În Federaţia Rusă mai operează încă 10 reactoare nucleare asemănătoare celui care a explodat la Cernobîl

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Recenta comemorare a accidentului nuclear de la Cernobîl şi mini-seria produsă de HBO readuc în discuţia publicului problema siguranţei energiei nucleare. 

Rapoarte oficiale arată că pe teritoriul Federaţiei Ruse mai operează încă 10 reactoare nucleare de tipul RBMK-1000. Acelaşi tip de reactor a fost implicat în dezastrul din 1986, notează Live Science.

Întrebarea evidentă în această situaţie este cea legată de riscul pe care aceste 10 reactoare îl ridică. Din păcate, nu poate fi dat un răspuns clar în această situaţie. Ce ştim cu siguranţă este faptul că, după producerea dezastrului de la Cernobîl, aceste reactoare au fost modificate pentru a împiedica producerea unui nou astfel de dezastru, deşi experţii în tehnologii nucleare susţin că, în ciuda acestor modificări, reactoarele RBMK-1000 nu se apropie de standardele de siguranţă impuse instalaţiilor nucleare occidentale.

„În prezent, există o multitudine de reactoare nucleare care sunt luate în considerare pentru uz pe întreg globul şi care sunt diferite faţă de reactoarele cu apă uşoară standard şi ale căror pericole sunt miniminalizate de către constructori”, explică Edwin Lyman, expert în tehnologia nucleară.

RBMK-1000 este un model de reactor nuclear proiectat şi folosit doar în Uniunea Sovietică (şi actuala Rusia). Acest tip de reactor diferă destul de mult de standardul occidental al reactoarelor cu apă uşoară.

Reactoarele cu apă uşoară constau într-un vas sub presiune care conţine material nuclear care este răcit de către o sursă continuă de apă. Căldura produsă de către fisiunea nucleară transformă apa în aburi, aceştia acţionează o serie de turbine, producând energie electrică.

Reactorul de la Cernobîl este diferit şi, deşi foloseşte apa ca agent de răcire a reacţiei, mai are şi blocuri de grafit care sunt folosite ca moderator al reacţiei. Această variaţie a reactoarelor cu apă uşoară foloseşte combustibil care este mai puţin îmbogăţit nuclear şi, de asemenea, permite realimentarea în timpul funcţionării.  Atunci când rolurile de răcire şi moderare a reacţiei nucleare sunt despărţite se creează o buclă negativă de reacţie care duce la producerea a mai mult abur şi a unui număr mai mic de reacţii nucleare. 

În cazul accidentului, s-a produs o situaţie opusă, având loc un fenomen numit coeficient pozitiv de golire. Astfel, reacţiile din interiorul reactorului au loc mai repede atunci când apa devine gazoasă şi permite neutronilor să ajungă la blocurile de grafit. Din acest punct, lucrurile devin tragice în cazul dezastrului de la Cernobîl, reacţiile nucleare devin mai eficiente, reactorul se încălzeşte, creşte cantitatea de abur. Aceste fenomene se repetă şi ajută reciproc şi, într-un final, dau naştere unei tragedii.

Transformările reactoarelor RBMK-1000 care operau la momentul producerii accidentului au inclus instalarea mai multor inhibitori de reacţie şi stabilizarea blocurilor de grafit pentru a se asigura că acestea nu ajung în poziţii care să accentueze reacţiile nucleare.

În prezent, reactoarele RBMK-100 de pe teritoriul rusesc sunt plasate după cum urmează: patru în Kursk, trei în Smolensk şi trei în Sankt Petersburg.

Citeşte şi: