Nanoparticulele de aur, folosite pentru identificarea cancerului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Australian de Bioinginerie şi Nanotehnologie au anunţat identificarea unei metode mai eficiente de diagnosticare a cancerului, care poate permite oncologilor să determine ritmul în care evoluează tratamentul pe care l-au prescris. Acestă metodă foloseşte nanoparticulele de aur care se „lipesc” de vezicule extracelulare, particulele microscopice care asigură transferul informaţiilor genetice, ADN şi ARN, şi care este folosit de către celulele caneroase pentru a-şi asigura creşterea şi mutiplicarea, notează Medicalxpress.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au testat această nouă metodă asupra mostrelor de sânge provenite de pacienţii care sufereau de melanom. Rezultatele obţinute au arătat că metoda aceasta poate identifica prezenţa celulelor canceroase şi, la fel de important, că poate fi folosită pentru a observa evoluţia terapiilor prescrise.

• Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce…
• Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?

„Tehnologia reuneşte două abordări cu totul noi în cadrul unui cadru clinic pentru monitorizarea potenţială a tratamentului”, explică dr. Alain Wuethrich. Acesta explică faptul că particulele de aur folosite se ataşează de moleculele de pe suprafaţa veziculei extracelulare pe care celulele canceroase le emit.

Cercetătorii explică faptul că această nouă metodă poate să identifice celulele tumorale circulare, dar şi fragmente de ADN pe care celulele anormale le emit. Aceştia mai adaugă faptul că metoda lor poate reprezenta un instrument important pe care oncologii îl vor putea folosi pentru a-şi ajuta pacienţii. „Această tehnologie ar putea să completeze şi să înlocuiască în cele din urmă tehnologiile costisitoare de imagistică medicală pentru cancer şi ar putea fi folosită în mod regulat”, explică dr. Jing Wang, cercetătoare din cadrul Institutului.

Studiul a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi: