Home » Știință » Un implant robotic ar putea trata o afecţiune congenitală gravă a copiilor

Un implant robotic ar putea trata o afecţiune congenitală gravă a copiilor

Un implant robotic ar putea trata o afecţiune congenitală gravă a copiilor
Publicat: 22.01.2018
Un studiu realizat pe porci indică faptul că implanturile robotice pot ajuta la dezvoltarea ţesuturilor.

Atunci când este implantat, un robot poate ajuta la dezvoltarea ţesuturilor prin mişcările pe care le realizează, informează Futurism. Noul dispozitiv ar putea revoluţiona modul în care medicii tratează atrezia esofagiană, o afecţiune congenitală în care o parte a esofagului lipseşte. 

Dispozitivul a fost dezvoltat de specialiştii din cadrul Spitalului pentru Copii din Boston şi a fost testat până în prezent doar pe porci, dar în viitor ar putea deveni o practică medicală obişnuită. În cadrul studiului, specialiştii au implantat tubul în porci vii şi au mărit treptat organul tubular, precum esofagul, în timp ce animalele erau active. Porcii nu au prezentat niciun disconfort şi au putut mânca, în timp ce esofagul s-a mărit în proporţie de 77%.

De asemenea, mutiplicarea celulară a reprezentat un alt rezultat al tehnicii: ”Nu am mărit esofagul, ci acest lucru a avut loc prin creşterea celulară,” a declarat Pierre Dupont, principalul autor al studiului. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tot mai puțini americani au încredere în președintele Donald Trump. Ce arată un nou sondaj?
Tot mai puțini americani au încredere în președintele Donald Trump. Ce arată un nou sondaj?
Europa trece pe cărbune, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze
Europa trece pe cărbune, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze
În urmă cu 206 de ani s-a născut Alexandru Ioan Cuza. Conspiraţia din spatele abdicării sale
În urmă cu 206 de ani s-a născut Alexandru Ioan Cuza. Conspiraţia din spatele abdicării sale
Unul dintre cei mai mari exportatori de gaze naturale lichefiate din lume ar putea reduce livrările
Unul dintre cei mai mari exportatori de gaze naturale lichefiate din lume ar putea reduce livrările
O dietă populară și foarte simplă reduce enorm riscul de demență
O dietă populară și foarte simplă reduce enorm riscul de demență
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru al nouălea an la rând. Ce altceva mai dezvăluie Raportul Mondial privind Fericirea?
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru al nouălea an la rând. Ce altceva mai dezvăluie Raportul Mondial ...
Un expert recomandă: de ce este bine să evitați sudul insulei Tenerife?
Un expert recomandă: de ce este bine să evitați sudul insulei Tenerife?
Cercetătorii au descoperit că dinozaurii nu cloceau ouăle la fel ca păsările din zilele noastre
Cercetătorii au descoperit că dinozaurii nu cloceau ouăle la fel ca păsările din zilele noastre
Un crater masiv ar putea ascunde, de fapt, inima unei planete pierdute
Un crater masiv ar putea ascunde, de fapt, inima unei planete pierdute
Cactușii sunt „mașinării” de evoluție rapidă, arată un nou studiu
Cactușii sunt „mașinării” de evoluție rapidă, arată un nou studiu
Cea mai veche înregistrare a cântecului unei balene, găsită pe un disc pierdut din 1949
Cea mai veche înregistrare a cântecului unei balene, găsită pe un disc pierdut din 1949
Alimentele ultraprocesate, asociate cu probleme cardiace grave
Alimentele ultraprocesate, asociate cu probleme cardiace grave
Cercetătorii au descoperit cum să refolosim cojile de alune
Cercetătorii au descoperit cum să refolosim cojile de alune
De ce unii oameni încă mai cred că extratereștrii au ajutat civilizațiile antice?
De ce unii oameni încă mai cred că extratereștrii au ajutat civilizațiile antice?
Fizicianul care a doborât recorduri mondiale în turneele anterioare revine în România: Brian Cox aduce „Emergence” la Sala Palatului – 22 septembrie 2026
Fizicianul care a doborât recorduri mondiale în turneele anterioare revine în România: Brian Cox aduce „Emergence” ...
Un obicei simplu și ieftin poate proteja creierul de declinul legat de vârstă
Un obicei simplu și ieftin poate proteja creierul de declinul legat de vârstă
Florin Ciuleanu (IGPR) vine la „Podcast cu Prioritate” #94 by ProMotor. Despre radarele fixe din e-SIGUR, cum poți reclama un șofer agresiv, legislație rutieră și siguranță în trafic
Florin Ciuleanu (IGPR) vine la „Podcast cu Prioritate” #94 by ProMotor. Despre radarele fixe din e-SIGUR, cum poți reclama ...
Test de cultură generală. De ce lumina atrage insectele noaptea?
Test de cultură generală. De ce lumina atrage insectele noaptea?