajuns pe Pământ, în septembrie 2017, a fost efectuat din nou experimentul, iar acesta a dovedit că rezultatele erau corecte. Una dintre cele trei colonii de pe ISS era Staphylococcus capitis, iar celelalte două erau Staphylococcus hominis. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Faraonii din laborator. Cum au pus Merneith și Tapputi bazele chimiei cu mii de ani înaintea laboratoarelor moderne
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un satelit NASA a luat prin surprindere astronomii cu o nouă descoperire
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
Un crab a supraviețuit într-o sticlă de plastic pe mare timp de două luni
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat de ea abia după trei sute de ani
A studiat omizile cu o lupă, a traversat Atlanticul pe cont propriu și a rescris ce știam despre insecte. Lumea a aflat ...
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
De ce avem tendința să facem tot mai multe atunci când ne simțim copleșiți?
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Este zahărul toxic? Ce spun specialiștii despre unul dintre cele mai răspândite mituri din nutriție
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
Mit sau realitate? Ce spun studiile despre vitamina C și răceală
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
În ce moment devine conștient un făt în curs de dezvoltare? S-ar putea să fim aproape de un răspuns!
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia