Avertisment OMS: Noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial

16 01. 2020, 00:00

„Din informaţiile pe care le avem este posibil să existe o transmisie limitată de la om la om, potenţial în rândul familiilor, dar este foarte clar chiar acum că nu avem o transmisie susţinută de la om la om”, a afirmat Maria Van Kerkhove, directorul interimar al unităţii de boli emergente din cadrul OMS.

Totuşi, organizaţia internaţională se pregăteşte pentru posibilitatea răspândirii pe scară mai largă, a adăugat Van Kerkhove. „Suntem încă în primele zile, nu avem o imagine clinică clară”, a explicat, marţi, oficialul OMS.

Până acum, în oraşul chinez Wuhan au fost confirmate 41 de cazuri de pneumonie ca urmare a infecţiei cu un nou coronavirus. Unul dintre pacienţi a decedat ca urmare a bolii.

Luni, o femeie din China a fost plasată în carantină în Thailanda, fiind primul caz detectat în afara Chinei.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Simptomele sunt şi ele diverse, de la febră la insuficienţă renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit uşor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia şi apoi 37 de ţări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat şi de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat iniţial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS şi MERS, având drept simptome principale febra şi dificultăţile respiratorii, potrivit Mediafax.