Prima pagină Stiinta

ADN-ul unei persoane poate ajunge şi pe obiectele cu care nu a avut contact

Alexandru Voiculescu 03.09.2019 | ● Vizualizări: 642
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

În experimentele realizate de criminalistul Cynthia Cale şi prezentate la American Academy of Forensic Sciences, s-a observat că o strângere de mână de 10 secunde poate transfera ADN-ul unei persoane la un obiect pe care aceasta nu l-a atins.

Studiul a arătat că persoanele care nu au pus mâna pe un anumit cuţit au devenit sursa majoră de ADN de pe mâner în circa 7% dintre cazuri. Materialul genetic a fost transferat pe cuţit după ce persoana cu care a dat mâna a atins obiectul, scrie Science News.

Într-un alt studiu, ultima persoană care a atins un obiect precum un vas nu era de multe ori cea care a lăsat cel mai mult ADN în urmă, conform rezultatelor obţinute de Leann Rizor, antropolog de la University of Indianapolis.

Descoperirile sugerează că şi un contact minim cu o altă persoană sau obiect poate răspândi ADN-ul, ceea ce complică investigaţiile crimelor. Deşi rezultatele nu înseamnă că testele ADN nu sunt de încredere, investigatorii trebuie să fie atenţi la aceste transferuri accidentale.



În situaţiile reale, găsirea ADN-ului oamenilor care nu au fost în anumite locuri sau care nu au atins unele obiecte este rară. ADN-ul lăsat în urmă este instabil şi se dezintegrază în timp. „Nu poţi neglija ideea, dar nu o putem folosi pentru a nega dovezile în fiecare caz”, a precizat Mechthild Prinz de la John Jay College of Criminal Justice din New York City.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Savanţii au creat un nou test ADN care poate ajuta la prinderea criminalilor

Un nou instrument care poate indica ce culoare au ochii, părul şi pielea va avea o contribuţie esenţială în criminalistică şi antropologie

Dovezile ADN nu sunt atât de exacte pe cât sunt considerate. ''Dacă arăţi la 10 colegi o mostră de ADN, probabil vei avea 10 rezultate diferite''

Studiul ADN-ului străvechi. Ce s-a descoperit până acum şi de ce nu se poate răspunde (încă) la marea întrebare „Cine suntem?”