Home » Știință » Fenomenul straniu observat pe exoplaneta cu cele mai mari temperaturi

Fenomenul straniu observat pe exoplaneta cu cele mai mari temperaturi

Publicat: 18.07.2018
Exoplaneta cu cele mai mari temperaturi a fost descoperită de specialiştii din cadrul Institutului Max Planck. În timp ce planeta realizează orbita în jurul stelei gazdă ce are temperaturi de două ori mai ridicate decât cele ale Soarelui, atmosfera sa compusă din hidrogen gazos se evaporă rapid.

Cercetătorii Fei Yan şi Thomas Henning afirmă că atmosfera planetei KELT-9b ajunge la temperaturi extreme din cauza stelei gazdă, KELT-9. Conform Tech Times, în 2017 o echipă de cercetători din Universitatea de stat din Ohio au descoperit exoplaneta prin intermediul telescopului Kilodegree Extremely, aflat la observatorul Sonoita din Arizona. 

KELT-9b a fost descoperită prin intermediul metodei de tranzit ce analizează fluctuaţiile luminii stelelor. Exoplaneta se află în direcţia constelaţiei Cygnus, la 650 de ani lumină de Pământ. 

KELT-9b, un Jupiter mai încins

Sursa-NASA/JPL

Planeta, de trei ori mai grea decât Jupiter şi aproape de două ori mai mare, are o orbită extrem de scurtă în jurul stelei gazdă ce are temperaturi de 9.704 grade Celsius. Este aproape de două ori temperatura Soarelui, care ajunge la 5.482 de grade Celsius. Planeta se află în proximitatea stelei, iar o orbită completă este realizată în 15 zile. Este de 10 ori mai rapidă decât cea a lui Mercur. 

Din cauza apropierii faţă de stea, pe o parte a planetei KELT-9b este mereu zi. Aici, temperaturile ajung la 4.315 grade Celsius. „Această planetă îmi aminteşte de mitul lui Icar care s-a apropiat prea mult de Soare”, afirmă Thomas Henning, coautor al studiului. „Exoplaneta nu se va ciocni de stea, dar îşi pierde o bună parte din atmosferă”, a adăugat el. 

Furt interplanetar

Prin intermediul spectografului CARMENES din cadrul observatorului Calar Altro, cercetătorii au descoperit că KELT-9 evaporează atmosfera planetei, dar exercită şi o forţă de atracţie uriaşă prin care trage hidrogenul planetei către ea. Atmosfera sa este suprinzător de bogată, cuprinde de fapt jumătate din raza planetei. Specialiştii susţin că planeta pierde 100.000 de tone de hidrogen pe secundă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sissi, frumoasa împărăteasă care a scandalizat curtea de la Viena
Sissi, frumoasa împărăteasă care a scandalizat curtea de la Viena
Creatura neobișnuită care trăiește de peste 35 de ani în fântâna unei familii din Muntenegru
Creatura neobișnuită care trăiește de peste 35 de ani în fântâna unei familii din Muntenegru
Războiul comercial dintre SUA și Canada ia amploare! Ce produse au fost interzise?
Războiul comercial dintre SUA și Canada ia amploare! Ce produse au fost interzise?
Încă nu este prea târziu ca țările europene să achiziționeze gaze de la Rusia, a transmis Kremlinul
Încă nu este prea târziu ca țările europene să achiziționeze gaze de la Rusia, a transmis Kremlinul
OpenAI a rezolvat o problemă de matematică veche de 90 de ani
OpenAI a rezolvat o problemă de matematică veche de 90 de ani
Mormântul „păstrătorului de secrete” din Egiptul Antic, descoperit la Saqqara
Mormântul „păstrătorului de secrete” din Egiptul Antic, descoperit la Saqqara
Luna Pământului s-ar fi format în doar 5 ore după un impact gigantic
Luna Pământului s-ar fi format în doar 5 ore după un impact gigantic
Cum văd lumea albinele? Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat!
Cum văd lumea albinele? Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat!
Cum a fost fondată „Mâna Neagră”, organizația secretă care a stat în spatele atentatului de la Sarajevo
Cum a fost fondată „Mâna Neagră”, organizația secretă care a stat în spatele atentatului de la Sarajevo
Cercetătorii au provocat accidental o scurgere de metan în Marea Chinei de Sud. Ce s-a întâmplat cu viața marină?
Cercetătorii au provocat accidental o scurgere de metan în Marea Chinei de Sud. Ce s-a întâmplat cu viața marină?
Cercetătorii au găsit legătura dintre respirație și anxietate
Cercetătorii au găsit legătura dintre respirație și anxietate
Un simplu tratament intravenos antrenează celulele imunitare pentru a combate bolile autoimune
Un simplu tratament intravenos antrenează celulele imunitare pentru a combate bolile autoimune
Ce este sindromul „Rapunzel” și cum poate duce la intervenții chirurgicale de urgență?
Ce este sindromul „Rapunzel” și cum poate duce la intervenții chirurgicale de urgență?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre blues și jazz?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre blues și jazz?
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum! Peste 100 de impulsuri gigantice într-o singură oră
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum! Peste 100 de impulsuri gigantice într-o singură oră
Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat despre tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Tourette și autismul
Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat despre tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Tourette și autismul
Câte miliarde de litri de apă consumă centrele de date cu adevărat?
Câte miliarde de litri de apă consumă centrele de date cu adevărat?
România a depășit pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică
România a depășit pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică